Imi lipsesti si nu mai pot sa rezist de atita singuratate si dor. Inima mi se umple cu mii de lacrimi ce nu vor sa se revarse, nu le permit, caci stiu ca trebuie sa vii tu si astfel vei seca durerea ce ne desparte. Vreau sa pot crede in aceasta si sa stiu ca inca nu mai traiesc in zadar, ca inca nu sunt singur, ca inca ma mai iubesti... Iar acum sunt asezat linga durerea mea si astept sa-ti vorbesc, astept sa-ti aud marturisirea ta. Stiu ca inca mai existi si cel mai mult acum asi vrea sa-mi spui ca doresti sa fii cu mine.
O durere ascunsa, tupilata pe linga suflet ma apasa acum. Nu pot respira asa cum o faceam cindva, nu pot zimbi asa precum mi-asi dori si nu pot sa mai cred asa cum te credeam cindva. Dar stiu: pot sa iubesc ca si mai inainte. Atita timp cit gasesc forte pentru a o face, voi continua sa te astept.
Dar imi este greu. Atit de greu sa traiesc fara vocea ta incit incerc sa o ghicesc pretudindeni: in soapta vintului, plinsul ploii sau chiar in tacere... Am inceput sa urasc aceasta tacere ce se asterne intre noi! Dar ce sa fac?.. Tu nu spui nimic. Iar mie nu-mi ramine decit sa te "caut" in aceasta singuratate. Ma simt un calator singuratic pierdut intr-o bezna far de tine. Am nevoie de un strop de lumina, o raza de Soare incalzita de iubirea ta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Poti adauga un comentariu aici