v=Te11UaHOHMQ'}]}" >

miercuri, 23 decembrie 2009

Scrisoare pentru Mos Craciun

Cred in Mos Craciun, intotdeauna am crezut. Sunt sigur ca el vine in fiece an la copii cuminti si adultii cumpatati pentru a le aduce cadouri. Adutii nu intotdeauna primesc in dar obiecte, ar putea sa primeasca si multa dragoste, intelegere sau pace in suflet.
...Nu am fost cuminte anul acesta, nu cred ca Mos Craciun va putea sa imi aduca ceva in dar. El trece doar pe la adultii cumpatati, echilibrati si ce au stiut sa-si aranjeze cu multa intelepciune viata in anul ce a trecut... nu toti merita sa il primeasca pe Mos Craciun in seara magica. Stiu aceasta, si, totusi, ii scriu o scrisoare mosului... vreau sa imi cer iertare si sa ii cer multa... liniste. Vreau sa pot face alegerea cuvenita in viata si sa stiu a o face corect...
...nu iti cer cadouri mosule, vreau doar liniste, intelegere, multa pace in sufletul meu si... inca ceva. Te rog, vreau multa dragoste adevarata. Da, am nevoie anume de ea - acea dragoste ce vine doar o data in viata si ce nu poate nicidecum sa se repete vreodata, acea dragoste ce te face sa te cufunzi in ochii persoane iubite si de unde nu mai vreai sa revii, acea dragoste ce te face sa nu observi ploaia de afara sau nici melancolia de toamna. Am nevoie de acea dragoste ce o poti impartasi cu adevarat doar cu o singura persoana din acest univers, acea dragoste ce te face sa simti cu adevarat ca traiesti pentru cineva, iar acel cineva traieste pentru tine... O iubire speciala, intr-o seara speciala de sarbatori... Vreau sa o simt (din nou?) asa cum ar putea sa o simta si sa o traiasca un simplu pamintean, un om ce nu a fost cuminte, dar doreste din tot sufletul sa primeasca si el un cadou de sarbatori...
Va citi oare mosul scrisoarea mea? Va fi oare capabil sa imi inteleaga durerea? Va dori oare sa ma ierte si sa imi aduca un cadou si mie... doar o doza de mai bine, nimic mai mult, doar de aceasta am nevoie, draga Mos Craciun.

vineri, 11 decembrie 2009

Cind eram la imperfect


Cind eram doar tu si eu, lumea devenea plina de sens si de iubire. In acel moment timpul nu mai avea nici o semnificatie pentru noi doi: ambii zimbeam, caci nu mai aveam nevoie de el. Contai dar tu si eu: doua stelute ce au fost semanate pe bolta lumii si ce au stiut sa se regaseasca intr-un tot intreg. De ce "regaseasca"? Pentru ca stim ambii marele secret al dragostei noastre: am fost cindva un tot intreg, un suflet unic inseparabil... In alta lume, in alta viata sau in alt univers, dar stim mult prea bine cit de mult ne-am dorit si cit de puternici eram atunci cind puteam forma un tot intreg!
Cind eram noi doi, timpul isi oprea mersul sau obisnuit. Nu se incumeta sa-si puna amprenta sa pe aceasta minune a carei martor devenea - minunea iubirii noastre. Sau ne parea doar noua?... Cert este ca nimic nu mai conta atunci: erai iarasi tu si eu - acele doua fiinte insetate de amor.
Cind eram impreuna, aveam un univers mic de impartasit. Era minuscul, abia de incapeam noi doi in el, dar era al nostru si conta mult mai mult decit oricare alt univers din lumea-intreaga. Ne regaseam in el si ne cunosteam reciproc asa cum eram noi: cu defectele si cu calitatile noastre firesti. Dar... sa nu uiti ca gaseam doar calitati si nu ne pasa de celelalte...
De ce eram?.. Pentru ca nu pot sa cred ca totul s-a sfirsit. Nu vreau sa-mi perit asa ceva. Ramin sa te astept la marginea universului nostru... Hai, vino, te rog, nu ma lasa sa fiu iubit doar la imperfect... doare sa fii iubit la imperfect.

duminică, 6 decembrie 2009

Ninsoare


A nins! era asa de frumos, asa de enigmatic si atit de trist!... De ce "trist"?... Pentru ca ningea nu doar peste case, vai, copaci si oameni. Ningea si peste mine, peste tine, peste noi doi. Ma intristam. Toti se bucurau de acele prime picaturi inghetate si cristalizate ce apartineau unei ploii ce s-a ratacit in iarna si a devenit ninsoare. Toti erau veseli si zimbeau. Ii inteleg: era cu adevarat frumos si ninsoarea parea sa fie daruita in acea zi tuturor celor ce mai continua sa iubeasca si sa creada in fericire! Insa eu nu puteam zimbi. Ningea peste noi doi: aceasta ninsoare ne indeparata, ne facea straini, ea incerca sa acopere dragostea noastra, iubirea demna de invidiat parea sa dispara sub aceasta ninsoare... Te pierdeam, te indepartai cu fiece fulgusor ascutit cazut din cer. Se infigeau adinc in suprafata frageda si ramineau strins lipiti de ceea ce atit de mult doream sa pastram noi doi... Ningea peste iubirea noastra si nu puteam nimic sa fac: ma simteam un las, un nemernic, o nulitate. De ce nu puteam sa impiedic acest lucru? De ce stateam fara a nu intreprinde nimic?... Cert, era deja pre tirziu, iar fulgii ascutit tot se infigeau, iar ninsoare continua... Ma durea raceala noastra, raceala ce era emanata de fulgii reci.
...Parea ca totul e pierdut si nu mai pot simti ceea ce am simtit cindva. Stratul de zapada tinea mortis sa ma convinga ca dragostea a murit, ingropata sub povara rece si umeda a acestor fulgi. La un moment dat am crezut ca totul s-a sfirsit: am pierdut ambii in acest mic razboi cu viata... dar, brusc, am realizat ceva: am inteles ca inca te mai iubesc, ca acest strat de incertitudine si raceala alba nu e vesnic... Si stii de ce? Pentru ca a rasarit Soarele si zapada nu poate raminea vesnic. Si de chiar va fi sa astept un veac, voi sti ca intr-o zi, mai devreme sau mai tirziu, ea se va topi dezgolind adevarata fata a esentei noastre - Iubirea ta si a mea...
Simti si tu ?...

miercuri, 2 decembrie 2009

Muzica


Cind o aud - aceasta meodie atit de trista, dar si atit de frumoasa - ma gindesc la tine. Gindul meu se asterne mult departe, pleaca undeva dupa nori si vai, undeva hat departe... nici nu reusesc sa ii urmez calea... e foarte grabit si, in plus, pleaca atit de departe!... Incearca, poate, sa revina in trecut pentru a te gasi... sau poate te cauta in prezentul nostru continuu - in acest timp intins si cleios ce pare a fi extensibil pina la infinit. Nu prea stiu, dar ma pierd: da, ma pierd pe mine-insumi cind aud aceasta melodie. Ea imi aduce aminte de sensul vietii, de esenta existentei umane, de marea taina a fericirii terestre. Nu vreau, dar zimbesc: surisul apare ca un reflex pe fata mea in acel moment. Si nu e nimeni in jur pentru a-l putea descifra, nimeni niciodata nu va intelege de ce si cum zimbesc in acel moment. E un cod secret ce il cunosti doar tu, si doar tu ai putea sa patrunzi in esenta acestui zimbet enigmatic...
Si iarasi aceasta melodie... Este cel mai frumos lucru ce s-ar putea intimpla in viata mea: ea mi te aduce linga mine asa cum te iubeam atunci: sincera, fina si atit de frumosa, atit de unica, incit chiar si dupa a te fi cunoscut odata, ma indoiesc de existenta ta... unde esti?