v=Te11UaHOHMQ'}]}" >

sâmbătă, 18 septembrie 2010

Nu uita

De-as sti ca zimbesti acum pentru mine, as fi mai fericit cu o secunda. Stii de ce? Deoarece anume atit imi trebuie pentru a-mi reaminti cit esti de frumoasa. O secunda si imi apari in fata: simpla, gingasa si atit de naturala!.. Esti doar tu si, in acelasi timp, vad in tine tot Universul, toata dragostea mea, intreg viitorul.
Dar stii ce ma deranjeaza? Chiar si daca zimbesti acum, voi fi fericit doar o secunda, poate un pic mai mult si atita tot. Zimbetul tau este in acelasi timp acel izvor de nostalgie ce imi umple sufletul dupa ce realizez ca nu esti alaturi, ca imi apari in fata doar pe o clipa si dispari incet, te evaporezi lin precum roua diminetii sub razele unui soare matinal.
Ma incalzeste gindul ca-mi surizi din nou: este o forta ascunsa ce-mi da puteri. Stiu ca acum te gindesti la mine si asta imi da aripi... iti fur in fiece zi acest suris: nu ai observat?.. Tii minte, atunci cind ai privit acel film... ai zimbit... ai stiut exact ce a simtit acea indragostita,nu?... Iar dimineata, cind te uitai in oglinda, ai auzit piesa noastra... da, da anume acea piesa care ne unea pe veci, acele cuvinte si acea melodie ce ne faceau sa tresarim de placere si sa ne pierdem in strinsoarea bratelor noastre. Si, in sfirsit, chiar acum ai zimbit pentru a spune inca o data inimii ca nu m-ai uitat...
Iti multumesc pentru ca nu uiti. Daca ai uita, nu ai mai zimbi cu acel suris fermecator, ce nimeni nu-l poate intelege pin la capat. Daca nu ai mai zimbi, eu m-as pierde in aceasta viata, as pierde acel unci punct de reper ce mai ramine inca sa persiste si sa-mi dea forte: pe tine. Te rog, nu uita... acum zimbesti?..

... iar chiar si de nu mai zimbesti, voi continua sa ma mint ca inca o faci pentru a incerca sa conving inima mea ca inca traiesc...

vineri, 10 septembrie 2010

Critic

Am aruncat o privire fugara asupra cuvintelor asezate in fraze logice. Erau diverse si adeseori imi pareau aranjate un pic ciudat, dar imi placea ceea ce citesc. Am incercat sa ma uit cu un ochi indiferent, arbitrar, lipsit de sentimente si dorinte... dar nu am putut. Am inteles cit de multa durere se acunde in spatele celor scrise. Si, in acea clipa, aproape ca mi s-a facut mila de el, autorul si poetul neprihanit. Am incercat sa-nteleg ce se ascunde dupa acele rinduri. In umbra literelor am presups un inceput de o dragoste neimplinita si o despartire dureroasa. Am ghicit multa dragoste adevarata, anume Dragostea ce unii nu o pot afla toata viata si traiesc in acea tristete ce te face sa-ngheti in miez de vara...
Am incercat sa-nteleg de ce. De ce este atit de trist si singur, de ce scrie doar despre durerea vesnicii singuratati. Am vrut sa-nteleg, dar nu am putut. Nu a incaput atita suferinta in inima mea si, posibil, ea s-a revarsat undeva mult mai departe de aceste rinduri. Dar am simtit placerea ascunsa de a constata ca nu sunt singur, nu ma mai simt un ultim romantic din secolul acesta. Am gasit pe cineva ce mai crede si mai traieste ca mine. Am zimbit si, iarasi, mi-am aminti cit de mult te iubesc si cit as da pentru a te revedea alaturi...
Posibil, in asa caz, as citi acele rinduri si as intelege ca nu mai sunt asa cum am fost cindva. Si l-as lasa pe autorul acelor rinduri singur in fata celor scrise. As fi fericit cu tine.

...am recitit citeva postari, am inchis ochii. Am oftat si am inteles ceea ce nu puteam nicidecum realiza anterior: citeam blogul meu.

joi, 9 septembrie 2010

Curcubeu

Astazi am vazut curcubeul si m-am gindit la tine... Nu ma intreba de ce, nu stiu nici eu. Dar odata cu el te-am vazut si pe tine: culorile vii ale corpului sau mi-au reamintit de zimbetul tau, de vocea ta. Era atit de frumos, acel curcubeu in miez de zi! Stropi de ploaie imi jucau pe obraz si Soarele imi incalzea spinarea: curcubeul il priveai impreuna cu mine. Te vedeam alaturi si-ti simteam caldura sufletului tau obosit de lipsa mea. Cel putin asa mi se parea mie: eram doi fericiti ce urmarea o taina a naturii: frumusetea si splendoarea curcubeului ne unea atunci.
Te priveam si parca simteam frumusetea ta reflectata in acel curcubeu: uite aici, linga acel verde iti vedeam faptura in miez de vara, acolo, linga portocaliu imi zimbeai din toamna, iar acolo, linga rosu eram doar noi doi in extazul noptii fierbinti...
Priveam curcubeul si-mi imaginam cum ai sta alaturi si mi-ai sopti cit de mult iti lipsesc acum: mi-ai spune ca de atita timp astepti sa vin si sa stam impreuna... Mi-ai povesti cum ma visai si tu in noptile plini de dor si de lipsa mea, mi-ai marturisi ca inca ma mai iubesti si ca niciodata nu ai incetat s-o faci... Mi-ai spune atita, incit curcubeului i se va face mila de noi si ar intinde culorile sale in intimpinarea noastra. Iar noi ne-am aseza pe bratele lui si ne-am iubi ca doi indragostiti prinsi in viltoarea adevaratului sentiment ce face atitea minuni pe Pamint.
...Mi-a zimbit in final cu culorile sale inainte de a ceda cerul Soarelui ce venea sa asterne o lumina placuta in jur. I-am spus "la revedere" si m-am gindit iarasi la tine. Am oftat si am incercat sa cred ca si tu acum, acolo, undeva far de mine, iti mai aduci aminte de iubirea noastra si simti ceea ce simt si eu acum.
Imi lipsesti.