Spune-mi

Am vrut sa-ti scriu o scrisoare. Dar nu am putut. Ma durea atit de mult incit nu am vrut sa-ntelegi cum incerc sa rezist fara tine.
...Te-am visat si-n lumina stranie a fantasmei erai atit de aproape sufleteste de mine incit nu mai puteam sa fac altceva decit sa te admir si sa-ti spun cit de mult te iubesc. Si o faceam: te priveam cu ochii unicului indragostit de pe Terra, incecam sa fiu cel mai cuminte suflet nu se-ncumeta de a mai face sau zice ceva de teama de a nu pierde acea unica speranta in viata sa: pe tine. Dar erai departe. O realitate ascunsa se tainuia in acel vis de ieri si se strecura printre toate cele imaginate si create de biata inima. Nu puteam sa te strig si nici sa-ti spun cu glas tare cit de mult te iubesc si cit de mult mai tin la tine... cit de mult imi lipsesti acum, iubire, adevarata si unica iubire din viata mea... cit de mult te doresc acum alaturi... am reusit daor sa-ti vad chipul imaginat de memoria obosita si sa-ncerc sa cred ca esti acolo, alaturi de mine. Continuam sa te iubesc chiar fiind undeva aruncat pe marginea unui vis plin de suferinta, imi lipseai.
...incercam sa te gasesc printre miile de capitole ale unui roman ce nu voiam sa cred ca este deja demult abandonat de autor. Ce banal suna! Dar era adevarat: nu te puteam gasi in lumina palidului vis si nu intelegeam de ce esti atit de departe... te strigam si ma regaseam singur in fata durerii mele: se reflecta in oglinda aceluiasi vis pentru a reveni din nou asuprea mea, pentru a ma coplesi din nou.
Iti cautam ochii si nu te vedeam, nu gaseam nimic ce ar fi putut sa ma-ncurajeze. ERAM SINGUR... doar gindul si amintirea de te fi iubit mai trai in mine. Datorita lor inca se mai zbatea inima si nu puteam sa las totul balta pentru a nu ma mai trezi niciodata... Voiam sa te gasesc si nu mai intelegeam unde sunt...

Acum m-am trezit oare sau inca continui sa visez?.. Nu mai inteleg. Spune-mi, te rog, tu... nu ma lasa sa traiesc in acest cosmar.