v=Te11UaHOHMQ'}]}" >

sâmbătă, 30 iunie 2012

Iarasi dor...

Stiu ca intr-o zi ai citit ceea ce am scris aici. Ai zimbit, ai simtit dragostea mea si ai lasat un comentariu. Undeva, in adincul inimii mele s-a aprins o luminita si i-am simtit caldura sau, mai bine zis, ti-am simtit caldura ta peste mii de realitati. Te-am simtit pe o clipa datorita acelui comentariu, datorita acelei sclipiri de sinceritate ce mi-ai daruit. Si am continuat sa scriu anume atunci cind credeam ca nu mai merita sa spun prin acest blog unei lumi indiferente cit de mult te iubesc. Am scris si am iubit...
Acum vreau sa cred ca inca mai esti aici si inca mai citesti. Nu pot sa-ti cer nimic, nu am acest drept, deoarece cindva, demult ne-am pierdut in doua lumi diferite: tu in a ta si eu in a mea. Doua lumi ce nu ne-au permis sa fim impreuna si ce ne-au aratat cu degetul in semn de negare. De aceea nu-ti cer nimic decit doar sa citesti si sa-mi spui ca inca nu ai uitat si ca inca mai doresti sa-mi auzi vocea sinceritatii. Nu vreau sa-ti cersesc nimic, dar aproape in fice noapte vii pentru a-mi reaminti cit de frumos zimbesti si cit esti de atragatoare... iar eu ma trezesc fara a sti nimic din realitatea lumii tale, ma simt pustiit de visele in care te vad atit de aproape.
Nu stiu ce-as putea exact face acum pentru a continua sa cred ca inca mai esti undeva, intr-o lume paralela alaturi de mine si ca inca mai zimbesti asa pecum o faceai atunci pentru mine. Te iubesc la nebunie si nu-nteleg de ce apari in vose. Sunt fericit sa te vad atit de des, insa dimineata realizez din nou cit sunt de singur si cit e de trist sa te vad intr-o alta lume: acolo unde nu pot sa-ti marturisesc ceea ce simt acum si unde nu pot sa te sarut...

luni, 25 iunie 2012

Dragoste si durere

Am adunat durerea mea in pumn si am strins-o atit de tare, incit am crezut ca singele ce-mi picura din palma nu era decit senzatia placuta de zdrobire, de sfisiere a acestei infinte suferinte ce ma chinuie de atita timp: viata far de tine. Am scrisnit din dinti si am zimbit precum ar faceo cel mai salbatic criminal. Era zimbetul unei victorii. Credeam ca am invins si de acum inainte voi putea exista far de tine si fara a mai sti de durere. Am vrut sa fiu fericit, ma poti condamna sau judeca pentru aceasta? Am vrut pur si simplu sa pot rasufla adinc in fiece dimineata si sa pot zimbi cu adevarat Soarelui. Am vrut sa-nteleg de ce pot fi fericit fara a te vedea si fara a-ti auzi pasii. Am vrut sa stiu cum e sa nu te doara in piept. Cum poti sa respiri fara a simti acea pustietate, acel gol care ar trebui sa fie umplut cu prezenta ta, cu vocea si zimbetul tau...
Am adunat totul intr-un pumn de durere si am vrut sa-o strivesc, am vrut sa plece acea tristete si sa ma lase stapina pe viata mea, pe destinul meu. Iar eu sa pot trai fericit si sa pot continua viata fara a-mi reaminti cit de mult te iubesc. Oare pot fi judecat pentru a incerca de a simti ceva, ce nu am mai simtit de atita timp?.. un secol, un mileniu sau o vesnicie intreaga.
Dar unicul lucru ce-mi reuseste sa fac este sa-ncerc. Sa-ncerc sa traiesc fara tine: sa sper, sa iubesc, sa zimbesc, sa fiu eu-insumi... Nu-mi reuseste intotdeauna, ba dimpotriva: cred ca dau esec mult prea des de la o vreme incoace si nu mai pot fi asa precum eram.
...Stau cu durerea-n pumn, incerc s-o strivesc si unicul lucru ce-mi reuseste e sa simt picaturile singelui meu ce cad cadentat pe podea. Cobor ochii in jos, ma uit la lichidul prelins si ridic ochii. Te vad pe tine si zimbesc. In acel moment nu mai inteleg daca te vad cu-adevarat sau e doar corpul meu (slabit de atita pierdere de singe) ce-ncearca sa-si protejeze sufletul...
Astazi am hotarit sa-ncerc si altceva: sa-ti spun acum cit de mult te iubesc si cit de mult as dori sa stiu ca ti-e dor... Grabeste-te, te rog, sa-mi raspunzi. Singele se prelinge... 

vineri, 22 iunie 2012

Ieri si azi

Ieri am cautat printre vise acele clipe ce ne uneau si nu am putut deslusi decit lacrimile vintului de toamna... stii de ce anume toamna plingea...
Ieri am incercat sa citesc in cartea amintirii pasajele ce ne uneau pe veci, dar am gasit doar melodia despartirii si refrenul tristetii mele... nu te vedeam acolo.
Ieri am revazut filmele ce le indrageam, anume acele momente in care ne regaseam noi doi: dar nu te-am vazut alaturi si nu am inteles unde ai fi putut sa te pierzi, in film sau in realitate.
Ieri am stiut ca inca te mai iubesc si te-am strigat in miez de noapte asa precum o faceam atunci cind ne iubeam sub plapuma intunericului. Dar nu ai raspuns si am adormit purtat de durerea singuratatii.
Ieri am stiut ca nu mai esti linga mine si am inteles cit sunt de trist si de nefericit.

Azi vreau sa cred ca nu mai exista ieri si ca l-am lasat undeva pierdut in bezna trecutului singuratic.
Te rog, spune-mi ca am dreptate... De nu, trecutul si prezentul isi vor pierde rostul, iar viata mea nu va fi decit un vesnic amalgam de pareri de rau imigrate in prezentul trist... atit de pustiu far de tine.