v=Te11UaHOHMQ'}]}" >

sâmbătă, 27 februarie 2010

Dialog (doare)

Am realizat intr-o zi ca nu voi fi niciodata cu tine. Fiecare cuvint din aceasta fraza mi s-a infipt in inima. Am pierdut echilibrul existentei si am crezut ca nu mai traiesc. Am incercat sa cred ca nu este adevarat... - Ba da, stiu ca nu voi fi cu tine... Nu mai inteleg, am nevoie de o pauza, de un pic de liniste si intelegere... - Asa: respira... unu... doi, incet, lin de tot... Te rog! Respira, nu te opri, te rog NU TE GINDI ACUM... ci doar respira, mai am nevoie de tine... te rog. Nu acum!.. Nu ai dreptul sa te gindesti mai mult decit doar la faptul ca... ea va fi cu tine!... - Cind?... -Intr-o zi, atunci cind Soarele va straluci doar pentru voi doi, iar tu si ea veti fi acei doi atei ce nu cred decit doar in dragostea lor - unica religie intr-o lume blestemata. Apoi, vei fi cu ea - doar aceasta conteaza, nu?... - Da, desigur... - Vei sti atunci ca viata adevarata e traita anume in acele clipe de iubire petrecute linga ea. Anume atunci vei simti cu adevarat ce inseamna sa fii fericit!... - Iti multumesc, ma simt mai bine acum, mult mai bine. Iarta-ma, dar acel gind blestemat nu mi-a dat pace, a navalit peste mine si ma sugruma... - Uita, te rog, nu te gindi la aceasta acum. Nu merita, chiar si de este adevarat... te rog, nu trebuie sa redevii trist acum, anume acum cind esti atit de singur si trist, atit de trist! Am nevoie de tine acum, te rog, mai rezista un pic... oare cita durere poate incapea intr-un suflet?... - Multa,foarte muta, nici nu poti sa-ti imaginezi cita tristete pot acumula eu... -Dar fericire? Tot atita ?.. -Si mai multa, mult mai multa... dar, imi e frica ca nu voi putea s-o fac niciodata...

Ma doare lipsa ta

Am vrut sa inchid inima (pe veci?). Am obosit sa sufar si sa nu pot trai far de tine. Am obosit sa incerc sa demonstrez lumii intregi cit sunt de nefericit si cit de departe esti. Am vrut sa uit ca existi si sa incep a pretinde ca sunt fericit. Am smuls pagina tristetii din inima mea si mi-am zis sa incep un alt roman: romanul unei vieti noi, istoria unui barbat fericit. Eram cit pe ce sa reusesc sa ma gindesc cit de fericit asi putea fi far de tine si fara tristetea ce ma copleseste atunci cind ma gindesc la noi. Am sperat sa pot darui lumii un alt zimbet: un zimbet prevestitor de primavara si de o noua viata, de un nou destin...
Inima mea se simte aidoma unei pasari ratacite intr-un desert, desertul crud al unei vieti incomplete, lipsite de sens si de scop. Vreau sa am grija de ea, imi este mila de suferinta ei. O lipsa perpetua a acelui sens al vietii, ce ar exista impreuna cu tine, o coplesete si o invaluie intr-o ceata rece. E singura. Sufera, plinge, respira insa fara tine... Doamne, cita durere in jurul ei!...  

Ma doare lipsa ta. Am vrut sa incerc sa uit ceea ce nu voi putea niciodata alunga din inima mea - dragostea mea pentru tine.

marți, 2 februarie 2010

O particica

Am vrut sa-ti spun ca te iubesc. Am simtit virtejul imbatator al dragostei si am vrut sa-l impart cu tine. O particica din inima mea ramase atunci cu tine. Pentru totdeauna. Am lasat o parte din mine undeva acolo, ascunsa dupa armura ta. Nu intelegeam valoarea adevarata a celor intimplate. Ai acceptat adevarul nostru: ne iubeam... Si am vrut sa-ti raspund la dialogul de priviri: am vrut sa-ti spun cit te iubesc... Dar nu am spus. De ce? Erai atit de fericita, incit imi era frica sa sparg cristalul dragostei noastre... Dar sunt sigur ca ai auzit privirea mea si ti-a vorbit acea parte din inima ce ti-am lasat-o adineaori. Ai simtit iubirea mea. Ai stiut cit de mult te iubesc, ai zimbit si ai fost a mea...
Acum am inteles ceea ce s-a intimplat: ti-am lasat inima mea si am pastrat doar o particica din ea pentru mine... Imi este greu sa traiesc fara inima, imi este imposibil sa exist fara tine, iubire...