Intrebare

Unde as putea gasi raspuns la aceasta intrebare?
In ochii tai? Nu i-am vazut de o vesnicie si nu mai cred ca as putea recunoaste acum adevarul raspunsului tau sau minciuna ascunsa in ei. Imi e rusine sa marturisesc, dar nu te mai vad asa precum mi-as dori si nu mai pot sa-nteleg unde te ascunzi... si de ce...
Si daca ar fi sa caut in inima ta? Ce as putea gasi? Ai fi inca sincera cu mine asa precum sunt si eu acum? Ai putea intoarce privirea inapoi pentru a-ti reaminti de adevarata si unica fericire ce ne unea? Ai putea?.. Nu stiu, trebuie sa mi-o spui tu si sa revii cu-adevarat la ceea ce ne unea cindva, la ceea ce ne uneste inca, la ceea ce pastram undeva ascuns in suflet... Mai crezi in ea?.. Spune-mi...
Iar de as cauta in scrisori? In miile de cuvinte si mesaje asternute undeva intre doi abonati: abonatii unei si aceeasi iubiri. Cum crezi? As gasi raspunsul meu?.. O legatura infinta si plina de iubire, o vesnicie de conexiune si adevar ce plutea intre noi doi... Zimbesc, imi reamintesc ce imi scriai... ce zici daca as cauta acolo raspunsul?..
As dori sa-l gasesc in fotografii, dar am mult prea putine pentru a spune cu-adevarat cit de mult te recunosc in ele... pari departe si imi sufoc si mai mult inima vazindu-te undeva pierduta pe ele... Nu mai stiu daca imi zimbesti asa precum o faceai in ele. Nu mai stiu daca-mi zimbesti doar mie... de fapt, stiu ca nu, si aceasta ma apasa lin pe suflet... doare.

...te regasesc in muzica. Si stiu ca te iubesc. Dar acolo nu-mi poti raspunde si ramin mut in fata splendorii unui cintec ratacit pe undeva intre secundele ce ne despart. Sa fie doar ele sau si altceva la mijloc?.. Nu stiu, caut raspunsuri si nu le gasesc si apoi cad din nou in abisul tristetii far de tine, o prapastie intunecata de unde vreau sa ies...

Conditional Trecut

Mi-as fi dorit sa-mi scrii. Da, as fi preferat sa fie un mesaj lung, plin de dor si tristete. As fi citit acest ravas pierdut printre gindurile mele si l-as fi apreciat aidoma unei bauturi ce vine sa-ti umple viata de inca un strop de rabdare racoritoare. As fi zimbit o saptamina intreaga, pronuntind in gind mesajul tau de dor...
Mi-as fi dorit sa ma intrebi de ce nu-ti scriu sau de ce nu-ti mai spun nimic pe acest blog. M-as fi bucurat undeva launtric, stiind ca, totusi, inca mai citesti si nu ai uitat... As fi raspuns ca sunt foarte ocupat, dar voi scrie, numaidecit o voi face intr-o zi. Si asa as fi facut.
Mi-as fi dorit sa te vad. Imi este atit de dor, incit nu mai inteleg adeseori de unde ar putea veni atita tristete, durere si singuratate. As fi cautat sa-ti spun ca ramii cea mai frumoasa iubita de pe acest pamint, ca continui sa zimbesti precum nimeni nu a reusit sa o faca vreodata. Si in acel moment mi-ai fi daruit din nou un zimbet de lumina, o sclipire de Soare, o raza de fericire ti-ar fi luminat chipul. Iar eu as fi admirat gingasia ta.
Mi-as dori sa-ti vorbesc. De fapt, sa te aud si sa te ascult... As fi dorit sa-mi spui ca nu m-ai uitat si ca esti fericita, dar nu asa precum ai fi fost de erai acum cu mine... As fi inteles mult prea mult regret in vocea ta si as fi lacrimat o picatura ascunsa in bratele inimii... Insa tu ai fi simtit-o. Atunci as fi spus cit de mult imi doresc sa fiu cu tine. Iar tu ai fi tacut pentru a nu repeta ecoul vorbelor mele. Am fi simtit dragostea noastra, chiar si de ar fi fost prafuita de timp. As fi incercat pe o clipa sa fiu fericit...

Dar nu mi-ai scris acea scrisoare plina de tristete. Nu m-ai intrebat nimic. Nu ti-am vazut ochii de o vesnicie si nu ti-am auzit suflarea plina de dorinta. Ma simt un copil abandonat. Uitat. Parasit. Aruncat. Respins... doare... Ramin sa scriu la un conditional pierdut, abandonat intr-un trecut intunecat far de tine.

Mi-as dori acum... citeste mai sus. Ah, da... am uitat: tu nu mai citesti...