v=Te11UaHOHMQ'}]}" >

joi, 25 noiembrie 2010

Luminite in suflet

Te-am vazut azi. Erai tu!!! Am ridicat ochii pentru a cauta nu mai stiu ce pe masa si te-am intrezarit trecind in fata usii... erai la 2 metri de mine: fericirea mea, sensul vietii mele se afla la doi metri de mine. erai tu, ti-am vazut ochii si... Stii ce s-a intimplat mai intii?... A tresarit inima: ea nu se astepta sa te vada. Nu mai stiam unde ma aflam si nu mai puteam sa controlez inima... tresarea si te chema. Te doream. Apoi mii de luminite m-au strapuns. Era aidoma unui cer plin de artificiile unei sarbatori. Era atita lumina in suflet, incit a trebuit sa ma asez pentru a intelege ce se intimpla. Eram tulburat: te vazusem si te cautam din nou...
Evident a fost doar o iluzie: cineva imbracata ca tine si avind o aparenta vaga de ceea ce esti tu trecuse prin fata biuroului meu... Am crezut ca esti tu. Asta tot. As fi vrut acum sa scriu ca erai anume tu sau ca te-am visat si astfel as fi putut sa continui de fi fericit. Chiar si de erai vis: as fi putut sa-ti vorbesc si sa-ti merturisesc dragostea mea. Dar nu a fost sa fie: era REALITATEA... era doar cineva ce indraznise involuntar sa se asemene tie. Tu esti unica si incomparabila si asa va fi mereu. Nu poti compara adevarata dragoste. Ea este unica si sincera.
...M-am asezat si am continuat sa incerc sa prind acelel luminite de fericire ce-mi strapungeau adineaori sufletul... Le vedeam doar umbra si puteam doar sa presupun cita fericire si impacare de sine aduceau cu ele. Puteam doar sa presupun cit de mult mi-as fi dorit sa am o viata plina de aceasta lumina zilnic: o viata plina de tine si de zimbetul tau. Plina de bucuria de a sti sa te regasesc in fiece zi alaturi, de a imparti cu tine cel mai mare si scump dar de pe acest pamint. Mi-as fi dorit doar sa pot resimti acel sentiment cind ai aparut in fata mea si cind ai incercat sa-mi spui involuntar ca nu ma uiti.
Iti multumesc pentru ceea ca ai stiut sa uiti in adincul inimii mele - un strop de lumina, un zimbet al dragostei.
..acum incerc sa resimt emotiile aduse de luminitele colorate din sufletul meu.

luni, 22 noiembrie 2010

Vorbind cu tine

In aceasta noapte ma voi gindi la tine. Voi inchide usa sufletului meu pentru a o deschide doar in fata amintirilor mele, doar in fata sentimentelor mele fata de tine. Voi sta cuminte si voi astepta sa se asterne noaptea... O noapte plina de mistere si atit de intunecata incit nici cele mai puternice felinare nu vor putea deslusi ceea ce se va ascunde acolo, undeva departe, dincolo de acel intuneric. Un intuneric infiorator si straniu ce nu este inteles de nimeni... In acea bezdna imi voi gasi un loc pentru a sta fata-n fata cu tine, mai bine zis cu amintirea ta. Vei fi doar tu si eu si acel intunerci ce ne va inconjura. Dar, te rog, sa nu-ti fie frica: vom fi impreuna cuprinsi de marea taina a dragostei noastre ce ne-a incalzit atita timp. Vom iubi acele momente pasnice ce ne vor inconjura pentru a ne proteja de lumea din jur.
Apoi vei vorbi. Da, te voi auzi pentru ca voi dori atit de mult sa-ti stiu vocea alaturi!  Voi spera atit de mult sa stiu ca esti bine si inca ma iubesti, incit voi sti ca te voi auzi... Tu vei spune lucruri sincere si ascunse de lumea-ntrega, ascunse in acea noapte in care noi ne-am iubit si ne-am aflat fericiti... Vei spune cit de mult imi lipsesti si vei incerca sa ma linistesti, chiar daca de voi sti ca vorbesc doar cu amintirea ta. Dar vei fi atit de convingatoare incit nici nu voi putea accepta ideea ca nu mai esti acum linga mine si vorbesc, de fapt, cu mine insumi...
Voi uita acest lucru, caci voi spera sa te aud anume pe tine: azi seara voi cuprinde noapte-ntunecata cu gindul de a te auzi. Stiu ca vei veni in vis si vom vorbi din nou, si ne vom spune cit de mult ne iubim. Stiu ca vei fi tu, anume tu, acea unica dragoste din viata mea, acel unic simbol al vesniciei unei iubiri, acel unic suport ce ma mai tine in viata, vei fi tu...
Te visez.

vineri, 19 noiembrie 2010

Dialog

Scriu, iar sufletul ma roaga sa ma opresc, imi spune sa nu mai fac asta, sa ma opresc. Ma implora sa uit totul pentru a putea continua sa traiesc si sa nu ma mai gindesc la tine... ma roaga sa nu mai fac acest lucru, el  nu mai poate sa reziste de a trai cu gindul la tine, nu mai poate sa inteleaga cum ar fi daca ai... nu... nu, nu mai pot.

- ...Draga suflete, te rog, rezista. Fara ea nu as mai sti cum sa continui sa fiu eu insumi si sa inteleg ca nu traiesc in zadar. Fara ea nu as fi eu insumi si fara ea nu as intelege cu adevarat ce inseamna viata. Fara ea culorile ar disparea si as fi sortitit unei vieti sumbre, cenusii si sterse de culori. Dar viata nu este asa, ea e mult mai frumoasa si adevarata.
- De ce atunci nu-i spui, de ce atunci nu vrei sa ii marturisesti ceea ce simti, ea trebuie sa stie pentru a putea simti dragostea ta... 
- Ce as schimba prin aceasta?... Si, de fapt, poate nici nu mai are nevoie de iubirea mea, nu mai are nevoie de mine...  si...
- De unde o stii? Cred ca ar trebui sa incerci. 
- Uite acum ma intelegi si probabil realizezi de ce acum scriu aceste rinduri...
- Nu, nu vreau asa, ma doare atiti de mult incit nu mai cred sa pot suporta mult timp. De ce ma faci sa sufar atit?... Gaseste o alta modalitate, nu mai stiu cum, dar nu asa, te rog... 
 - Si atunci ce imi ramine? Cum as putea altfel sa fiu sincer cu mine insumi si cu ea?... Nu-mi lua ceea ce este perla vietii mele, nu-mi lua dragostea mea si posibilitatea de a o marturisi.
- Dar cu mine cum ramine? La mine cine se va gindi atunci?
- Sper intr-o zi se va gindi anume ea...
- Dar cit timp sa mai astept oare?.. Cit va dura aceasta asteptare plina de spini si durere, cit?...


Nu am mai stiut ce sa-i raspund si am inceput sa scriu aceste rinduri.

Cealalta viata

Vreau acum sa-ti spun cit de mult te iubesc. Da, stiu c-ar trebui s-o fac, poate, undeva la sfirsitul scrisorii mele, ar trebui, poate, magicele cuvinte Te iubesc sa rasara ca o concluzie, undeva la sfirsitul unei lungi si frumoase confesiuni... stiu ca ar trebui sa fac anume asa, dar... Imi lipsesti atit de mult si vreau atiti de mult sa te vad acum in viata mea incit nu mai stiu cum trebuie anume sa fac pentru a fi auzit. Si nu vreau sa tin cont de nici o regula, niciu un principiu ce ar putea sa ma-ndeparteze de tine, iubirea mea. Da, te iubesc atit de mult incit nu mai vreau sa scriu acum nimic altceva decit te iubesc. Asa a fost mereu si asa va fi. Nu voi putea nicicind scapa de acest dulceag blestem al vietii: esti acel unic suport ce ma poate inca pastra vertical intr-o lume ce se roteste mereu si nu doreste sa recunoasca adevarata dragoste. Anume acea adevarata iubire ce se-ntimpla o data la o mie... ba nu, o data la o suta de mii de cazuri...
De aceea acum vreau sa citesti aceste rinduri si sa-ncerci sa-ntelegi cit de mult te iubesc. Nu stiu daca o vei face. Posibil, ca nu vei mai recunoaste in aceste rinduri acea unica dragoste ce ai simtit-o cindva impreuna cu mine. Sau, poate, vei ramine muta la strigatul meu de disperare ce il vei citi printre rinduri, ce il vei simti in fiecare literea. Sau, poate, vei uita ca mai exist pentru tine si vei continua sa imparti cu altcineva acest sentiment unic si irepetabil... vei crede ca il simti din nou cu altcineva, dar nu vei sti daca e adevarat sau ba... Crede-ma, nu va fi la fel.
Imi ravasesc acum sufletul si revin de sute de mii de ori la sentimentul ce-l simt si la amintirile iubirii noastre... As dori sa pot reveni in trecut doar pentru a-ti vedea din nou ochii ce ma priveau atunci, in acea noapte si pentru a auzi din nou acel sincer si tainic te iubesc ce-l pronuntai doar pentru mine... mai tii minte?..
Nu mai stiu cum as putea trai acum, daca nu as avea in memoria inimii mele dragostea ta si afectiunea ce ne unea. A fost ceva veridic, indescriptibil si atit de frumos si pur incit este imposibil de a mai fi repetat, de a mai fi retrait... In schimb, e ceva ce as vrea sa pot continua doar cu tine, fie chiar de ar trebui sa te-ntilnesc in cealalta viata, atunci cind va fi sortit sa te cunosc din nou si sa te iubesc cu aceeasi sinceritate si pasiune.

marți, 2 noiembrie 2010

Spune-mi

Am vrut sa-ti scriu o scrisoare. Dar nu am putut. Ma durea atit de mult incit nu am vrut sa-ntelegi cum incerc sa rezist fara tine.
...Te-am visat si-n lumina stranie a fantasmei erai atit de aproape sufleteste de mine incit nu mai puteam sa fac altceva decit sa te admir si sa-ti spun cit de mult te iubesc. Si o faceam: te priveam cu ochii unicului indragostit de pe Terra, incecam sa fiu cel mai cuminte suflet nu se-ncumeta de a mai face sau zice ceva de teama de a nu pierde acea unica speranta in viata sa: pe tine. Dar erai departe. O realitate ascunsa se tainuia in acel vis de ieri si se strecura printre toate cele imaginate si create de biata inima. Nu puteam sa te strig si nici sa-ti spun cu glas tare cit de mult te iubesc si cit de mult mai tin la tine... cit de mult imi lipsesti acum, iubire, adevarata si unica iubire din viata mea... cit de mult te doresc acum alaturi... am reusit daor sa-ti vad chipul imaginat de memoria obosita si sa-ncerc sa cred ca esti acolo, alaturi de mine. Continuam sa te iubesc chiar fiind undeva aruncat pe marginea unui vis plin de suferinta, imi lipseai.
...incercam sa te gasesc printre miile de capitole ale unui roman ce nu voiam sa cred ca este deja demult abandonat de autor. Ce banal suna! Dar era adevarat: nu te puteam gasi in lumina palidului vis si nu intelegeam de ce esti atit de departe... te strigam si ma regaseam singur in fata durerii mele: se reflecta in oglinda aceluiasi vis pentru a reveni din nou asuprea mea, pentru a ma coplesi din nou.
Iti cautam ochii si nu te vedeam, nu gaseam nimic ce ar fi putut sa ma-ncurajeze. ERAM SINGUR... doar gindul si amintirea de te fi iubit mai trai in mine. Datorita lor inca se mai zbatea inima si nu puteam sa las totul balta pentru a nu ma mai trezi niciodata... Voiam sa te gasesc si nu mai intelegeam unde sunt...

Acum m-am trezit oare sau inca continui sa visez?.. Nu mai inteleg. Spune-mi, te rog, tu... nu ma lasa sa traiesc in acest cosmar.