Muzica

Cind o aud - aceasta meodie atit de trista, dar si atit de frumoasa - ma gindesc la tine. Gindul meu se asterne mult departe, pleaca undeva dupa nori si vai, undeva hat departe... nici nu reusesc sa ii urmez calea... e foarte grabit si, in plus, pleaca atit de departe!... Incearca, poate, sa revina in trecut pentru a te gasi... sau poate te cauta in prezentul nostru continuu - in acest timp intins si cleios ce pare a fi extensibil pina la infinit. Nu prea stiu, dar ma pierd: da, ma pierd pe mine-insumi cind aud aceasta melodie. Ea imi aduce aminte de sensul vietii, de esenta existentei umane, de marea taina a fericirii terestre. Nu vreau, dar zimbesc: surisul apare ca un reflex pe fata mea in acel moment. Si nu e nimeni in jur pentru a-l putea descifra, nimeni niciodata nu va intelege de ce si cum zimbesc in acel moment. E un cod secret ce il cunosti doar tu, si doar tu ai putea sa patrunzi in esenta acestui zimbet enigmatic...
Si iarasi aceasta melodie... Este cel mai frumos lucru ce s-ar putea intimpla in viata mea: ea mi te aduce linga mine asa cum te iubeam atunci: sincera, fina si atit de frumosa, atit de unica, incit chiar si dupa a te fi cunoscut odata, ma indoiesc de existenta ta... unde esti?