v=Te11UaHOHMQ'}]}" >

joi, 27 decembrie 2012

...de sarbatori

Probabil in aceasta iarna am ramas de unul singur. Am sa fiu doar eu acela ce va dori sa tina mina deasupra luminarii, incercind sa o protejeze de frig si vint. Iar tu, fidela unui nou viitor, vei ramine sa veghez la patul unui nou rasarit, unei noi vieti si unui nou destin ce ti-l l-ai ales recent.
Nu te voi judeca. Nu cred ca as dori s-o fac acum, doar ca imi va fi trist si inima mea se va umple cu un  bot de lacrimi neplinse si nevarsate pe umarul nimanui. Voi aduna durerea mea in pumn si voi incerca sa nu te mai caut cu gindul... Stiu bine ca nu voi reusi si de aceea voi asterne mii de cuvinte pe acest blog si mii de melodii fredonate intr-o dupa-amiaza sufocatoare de vara, intr-o superba dimineata de primavara sau intr-un miez de noapte iernatic. Voi incerca sa cred ca inca ma mai auzi, precum ma auzeai cindva si ca inca mai crezi in noi doi. Si anume in acele momente, imi va fi trist tot asa precum mi-e trist acum.
Stii ce ma va incuraja? Muzica, poeziile si amintirile. Cred ca anume cu aceste fidele insotitoare voi incerca sa continuu a crede ca inca nu este totul pierdut... banal, dar suna a lupta, de parca m-as afla intr-un infinit indepartat si as incerca sa ma regasesc in acest prezent solitar.
As fi dorit sa scriu ca te iubesc si ca iti urez un Craciun fericit si plin de dragoste. As fi incercat sa insir in acest blog durerea unui adevarat indragostit lasat de unul singur de sarbatori, dar nu am putut. Nu am reusit sa fac acest lucru, deoarece sunt singur acum si te simt mult mai departe ca oricind si nu mai am puteri sa sufar... si apoi tii minte? Cel mai trist lucru e sa ramii singur de sarbatori... De ce nu esti aproape?.. 

luni, 26 noiembrie 2012

Te-am revazut

Astazi te-am revazut. Erai in acel suris, strecurat de acea unica si incomparabila femeie ce-mi reaminteste mereu de tine. Erai tu, din nou tu pentru a-mi spune ca inca nu te-am uitat, pentru a confirma cit de mult te iubesc.
Ma doare. Anume astfel inteleg din nou cit de mult te doresc alaturi si cit de indiferenta esti tu. Nu este un joc onest: de fiece data cind te revad inima-mi cere un raspuns, iar el nu poate veni deoarece tu nu mai doresti sa fii pentru mine.
Nu mai stiu unde m-am pierdut printre miile de cuvinte ce doresc sa ti le soptesc. Undeva, la un inceput de "te" rasari tu si apoi te pierd in acel "iubesc" infinit si far de margini. Iar acolo ramin singur.
Tii minte cind imi zimbeai si caldura noastra topea universe intregi de gheata? Si atunci, mai tii minte cit eram de fericiti? Credeam ambii ca traim un vis neimplinit de miile de generatii nefericite si speram sa fie asa mereu, chiar si de intelegeam ca nu se va mai repeta nicicind... dar continuam sa credem ca poate va fi... 
Cit a durat? Nici noi nu mai stim, dar posibil ca aume acele momente au fost acele unice si adevaratele clipe ce au lasat ceva scris in inimile noastre. Si chiar de nu a fost asa, atunci voi sti ca am trait anume atunci, cu tine, cind ma priveai zimbind si cind buzele tale imi sopteau acel "te iubesc" in care ne pierdeam ca doi amanti.

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

... fara titlu

Nu mai stiu ce sa-ti spun: te iubesc, te doresc sau nu mai pot trai far de tine. Oricum, te iubesc si vreau sa iti vorbesc. Dar tu nu spui nimic si acest nimic absurd si linistit ma face sa-mi pierd fiinta... nu mai stiu unde esti si daca mai esti pentru mine asa precum era cindva, mai tii minte?...
Imi este dor de vocea ta precum imi era dor atunci cind am vorbit prentru prima data in acel parc. Dar tu nu intelegi nimic, pretinzi de a fi fericita cu altcineva pentru a-mi reprosa lipsa mea. Dar stii prea bine ca te iubesc acum asa precum te iubeam atunci, cindva, alaturi de un rasarit de soare ce ne gasea impreuna. Dar stiu ca imi vei spune ca a trecut prea mult timp. Si atunci te voi intreba daca s-a schimbat ceva... Cu adevarat, s-a schimbat ceva sau totul a ramas exacat asa precum era cu citiva ani in urma... Stiu ce imi vei raspunde, dar voi uita raspunsul tau intr-un sarut. Acest sarut te va face sa uiti de toate durerile despartirii pentru a ne regasi impreuna. Atunci te vai aseza pe marginea durerii noastre pentru a recunoaste cit de mult ne iubim si cit de mult dorim sa fim impreuna... Simti si tu tristetea mea?...
Nu voi sti niciodata raspunsul tau, deoarece vei fi prea mindra pentru a recunoaste ca inca ma mai iubesti...
Iar eu voi ramine sa te astept pe acest blog precum ramin sa te astept in viata mea... Sper sa vii pentru a-mi spune acele cuvinte magice ce le astept rostite de prea mult timp...

vineri, 26 octombrie 2012

Sa-mi vorbesti

Ti-am scris cit de mult te iubesc. Nu mi-a fost frica sa recunosc acum, dupa mii de clipe traite far de tine acest adevar.
Ti-am spus-o prin zimbet, prin sopata si prin acest mesaj. Zimbetul l-a sters timpul, sopata a furat-o vintul, iar aceasta scrisoare nu vei citi-o niciodata. Asa mi-am explicat tacerea ta, nu am dorit sa accept o alta posibla justificare a linistii... doar ca ma doare atiti de mult aceasta tacere incit undeva, in adincul inimii mele, se intilnesc toate trei: zimbetul, soapta si acest ravas pentru a se intreba unde esti. Doare.
Am cautat cea mai frumoasa poezie pentru a te minti ca am scris-o pentru tine. Am vrut sa te aduc inapoi in viata mea, chiar si de ar fi fost doar pentru o clipa, chiar si de ar fi doar pentru a-ti spune ca inca te mai iubesc. Dar am scris aceasta marturisire si nu am mai putut cauta, m-am oprit linga textul acestui mesaj pentru a suspina si a-mi linisti inima: atit de sincere sunt aceste cuvinte ce le-am asternut doar pentru tine. Si acum ma intreb daca ai inteles sinceritatea mea. Poate ar fi trebuit sa copii acea poezie?.. Si de ai intles, atunci de ce continui sa nu-mi raspunzi?.. 
Am vrut sa-ti dedic un cintec: melodia iubirii noastre o mai fredonez adeseori. Dar nu sunt compozitor si nu am putut sa o asez pe note. Unicul lucru ce am reusit sa-l realizez e sa fi scris acest mesaj fredonind, bineinteles, acel ritm ce ne-a unit cindva pe veci.
Si m-am oprit aici, linga aceasta melodie si linga aceasta scrisoare pentru a te intreba daca inca ma mai iubesti si daca zimbetul, soapta, poezia si cintecul ar putea sa te faca sa-mi vorbesti despre dragostea noastra. Anume acea dragoste ce inca ne urmareste aidoma unei fantome ce niciodata nu-si va gasi linistea aici, pe pamint. 

luni, 8 octombrie 2012

Vieti paralele


Traim in doua lumi paralele. Aceeasi dragoste ne inconjoara, insa nu ne este dat sa ne intersectam dorintele si inimile, suntem condamnati de a trai intr-o viata paralela si inimile noastre nu se vor uni nicicind. Ma doare aceasta realitate ce nu doreste sa ne uneasca pe noi si ce continua sa ne impuna regulile sale de existenta. Intr-o lume paralela nu ne este dat sa fim in doi si eu nu continui decit doar sa te iubesc asa precum as iubi o vesnicie, un paralel absolut de frumos, o frumusete ce nu poti sa o admiri decit doar de la distanta. Intr-o lume trista si plina de netine voi incerca sa gasesc un motiv pentru a-ti vorbi. Voi dori din rasputeri sa-ti vad ochii: doar asa voi sti ca nu m-ai uitat in lumea ta paralela. Voi dori sa-ti vorbesc, dar si mai mult as prefera sa-ti aud inima si sa stiu ca inca ar mai putea sa-mi mai vorbeasca... Citeodata mi-e frica ca te-am pierdut pe veci si ca acolo, in realitatea ta ai putut sa uiti de ceea ce am trait in doi in aceeasi lume si de cum ne-am iubit intr-un univers comun.

sâmbătă, 29 septembrie 2012

Ca-n filme

Am vrut sa fie ca-n filme si nu a fost. Te iubeam si de aceea credeam ca ar fi posibil. Iar apoi te-am pierdut, exact ca-n filme. Si am realizat ca aici scenariul s-a repetat exact ca intr-un film holywoodian cu o singura diferenta: nu te-ai mai intors. Si atunci am inceput sa pling. Am crezut ca astfel ma voi simti mai bine, dar nu a fost, adica nu a fost sa pling... Lacrimile au ramas undeva in inima si nu au mai dorit sa plece de acolo...
Si am continuat sa sper precum spera personajul principal din acele filme. Credeam ca ceva se schimba, caci asa vazusem in filme. Speram, caci te iubeam si credeam cu adevarat ca vei reveni intr-o zi, imi vei spune ca esti cu mine si ca vei fi cu adevarat. Nu a fost sa fie si am ramas in afara scenariului, undeva uitat pe o margine de hirtie, aidoma unui personaj ce nu si-a gasit rostul si locul lui in acel film. Si stii ce este cel mai trist? Nimeni nu are nevoie de asa oameni in acele filme de dragoste, dorim cu totii sa avem un happy end...
Te-am pierdut anume atunci cind am continuat sa sper. Si nu am vrut sa fie asa, caci anume atunci te iubeam cel mai mult si chiar credeam ca va fi totul bine. Zimbesc, caci imi reamintesc de noi, dar ma doare acum, deoarece anume tu imi lipsesti cel mai mult in aceasta viata. Ai fi elementul lipsa din acest puzzle ce se numeste viata. Ma uit in jur si nu te vad, dar stiu ca in filme intotdeauna eroul este urmarit de ochii iubirii si ades i se intimpla o minune... si as vrea sa cred ca traiesc acum int-un film si mergind pe drum intr-o zi obisnuita te voi intilni pe tine. Iar tu vei zimbi...
Stiu ca-n filme totul e altfel, insa mai continui sa sper si sa cred ca scenariul istoriei inca nu s-a scris, iar filmul nu este inca terminat. Si sfirsitul nu mai este atit de aproape precum pare, iar eu te voi intilni intr-o zi, intr-o alta viata, intr-un alt episod unde nu te voi pierde niciodata. Imi este greu sa respir acum, atit de mult imi doresc cu adevarat sa mi se intimple aceasta, chiar si de va fi doar intr-o alta viata...


luni, 24 septembrie 2012

Vorbe

Daca ar fi sa-ti vorbesc acum, ti-as povesti cum te-am visat. :-) Ti-as zimbi din nou pentru a reda acea bucurie de a te fi revazut in visul meu crezind ca esti alaturi. Ti-as intinde mina pentru a te invita in placerea existentei noastre comune, pline de nopti fierbinti si de zile insorite in care ne regasim mereu impreuna. Daca ar fi sa-ti pot rosti citeva cuvinte, ar fi acelea de amor pe care ti le-am spus pentru prima oara in acea seara plina de farmece, atunci cind inimile nostre si-au vobit pentru prima oara fara sa fi avut nevoie de traducator: eram noi doi, un tot intreg. Si daca ar fi sa-ti spun adevarul ce zace adinc ascuns de dupa atita timp, ar fi unul simplu si plin de intelepciune: nu pot trai pe deplin far de tine...
Dar nu-ti pot vorbi acum. Si aceste mii de cuvinte mor undeva in inima mea. Se astern peste ea si nu-mi permit sa simt cu adevarat lumea far de tine, imi este greu, rasuflu si continui sa le depozitez undeva in mine, aceste cuvinte ce-as dori sa ti le spun doar tie... Si timpul trece, eu te caut si cuvintele mor...
Am vrut sa-ti sun, sa fiu sincer in ceea ce simt si sa te intreb unde esti acum? Cit de departe ai ajuns de mine?.. Dar nu stiu daca as vrea sa aud adevarul. Daca ar fi mult prea crud pentru mine, nu as mai gasi ce sa fac cu atitea cuvinte uitate in mine si as ramine trist... iar de mi-ai spune ca esti inca acolo, alaturi de dragostea mea, as zimbi fara a-ti marturisi cit de mult te iubesc. Si stii de ce? Pentru ca o stii deja citind aceste rinduri...

P.S. Vocea ta im lipseste mult mai mult decit ai putea sa-ti imaginezi. Mai mult ca oricind imi doresc sa ai curajul sa-ti privesti inima si sa vezi ce gasesti in ea. A ramas un loc si pentru mine?..

duminică, 9 septembrie 2012

Am obosit

Am obosit sa ma stiu nefericit. Si daca as putea schimba ceva acum, as dori sa te stiu fericita. As putea crede ca anume asa voi disparea de pe harta Tristetii fiind drept un punct de popas prielnic. As sti atunci ca nu mai exista singuratate in jurul meu si as putea fi cu tine.
Am obosit sa te stiu departe de mine. De fiece data te caut pe orizontul vizibilului meu si nu te gasesc. Iar tu, crezind ca am uitat, te scalzi in atentia altcuiva ce, stii prea bine, nu te merita si nu te iubeste asa precum ti-ai dori tu. Ar fi o lume mai mica daca te-as regasi in fiece dimineata linga mine, o lume mai binevoitoare, lipsita de atita pustiitate.
Am obosit sa nu te mai aud. Esti undeva peste miile de glasuri ce rasuna zilnic si nu reusesc sa te deslusesc. Te aude doar inima, insa nu si urechile. Si, iarasi, nu esti alaturi. Imi lipsesc buzele tale, caldura inimii si flacara unirii noastre.
Am obosit sa traiesc fara iubirea ta. Citeodata, imi pare ca ai devenit atit de rece, incit mi-ar fi frica sa te aud, sa te vad si sa te sarut. Mi-e frica ca te-as pierde in aceasta lume mare si nu ai dori sa-ti aduci aminte cit de mult ne iubim.
In asa clipe realizez ca am obosit atit de mult, incit nu mai stiu de ce as mai trai fara iubirea ta.  

luni, 3 septembrie 2012

A crede

Citeodata imi pare ca nu ma mai iubesti si anume atunci incerc sa cred ca cuvintele "cred" sunt anume acelea pe care ar trebui sa le utilizez in aceasta fraza. Vreu sa cred cu disperare ca exista doar cuvintul "cred" si nu altul ce ar putea sa-l înlocuiasca. "Vreau sa cred ca nu ma mai iubesti", deoarece daca as sti ca nu ma mai iubesti cu adevarat lumea din jur si-ar pierde culorile si as ramine un sur pe linga miile de alb-negru din jurul meu...
Nu vreau sa ajung la acest gind, dar totul din jurul meu ma face sa ma gindesc cit de departe sunt acum pentru tine si cit de mult as dori sa gresesc... dar cred ca ai uitat de  mine. Nu mai simt ceea ce simteam cindva, imi pare ca te-ai indepart undeva in adinc, departe de lumea mea. Probabil, doar imi lipsesti mai mult ca oricind si acest gind ma turmenteaza intr-atit, incit nu mai stiu unde sa caut un refugiu, un inteles: sa fie in ploaia ce ne privea cindva de sub stresina sau in ultimul straluci de un Soare lenes... undeva, te mai vad inca, o stii prea bine si doresc din adincul departarii mele sa te stiu inca prezentā pentru mine. Stiu ce imi vei spune - a trecut mult prea mult timp pentru a-ti reprosa absenta si atunci iti voi aduce in dar aceasta scrisoare pentru a-ti marturisi dragostea mea. Iar tu vei zimbi si in al tau suris va incapea durerea despartirii noastre precum si lacrima unui viitor neimplinit, unei fericiri posibile, dar uitate in mijloc de acea vara...
A fost un vis disparut, uitat la un mijloc de iubire, la un posibil etern ce nu am stiut sa-l pastram... si ma doare, ma doare aceasta eterna posibilitate de fericire ce am lasat sa plece de linga noi, ce am pierdut-o undeva in cintecul acelei interprete (stii tu care), ce am lasat sa se prelinga lin prin cuvintele unui poet... Mi-e dor de iubirea noastra deoarece anume ea putea sa schimbe ceva in aceasta lume, sa spuna sus si tare  cit de frumoasa ar putea fi viata in doi, in aceasta ecuatie ce nu se cere rezolvata si rezultatul careia este evident. Asi fi vrut sa cred mereu ca am reusit, deoarece aceasta iubire nu ar trebui uitata precum si acel prim sarut plin de dorinta ce ne-a unit atunci, demult pe cind eram alaturi si te doream mai mult ca oricind... mai tii minte?
Dorul meu este nemarginit si aceasta nu poate fi schitat sau asezat undeva intr-un mesaj ca acesta. Niciodata. Insa unicul lucru care as putea face acum este sa-ti spun ca imi lipsesti si sa ma ierti... pentru ce? Pentru a crede acum ca ai uitat de mine si pentru a-ti cere sa-mi spui ca nu este adevarat...

luni, 13 august 2012

Gol

Azi s-a prabusit ceva in mine. M-am simtit la un moment dat pustiu. Era un gol ce se cerea umplut si ce aparuse din senin, fara a putea fi prevenit si completat cu ceva anume. Era acolo si... ma golea de ceea ce as fi putut sa am in suflet. Nu intelegeam de unde venise si ce anume voia sa insemne. Nu puteam determina originea acestui desert. Dar ma ardea si ma macina... Imi lipsea o picatura ce ar fi incercat sa-i potoleasca setea si sa-mi crute sufletul, as fi incercat cel putin sa mai taraganez ceva din timp, as fi avut mai multe sanse. Insa nu era nimic in jur ce ar fi putut incapea in acea picatura de apa, totul era departe precum si tu...

Stii ce a fost? Un vis. Un vis in care te pierdusem din nou si in care nu eram cu tine. M-am trezit, am zimbit si apoi am incercat sa ma bucur: a fost totul doar un vis si golul ar trebui sa dispara... dar cred ca am ramas un naiv, un inocent ce mai crede inca in povesti. Te-am cautat alaturi, am incercat sa-ti gasesc lucrurile si chiar sa te strig pe nume. Insa nu erai. Iar golul din vis nu voia sa plece, ba dimpotriva, se statornicise in interior si apasa... Am deschis fereastra crezind ca ai iesit undeva in curte... vintul de dimineata m-a facut sa-mi reamintesc totul: noi doi, iubirea, despartirea si dorul, tristetea far de tine... Am oftat si am inteles ca golul din mine nu disparuse niciodata, pur si simplu il luai pe el in vis si nu reusisem sa-l las acolo deoarece tu nu mai esti cu mine: nici in realitate si nici in acest vis.
Nu mai inteleg unde traiesc acum: in acel vis sau in acea realitate - in ambele nu te mai gasesc...

luni, 6 august 2012

Sa ramîi fericit

Am incercat sa fiu fericit si mi-a placut senzatia: era precum o muzica de atit timp uitata si regasita in sfirsit intr-un colt de suflet. Iti parea ca i-ai uitat deja ritmul, dar de la primul acord i-ai regasit in memorie cuvintele si circumstantele locului unde pentru prima data ai indragit-o. Si ea rasuna: acea extraordinara melodie ce te face sa ramii fericit. "... sa ramîi fericit" - ce frumos suna.
Si anume atunci am inteles ca zimbetul exista cu adevarat doar in suflet. Si cind stii a zimbi cu adevarat, o faci anume cu el, nu cu buzele. Ele nu vin decit sa finalizez acea pornire sincera a launtricului tau, o raza de lumina se aseaza apoi pe buze... Mi-am reamintit de tine acum, anume asa zimbeai tu: cu o raza de Soare, un strop din rai, o adiere de vint primavaratic...
A venit de undeva din interior, l-am simtit sincer, acel suris si stiam ca anume in acel moment eram cu adevarat fericit. Nu stiu cum am reusit: imi parea ca nu sunt eu, ca lumea din jur m-a schimbat pentru a-mi reda ceva speranta in viitor, sincer nu mai conta. Zimbeam si voiam sa fiu asa, asa as fi fost daca nu eram sa te pierd. Probabil asa si ar fi fost. Insa nu am reusit sa-mi pun aceasta intrebare pentru a nu ma mai pierde in atitea raspunsuri, atita durere in jur, atita suferinta... Nu erau acolo si continuam sa ma stiu asa precum ar fi trebuit sa fiu intotdeauna. Imi placea sa ma pot bucura de viata si sa-i admir fiece senzatie. Traiam cu adevarat!..
Puterea muzicii m-a fascinat dintotdeauna. Nu credeam ca as mai fi putut simti asa ceva, dar am reusit sa-ti zimbesc cu sufletul. Sper ca i-ai simtit atingerea si ai strecurat si tu un suris in aceasta noapte... 

miercuri, 25 iulie 2012

Ma simt

M-am pierdut undeva la mijloc de aceasta vreme. Nu mai stiu unde ma aflu, ma simt presurat si strecurat printre mîniile unui trecator indiferent si curg... crurg undeva in tacerea timpului. Ma simt abandonat intr-o mare de timp ce a fost uitata de Cronos si ce circula haotic printre continentele stabile. Nu inteleg unde merg si de ce ar trebui sa fie totul anume asa precum este, am pierdut notiunea de spatiu, dar si pe cea a timpului... Nu mai stiu cind, unde si ce sunt... Mi-e frica: realizez ca incep sa-mi uit si identitatea...
M-am topit intr-o vîscozitate neagra si amorfa ce ma tine ostatec in bratele sale molesitoare, ba mai bine zis sunt intemnitat undeva si nu pot fugi: cum poti evada de nu cunosti unde te afli.
Am obosit de aceasta caldura ce vine sa ma apese inca o data pentru a-mi reaminti cit sunt de singur si pierdut...

Am visat ca-mi dadeai mina si-mi zimbeai. :-) Stiai ca voiam sa ti-o sarut... Zimbeam si eu si te sarutam. Apoi, imi aratai cu mina unde trebuie sa merg, deoarece voiai cu adevarat sa fug din intunericul ce ma cuprindea. Dar m-ai mintit: mi-ai spus ca vii si tu apoi, iar eu trebuie sa merg primul. Am mersi si iata-ma aici, scriind acest post si asteptindu-ma sa vii... M-am pierdut undeva intre doua lumi: cea far de tine si cea cu tine si nu mai pot intelege ce ar trebui sa fac pentru a te face sa vii si tu linga mine... 

sâmbătă, 30 iunie 2012

Iarasi dor...

Stiu ca intr-o zi ai citit ceea ce am scris aici. Ai zimbit, ai simtit dragostea mea si ai lasat un comentariu. Undeva, in adincul inimii mele s-a aprins o luminita si i-am simtit caldura sau, mai bine zis, ti-am simtit caldura ta peste mii de realitati. Te-am simtit pe o clipa datorita acelui comentariu, datorita acelei sclipiri de sinceritate ce mi-ai daruit. Si am continuat sa scriu anume atunci cind credeam ca nu mai merita sa spun prin acest blog unei lumi indiferente cit de mult te iubesc. Am scris si am iubit...
Acum vreau sa cred ca inca mai esti aici si inca mai citesti. Nu pot sa-ti cer nimic, nu am acest drept, deoarece cindva, demult ne-am pierdut in doua lumi diferite: tu in a ta si eu in a mea. Doua lumi ce nu ne-au permis sa fim impreuna si ce ne-au aratat cu degetul in semn de negare. De aceea nu-ti cer nimic decit doar sa citesti si sa-mi spui ca inca nu ai uitat si ca inca mai doresti sa-mi auzi vocea sinceritatii. Nu vreau sa-ti cersesc nimic, dar aproape in fice noapte vii pentru a-mi reaminti cit de frumos zimbesti si cit esti de atragatoare... iar eu ma trezesc fara a sti nimic din realitatea lumii tale, ma simt pustiit de visele in care te vad atit de aproape.
Nu stiu ce-as putea exact face acum pentru a continua sa cred ca inca mai esti undeva, intr-o lume paralela alaturi de mine si ca inca mai zimbesti asa pecum o faceai atunci pentru mine. Te iubesc la nebunie si nu-nteleg de ce apari in vose. Sunt fericit sa te vad atit de des, insa dimineata realizez din nou cit sunt de singur si cit e de trist sa te vad intr-o alta lume: acolo unde nu pot sa-ti marturisesc ceea ce simt acum si unde nu pot sa te sarut...

luni, 25 iunie 2012

Dragoste si durere

Am adunat durerea mea in pumn si am strins-o atit de tare, incit am crezut ca singele ce-mi picura din palma nu era decit senzatia placuta de zdrobire, de sfisiere a acestei infinte suferinte ce ma chinuie de atita timp: viata far de tine. Am scrisnit din dinti si am zimbit precum ar faceo cel mai salbatic criminal. Era zimbetul unei victorii. Credeam ca am invins si de acum inainte voi putea exista far de tine si fara a mai sti de durere. Am vrut sa fiu fericit, ma poti condamna sau judeca pentru aceasta? Am vrut pur si simplu sa pot rasufla adinc in fiece dimineata si sa pot zimbi cu adevarat Soarelui. Am vrut sa-nteleg de ce pot fi fericit fara a te vedea si fara a-ti auzi pasii. Am vrut sa stiu cum e sa nu te doara in piept. Cum poti sa respiri fara a simti acea pustietate, acel gol care ar trebui sa fie umplut cu prezenta ta, cu vocea si zimbetul tau...
Am adunat totul intr-un pumn de durere si am vrut sa-o strivesc, am vrut sa plece acea tristete si sa ma lase stapina pe viata mea, pe destinul meu. Iar eu sa pot trai fericit si sa pot continua viata fara a-mi reaminti cit de mult te iubesc. Oare pot fi judecat pentru a incerca de a simti ceva, ce nu am mai simtit de atita timp?.. un secol, un mileniu sau o vesnicie intreaga.
Dar unicul lucru ce-mi reuseste sa fac este sa-ncerc. Sa-ncerc sa traiesc fara tine: sa sper, sa iubesc, sa zimbesc, sa fiu eu-insumi... Nu-mi reuseste intotdeauna, ba dimpotriva: cred ca dau esec mult prea des de la o vreme incoace si nu mai pot fi asa precum eram.
...Stau cu durerea-n pumn, incerc s-o strivesc si unicul lucru ce-mi reuseste e sa simt picaturile singelui meu ce cad cadentat pe podea. Cobor ochii in jos, ma uit la lichidul prelins si ridic ochii. Te vad pe tine si zimbesc. In acel moment nu mai inteleg daca te vad cu-adevarat sau e doar corpul meu (slabit de atita pierdere de singe) ce-ncearca sa-si protejeze sufletul...
Astazi am hotarit sa-ncerc si altceva: sa-ti spun acum cit de mult te iubesc si cit de mult as dori sa stiu ca ti-e dor... Grabeste-te, te rog, sa-mi raspunzi. Singele se prelinge... 

vineri, 22 iunie 2012

Ieri si azi

Ieri am cautat printre vise acele clipe ce ne uneau si nu am putut deslusi decit lacrimile vintului de toamna... stii de ce anume toamna plingea...
Ieri am incercat sa citesc in cartea amintirii pasajele ce ne uneau pe veci, dar am gasit doar melodia despartirii si refrenul tristetii mele... nu te vedeam acolo.
Ieri am revazut filmele ce le indrageam, anume acele momente in care ne regaseam noi doi: dar nu te-am vazut alaturi si nu am inteles unde ai fi putut sa te pierzi, in film sau in realitate.
Ieri am stiut ca inca te mai iubesc si te-am strigat in miez de noapte asa precum o faceam atunci cind ne iubeam sub plapuma intunericului. Dar nu ai raspuns si am adormit purtat de durerea singuratatii.
Ieri am stiut ca nu mai esti linga mine si am inteles cit sunt de trist si de nefericit.

Azi vreau sa cred ca nu mai exista ieri si ca l-am lasat undeva pierdut in bezna trecutului singuratic.
Te rog, spune-mi ca am dreptate... De nu, trecutul si prezentul isi vor pierde rostul, iar viata mea nu va fi decit un vesnic amalgam de pareri de rau imigrate in prezentul trist... atit de pustiu far de tine. 

luni, 14 mai 2012

Intrebare

Unde as putea gasi raspuns la aceasta intrebare?
In ochii tai? Nu i-am vazut de o vesnicie si nu mai cred ca as putea recunoaste acum adevarul raspunsului tau sau minciuna ascunsa in ei. Imi e rusine sa marturisesc, dar nu te mai vad asa precum mi-as dori si nu mai pot sa-nteleg unde te ascunzi... si de ce...
Si daca ar fi sa caut in inima ta? Ce as putea gasi? Ai fi inca sincera cu mine asa precum sunt si eu acum? Ai putea intoarce privirea inapoi pentru a-ti reaminti de adevarata si unica fericire ce ne unea? Ai putea?.. Nu stiu, trebuie sa mi-o spui tu si sa revii cu-adevarat la ceea ce ne unea cindva, la ceea ce ne uneste inca, la ceea ce pastram undeva ascuns in suflet... Mai crezi in ea?.. Spune-mi...
Iar de as cauta in scrisori? In miile de cuvinte si mesaje asternute undeva intre doi abonati: abonatii unei si aceeasi iubiri. Cum crezi? As gasi raspunsul meu?.. O legatura infinta si plina de iubire, o vesnicie de conexiune si adevar ce plutea intre noi doi... Zimbesc, imi reamintesc ce imi scriai... ce zici daca as cauta acolo raspunsul?..
As dori sa-l gasesc in fotografii, dar am mult prea putine pentru a spune cu-adevarat cit de mult te recunosc in ele... pari departe si imi sufoc si mai mult inima vazindu-te undeva pierduta pe ele... Nu mai stiu daca imi zimbesti asa precum o faceai in ele. Nu mai stiu daca-mi zimbesti doar mie... de fapt, stiu ca nu, si aceasta ma apasa lin pe suflet... doare.

...te regasesc in muzica. Si stiu ca te iubesc. Dar acolo nu-mi poti raspunde si ramin mut in fata splendorii unui cintec ratacit pe undeva intre secundele ce ne despart. Sa fie doar ele sau si altceva la mijloc?.. Nu stiu, caut raspunsuri si nu le gasesc si apoi cad din nou in abisul tristetii far de tine, o prapastie intunecata de unde vreau sa ies...

marți, 8 mai 2012

Conditional Trecut

Mi-as fi dorit sa-mi scrii. Da, as fi preferat sa fie un mesaj lung, plin de dor si tristete. As fi citit acest ravas pierdut printre gindurile mele si l-as fi apreciat aidoma unei bauturi ce vine sa-ti umple viata de inca un strop de rabdare racoritoare. As fi zimbit o saptamina intreaga, pronuntind in gind mesajul tau de dor...
Mi-as fi dorit sa ma intrebi de ce nu-ti scriu sau de ce nu-ti mai spun nimic pe acest blog. M-as fi bucurat undeva launtric, stiind ca, totusi, inca mai citesti si nu ai uitat... As fi raspuns ca sunt foarte ocupat, dar voi scrie, numaidecit o voi face intr-o zi. Si asa as fi facut.
Mi-as fi dorit sa te vad. Imi este atit de dor, incit nu mai inteleg adeseori de unde ar putea veni atita tristete, durere si singuratate. As fi cautat sa-ti spun ca ramii cea mai frumoasa iubita de pe acest pamint, ca continui sa zimbesti precum nimeni nu a reusit sa o faca vreodata. Si in acel moment mi-ai fi daruit din nou un zimbet de lumina, o sclipire de Soare, o raza de fericire ti-ar fi luminat chipul. Iar eu as fi admirat gingasia ta.
Mi-as dori sa-ti vorbesc. De fapt, sa te aud si sa te ascult... As fi dorit sa-mi spui ca nu m-ai uitat si ca esti fericita, dar nu asa precum ai fi fost de erai acum cu mine... As fi inteles mult prea mult regret in vocea ta si as fi lacrimat o picatura ascunsa in bratele inimii... Insa tu ai fi simtit-o. Atunci as fi spus cit de mult imi doresc sa fiu cu tine. Iar tu ai fi tacut pentru a nu repeta ecoul vorbelor mele. Am fi simtit dragostea noastra, chiar si de ar fi fost prafuita de timp. As fi incercat pe o clipa sa fiu fericit...

Dar nu mi-ai scris acea scrisoare plina de tristete. Nu m-ai intrebat nimic. Nu ti-am vazut ochii de o vesnicie si nu ti-am auzit suflarea plina de dorinta. Ma simt un copil abandonat. Uitat. Parasit. Aruncat. Respins... doare... Ramin sa scriu la un conditional pierdut, abandonat intr-un trecut intunecat far de tine.

Mi-as dori acum... citeste mai sus. Ah, da... am uitat: tu nu mai citesti... 

vineri, 13 aprilie 2012

Intuneric

Acum, cind stau singur in acest intuneric imens, in aceasta bezna far de margini incerc sa-mi amintesc surisul tau... Erai atit de frumoasa in acele momente incit undeva acolo, sus ingerul tau pazitor era cel mai mindru printre semenii sai, iar lumea se oprea in jurul tau pentru a-ti fura cu privirea acel unic si adevarat suris din viata mea: te vad anume asa, zimbind doar pentru mine.
Dar in jurul meu acum se asterne o liniste infioratoare si plina de durere, de desertaciune... Simt un gol in suflet, undeva nu mai esti doar pentru mine si aceasta liniste din jurul meu vine acum pentru a-mi stringe timpanele si pentru a-mi reaminti: sunt singur pierdut undeva in abisul singuratatii mele. Iar tu esti undeva departe. Esti pentru altcineva si nu-ti pasa de durerea mea, intunericul ma apasa din nou si tu ramîi undeva nu pentru mine.
Mi-am luat inima-n dinti si ti-am scris cit de mult te iubesc, cit de mult am nevoie de tine in aceasta bezna far de tine. Insa flacara inimii mele este mult prea slaba, mi-e frica ca s-a pierdut undeva in bezna ce ne desparte. Luminita sinceritatii mele te cauta printre umbrele acestei lumi si doreste din rasputeri sa-ti spuna adevarul acestei primaveri: imi lipsesti. Dar nu mai stiu daca doresti cu-adevarat sa-ti deschizi inima  in fata luminii iubirii mele precum ai facut-o cindva si nu mai inteleg daca mai vrei sa asculti chemarea unui suflet indragostit de acel unic suris, capabil sa-i readuca linistea si impacarea de sine...
Vreau lumina in viata mea si mult soare. Te rog, raspunde...

duminică, 1 aprilie 2012

Nunta

Eram la nunta ta si nu-intelegeam de ce atita lume este fericita. Unde putea sa-ncapa atita veselie si de ce cu totii credeau ca fericirea tinerilor depindea exact de cheful invitatilor... Ma simteam strain intr-o lume atit de cunoscuta pina nu demult. De fapt, asa ma simt mereu de cind nu mai suntem impreuna, dar acolo erai si tu. Si nu erai cu mine. Si nu erai a mea fiind gata de a declara in fata tuturor cit de mult pretinzi de a-l iubi pe altul. Ce eram sa fac?.. Sufeream. Si nu puteam intelege ce fac eu acolo, de ce am fost aruncat de cineva in acest clavar unde toti vor sa fie fericiti, chiar de nu sunt cu adevarat. Era un infern pe pamint: lumea nu voia sa recunoasca o realitate dureroasa si, in asa fel, incerca din rasputeri intr-o pornire salbatica si instinctiva sa stearga toate greselile vietii participind la o nunta absurda. De parca acele dansuri, bauturi si bucate ar putea sa stearga esecurile sutelor de oameni prezenti la o ceremonie lipsita de sens. Doresti sa uiti toate durerile tale? Vrei sa crezi ca esti fericit? Si, in fine, doresti sa crezi ca viata e frumoasa far de ea, unica ta iubire? Atunci pur si simplu participa la desfriul spiritual comun de la aceasta nunta si mai ajuta un pic de alcool cu dans timpit si toate visele tale vor deveni realitate... Sun a o publicitate prost platita de sponsor unde unicul scop era atragerea unei clientele putin scolarizate care nu mai reuseste sa tina piept problemelor vietii...
Mai mult ca atit: cei din jur simteau prezenta mea absurda si incercau sa ma evite: eram unicul purtator al cuvintului unei adevarate iubiri, unei alte lumi pe care ei nu voiau s-o accepte atunci.
Ma pierdeam in acea multitudine de suflete uscate, in acel virtej de euforie alterata, nu ma puteam regasi si nu-ntelegeam cum am ajuns aici. Te-am vazut de mai multe ori si nu-ndrazneam sa-ti privesc ochii: ai fi citit in ei deznadejdea si strigatul sufletului meu. Te iubesc si-ti ceream doar un pic de intelegere. Si stii care este faza cea mai stranie? In acea nunta nu te vedem decit pe tine: el nu a existat pentru mine nici pentru cea mai mica clipa permisa de Cronos, era doar o prezenta stearsa. De parca privesti un film vechi unde o fantoma (jucata evident de un actor) este radiata de pe ecran si-i vezi prezenta doar prin deplasarea obiectelor. O remarci doar pentru ca ar trebui s-o remarci, nu pentru ca filmul e bun sau pentru ca personajul isi joaca bine rolul... Deci, era un actor mediocru intr-un film de doi bani. Asa am vazut eu...
Intr-un sfirsit am luat celularul in mina si mi-am zis sa sun pe cineva. Nu stiam la cine sa apelez si nu stiam ce voi spune, dar aveam nevoia sa-i vorbesc cuiva... dar, ce asi fi putut intreba: "Salut, spune, te rog, tu ai fost vreodata la nunta sufletului tau pereche?..." sau "Ce sa fac daca sunt la nunta iubitei mele?"... mai raminea sa ii mai dau un premiu daca imi raspundea corect la intrebare si asi fi putu fi animator la un canal de televeziune... ce sa fac?..
*****

Sfirsit 1.
Degetele mele au decis pentru mine: te iubeau inca si nu aveau nevoie de decizia creierului... Au format numarul tau de telefon, iar dupa cite tonuri ti-am auzit vocea. Era robotul: pareai bucuroasa si-mi spuneai ca ai dori sa ne vedem... Atunci am inteles ca realitatea din jur nu este decit o farsa si am zimbit...

Sfirsit 2.
Am deschis ochii si am inteles ca este un vis. Ma durea inima si simteam un gust amar, o pustietate se asternea undeva in mine. Si stii ce am mai remarcat inca? Degetele mele jucau un dans linistit, un automatism venit inca de pe atunci pe cind ne iubeam si eram impreuna: ele incercau sa formeze numarul tau de telefon, deoarece mai credeau ca sunt cu celularul in mina.
Acum ma intreb ce mi-ai fi raspuns daca asi fi reusit sa te sun... in vis sau in realitate...

Sfirsit 3.
...nu-mi raminea decit sa te privesc in ochi: sa-nteleg de ce faceai acest lucru si apoi sa ma pierd undeva intr-un infinit de durere si pareri de rau. Ti-am gasit privirea si te-am intrebat mut de ce. Ai zimbit si am simtit ceva iesit din comun: incepeam sa te-nteleg in acel dialog lipsit de cuvinte. Am dat usot din cap si am plecat crezind ca voi putea pleca pe veci din viata ta. Nu pentru ca voiam cu-adevarat s-o fac, ci pentru ca doream sa fii fericita cu altcineva, sa-i acord o sansa...
Dar n-am putut si, de fapt, cred ca nici tu nu ti-ai fi dorit vreodata sa te fi lasat cu adevarat plecind atunci din lumea ta.

marți, 13 martie 2012

Stii de ce?

Stii de ce-ti scriu acum aceste rinduri? Pentru ca te iubesc, pentru ca vreau sa cred ca inca mai doresti cu-adevarat sa fim impreuna. Si, acum, zimbesc. Stii de ce? Pentru ca incerc sa cred cu-adevarat ca-ti ghicesc zimbetul ascuns de dupa mii de semne, undeva la capatul acestei lumi, acolo unde imi zimbesti doar mie si nu-ti ascunzi adevaratele sentimente, acolo unde ne mai intilnim inca. Si stii de ce mai cred in tine? Pentru ca nu pot explica logic ceea ce s-a petrecut intre noi cindva si astfel nu cred ca o poti face tu, si de aceea stiu ca inca ma mai iubesti... doar dragostea adevarata nu poate fi explicata, ea trebuie traita, simtita si consumata din plin...
Stii de ce vreau sa fiu fericit azi? Pentru te regasesc in orice raza de soare, in fiece soapta de vint si in cele mai mici detalii vazute in jur: surisul unui indragostit, bataia vintului, zgomotul inimii mele... Vreau sa te revad si... imi reuseste :-) Zimbesc si stiu ca si tu, undeva, poate zimbesti acum. Te-ai gindit oare si tu la mine? Sper...
Si stii de ce acum vreau sa citesti aceste rinduri? Pentru ca traiesc in ele impreuna cu tine si anume aici simt cu-adevarat acea unica iubire ce ne urmareste inca. Si mai stii ce mi-asi dori acum cel mai mult? Sa pot inlocui aceasta lume cu postarea mea: sa te simt cu-adevarat in viata mea si sa existe doar una singura, viata noastra. Iar in asteptarea acelui moment vreau acum mai mult ca oricind sa crezi inca in posibilitatea unei vieti unice si pline de acel sentiment ce ma face acum sa scriu aceste rinduri.
...imi lipsesti, dar vreau sa fiu fericit azi. Te rog, permite-mi aceasta si spune-mi ce faci acum... 

miercuri, 22 februarie 2012

Gara

Cineva m-a intrebat de ce inca mai continui sa cred. Nu am stiut ce sa-i raspund: am fost surprins eu-insumi de starea mea - o vesnica asteptare. Ti-am mai spus-o o data: viata mea pare a fi o gara. Multa lume trece prin ea fara sa lase cel putin un pic de nuanta sau de atasament, nu au nevoie de aceasta, pur si simplu trebuie sa-si schimbe calea si asta tot. Iar eu ramin undeva ghemuit intr-un colt si astept: te vreau pe tine in ea si nu pot intelege unde esti. E atita lume in jur, invalmaseala si graba incit nu mai inteleg citeodata de ce anume mai cred ca vei veni. De aceea si nu am stiut ce sa raspund atunci, am fost surprins de intrebare. Te astept de atita timp, incit nu mai tin minte unde ar trebui sa cobori: poate nici nu doresti sa te opresti in gara mea, poate nici nu vei dori sa treci pe la mine pentru a bea o ceasca de cafea si pentru a-mi reaminti cit de frumoasa esti cind zimbesti...
Imi lipseste zimbetul tau, acel colt de buze ce se ridica leger pentru a ma lasa sa ghicesc ce anume doresti sa spui prin el. Este unicul zimbet din viata mea, este ceea ce te caracterizeaza si ceea ce m-a facut sa te iubesc cindva atit de mult. O asa dragoste nu a putut fi lasata deoparte: ea continua sa traiasca in inima mea si deaceea acum te astept: ... dar tu nu vii. Si gara mea ramine pustie, far de suflet chiar si de intimpina/petrece sute de oameni zilnic. Ii vad in jurul meu in fiece zi, dar TU nu esti printre ei...
O viata petrecuta in gara, o asteptare vesnica a unei minuni, o tristete launtrica ce se asterne peste aceasta lume, o durere ratacita si o intrebare... de ce nu vii?..
Azi voi incerca sa cred ca ai citit aceasta postare si ai fluturat de undeva, din fereastra unui tren o batista rosie pentru a-mi spune ca inca ma iubesti. Ca nu ai putut sa cobori acum, ca esti foarte ocupata si ca numaidecit, auzi, iubito?.. numaidecit o vei face curind... 

marți, 31 ianuarie 2012

Ianuarie. 2012. Citeste, te rog

Esti departe. Nu mai inteleg de ce ai hotarit sa ma uiti. Probabil, ai o alta viata ce-ti convine si care te face mai fericita acum. Iar iubirea mea o lasi undeva dupa geam, aruncata impreuna cu lucrurile vechi in podul casei sau prafuita in garaj. Stii de ea, te faci a nu o vedea de fiecare data cind treci pe-alaturi si... continui sa te minti ca ai uitat totul. Imi reamintesc vorba cintecului "dragostea, precum o pereche veche de pantofi", ai aruncat-o, deoarece ti-ai procurat alta. Nu te-ai intrebat cit cu-adevarat ai platit pentru ea, deaceea nici nu ai observat valoarea sentimentelor mele. Sau poate ai uitat, sau nu mai vrei sa stii de mine, fiind confortabila in lumea ta...
Iar eu sufar si incerc sa-ti strig dragostea mea. Vreau s-o auzi, pentru a-ntelege cit de sincer sunt acum si cita speranta mi-am pus in tine. Nu cred ca aceasta postare va schimba viata mea sau a ta: vei spune ca e prea tirziu si, cred, vei avea dreptate. Dar, mi-asi dori sa crezi, cel putin pe-o clipa, ca inca nu este totul pierdut, ca am putea fi impreuna si anume atunci sa-mi spui cit de mult ma mai iubesti...

vineri, 27 ianuarie 2012

Vieti paralele

Ridic privirea si nu te vad aici. Ma intorc, vreau sa cred ca nu sunt singur... Insa in zadar: iarasi sunt doar eu si linistea ce sfarima acum o absurditate din jur, aud cum imi infige ascutisul in inima si-n eterna tacere din jur se aude doar zgomotul rotirii cutitului-n rana... Desigur, ma doare. Dar nu zic nimic. Nu ma auzi si nu cred ca altcuiva i-ar pasa de durerea mea...
Sunt atit de singur, incit o viata-ntreaga nu mi-ar ajunge pentru a crede ca sunt cu tine... As trai intr-o vesnica iubire si cautare de sens: asi incerca in fiece zi sa gasesc rostul acestei vesnicii, iubirii noastre. Asi descoperi rostul fericirii noastre pe pamint impreuna cu tine. L-am gasi si am trai impliniti toata viata. Doi. Impreuna.
Ultimele cuvinte se infig adinc in inima "doi", "impreuna"... Nu mai cred in ele: acum stiu doar "unu" si ... Ma doare, nu vreau sa recunosc cite lacrimi se opresc undeva dupa aceasta postare, intr-o alta viata pentru a nu raminea decit doar niste umbre ce se vor aseza pe sensul celor scrise...
...intr-o viata paralela stiu ca suntem impreuna! Sunt un alt eu si o alta tu, dar ACEEASI dragoste îi uneste pe ei si acelasi zimbet il vede pe buzele alteia tu. Sunt impreuna. Se iubesc, se doresc, sunt puternici, traiesc viata din plin si-nteleg cu adevarat ce inseamna a fi fericit.
Privesc cerul in fiece seara si vorbesc despre stele, viata, viitor, iubire... Citeodata imi pare ca le aud soaptele, le simt dorinta, îi intrevad undeva la mijloc de vis, intr-o realitate schitata de inima mea... Citeodata imi pare ca suntem noi doi cu-adevarat si nu mai doresc sa ma trezesc.
Deschid ochii: buna, draga Durere si Singuratate...

sâmbătă, 21 ianuarie 2012

Tacere repetata

Nu am avut ce spune: ma prelingeam lin pe marginea vietii si nu aveam cind sa-ti spun ca-mi lipsesti. De fapt, voiam s-o fac, dar vedeam ca nu ai nevoie de sinceritatea mea. Erai mult prea ocupata de o alta viata, o viata falsa far de tine si mine, far de noi doi. Atunci am hotarit sa nu mai spun nimic. M-a durut, am rabdat si am tacut. Nu mai credeam ca avea rost. De ce? Pentru ce?..
Am inchis fereastra, am stins lumina, am tras perdeaua si am fost singur in intuneric. De fapt, in esesnta, cred ca asa a fost intotdeauna. Dar imi parea cindva ca mai bati la usa si-mi strecori cite o scrisoare in vis. O gaseam a doua zi si ma bucuram aidoma unui copil de cadourile lui Mos Craciun lasate-n miez de noapte. Credeam in tine si ceea ce ar putea fi intre noi doi. Dar acum iarasi nu doresti sa recunosti ceea ce am trait impreuna, ceea ce ne-a unit atunci si continua inca sa ne uneasca, ceea ce a devenit blestemul nostru, dar si fericirea, in acelasi timp. O dragoste nemaivazuta se asterne intre noi doi, oare nu o simti? Oare nu vrei sa recunosti cit de mult ne iubime, oare ai uitat?..
Anume in astfel de clipe ma gindesc ca poate totul e in zadar, ca nu mai este capat suferentei mele si ca... nu mai crezi, ca nu mai ai nevoie de mine... Aceste cuvinte mi se infig adinc in inima si ma doare, imi picura singele pe haine, pe mini si cade pe podeaua rece. Incerc sa-l opresc punind minile la rana, dar in zadar: se strecoare fierbinte printre degete si murdareste totul in calea sa. Simt caldura mea, sinceritatea unui sentiment adevarat, durerea unui inceput de dezamagire si rasuflu adinc. Incep a pierde aceste sentimente, ma indoiesc, ezit... Ma doare tacerea ta, deoarece ar pute insemna ca am dreptate si nu mai iubesc decit doar o imaginea spalacita a aceleia pe care cindva o credeam unica mea iubire, unicul meu refugiu... mai esti?