Înghețata

Mi-ai spus că-ți place înghețata. Ții minte? Te doream, dar nu aveam nimic din ceea ce aveai nevoie. Probabil, aveam doar dorința de a te iubi, iar tu erai mult prea departe de ceea ce eram eu atunci. Atunci. Acum nu mai știu de-ți place înghețata, vreau să cred că da. Aș pretinde că încă mai țin minte că-ți place, tu m-ai crede și mi-ai dărui un zâmbet. Anume acel zâmbet care ne-ar apropia. Acel zâmbet ce îmi lipsește atât de mult. Îl mai ai? Mai păstrezi un zâmbet pentru mine? Acum? Atunci îl aveai și mă făceai fericit doar admirându-l pe buzele tale. Îl mai deții acum când ai o înghețată?... Zâmbești... Da? Te simt că zâmbești, poate nu cu buzele, dar o faci cu ochii, cu sufletul. Zâmbesc și eu, mi-aș dori acum să te văd lângă mine. Ți-aș aduce o înghețată. Vreau să te văd zâmbind împreună cu mine. Vreau să te văd acum. Magia zâmbetului tău ar topi nu doar înghețata: ai dori, probabil, să știi ce a fost atunci și ce este acum. Iar zâmbetul tău și înghețata ar aduce atunci spre acum și te-aș simți fericită alături de mine... Zâmbește acum doar pentru mine, te rog. Azi îmi voi cumpăra o înghețată și mă voi gândi din nou la tine. 

Zămbetul tău și un suspin

 

Nu știu cum să încep aceasta postare: aș dori sa fiu original si să spun ceva nou. Iar tu să citești și să zâmbești, să te gândești la mine și să îmi scrii. Și apoi iarăși să zâmbești când răspunsul meu iți va gâdili ochii. Știi la ce mă gândesc când îmi este dor de tine? La un zâmbet și la un suspin. Vreau să fii fericită și să respiri lângă mine. Știu, sună atât de banal și copiat de undeva... dar nu am copiat și nu am furat acest gând. Vreau să respiri cu mine și să zâmbești. Mă vei întreba: de ce nu ai scris atâta timp? Voi zâmbi și voi răsufla. Știu, nu voi respira, dar voi răsufla pentru a putea spune prea multe despre tine. Și apoi iți voi spune totul ce nu am scris atâția ani: tu vei zâmbi si vei respira. Iar eu voi fericit. Știi de ce? Pentru că vei zâmbi și respira doar pentru mine atunci. Voi povesti multe, foarte multe și în toate cele multe spuse despre tine te vei regăsi mereu. Vei fi din nou tu așa precum erai și ești în toate postările mele: sinceră, adevărata si iarăși fericită. Știu bine că te vei recunoaște și vei exista zâmbind și respirând pentru și cu mine. Te vei regăsi acea unică si adevărata femeie, acea deosebită și mereu iubită, acea efervescentă si atât de dorită... Ai fost întotdeauna așa pentru mine. Te văd deja cum mă asculți și ești fericită alături de mine... Doare... doare, doare, doare... „alături de mine” doare. Știu. Mă doare și pe mine. Mă doare totul ce ar fi putut să fie, dar nu a fost... Dar știi ceva?  Nu voi lăsa postarea mea să fie condamnată la tristețe anume aici, anume acum când scriu despre tine. Anume acum când vreau să simți dragostea mea. Voi continua cu o ... întrebare. De fapt, o vei pune tu. 

Mă vei întreba: de ce un suspin? Pană acum ai scris doar despre o respirație si zâmbet. În titlu este un suspin, la începutul postării este un suspin si atâta tot. Lasă-mă acum pe mine să zâmbesc... Încă... și încă... Vreau sa zâmbești cu mine și apoi să suspini. Vreau să te aud fericită purtată de melodia tuturor postărilor mele nescrise despre tine. Purtata de brațele și sărutările mele, legănată de tăcerea mea, vreau să suspini cu mine... 

 Îmi lipsești atât de mult acum.