Am adunat durerea mea in pumn si am strins-o atit de tare, incit am crezut ca singele ce-mi picura din palma nu era decit senzatia placuta de zdrobire, de sfisiere a acestei infinte suferinte ce ma chinuie de atita timp: viata far de tine. Am scrisnit din dinti si am zimbit precum ar faceo cel mai salbatic criminal. Era zimbetul unei victorii. Credeam ca am invins si de acum inainte voi putea exista far de tine si fara a mai sti de durere. Am vrut sa fiu fericit, ma poti condamna sau judeca pentru aceasta? Am vrut pur si simplu sa pot rasufla adinc in fiece dimineata si sa pot zimbi cu adevarat Soarelui. Am vrut sa-nteleg de ce pot fi fericit fara a te vedea si fara a-ti auzi pasii. Am vrut sa stiu cum e sa nu te doara in piept. Cum poti sa respiri fara a simti acea pustietate, acel gol care ar trebui sa fie umplut cu prezenta ta, cu vocea si zimbetul tau...
Am adunat totul intr-un pumn de durere si am vrut sa-o strivesc, am vrut sa plece acea tristete si sa ma lase stapina pe viata mea, pe destinul meu. Iar eu sa pot trai fericit si sa pot continua viata fara a-mi reaminti cit de mult te iubesc. Oare pot fi judecat pentru a incerca de a simti ceva, ce nu am mai simtit de atita timp?.. un secol, un mileniu sau o vesnicie intreaga.
Dar unicul lucru ce-mi reuseste sa fac este sa-ncerc. Sa-ncerc sa traiesc fara tine: sa sper, sa iubesc, sa zimbesc, sa fiu eu-insumi... Nu-mi reuseste intotdeauna, ba dimpotriva: cred ca dau esec mult prea des de la o vreme incoace si nu mai pot fi asa precum eram.
...Stau cu durerea-n pumn, incerc s-o strivesc si unicul lucru ce-mi reuseste e sa simt picaturile singelui meu ce cad cadentat pe podea. Cobor ochii in jos, ma uit la lichidul prelins si ridic ochii. Te vad pe tine si zimbesc. In acel moment nu mai inteleg daca te vad cu-adevarat sau e doar corpul meu (slabit de atita pierdere de singe) ce-ncearca sa-si protejeze sufletul...
Astazi am hotarit sa-ncerc si altceva: sa-ti spun acum cit de mult te iubesc si cit de mult as dori sa stiu ca ti-e dor... Grabeste-te, te rog, sa-mi raspunzi. Singele se prelinge...
Am adunat totul intr-un pumn de durere si am vrut sa-o strivesc, am vrut sa plece acea tristete si sa ma lase stapina pe viata mea, pe destinul meu. Iar eu sa pot trai fericit si sa pot continua viata fara a-mi reaminti cit de mult te iubesc. Oare pot fi judecat pentru a incerca de a simti ceva, ce nu am mai simtit de atita timp?.. un secol, un mileniu sau o vesnicie intreaga.
Dar unicul lucru ce-mi reuseste sa fac este sa-ncerc. Sa-ncerc sa traiesc fara tine: sa sper, sa iubesc, sa zimbesc, sa fiu eu-insumi... Nu-mi reuseste intotdeauna, ba dimpotriva: cred ca dau esec mult prea des de la o vreme incoace si nu mai pot fi asa precum eram.
...Stau cu durerea-n pumn, incerc s-o strivesc si unicul lucru ce-mi reuseste e sa simt picaturile singelui meu ce cad cadentat pe podea. Cobor ochii in jos, ma uit la lichidul prelins si ridic ochii. Te vad pe tine si zimbesc. In acel moment nu mai inteleg daca te vad cu-adevarat sau e doar corpul meu (slabit de atita pierdere de singe) ce-ncearca sa-si protejeze sufletul...
Astazi am hotarit sa-ncerc si altceva: sa-ti spun acum cit de mult te iubesc si cit de mult as dori sa stiu ca ti-e dor... Grabeste-te, te rog, sa-mi raspunzi. Singele se prelinge...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Poti adauga un comentariu aici