Mi-ai spus că-ți place înghețata. Ții minte? Te doream, dar nu aveam nimic din ceea ce aveai nevoie. Probabil, aveam doar dorința de a te iubi, iar tu erai mult prea departe de ceea ce eram eu atunci. Atunci. Acum nu mai știu de-ți place înghețata, vreau să cred că da. Aș pretinde că încă mai țin minte că-ți place, tu m-ai crede și mi-ai dărui un zâmbet. Anume acel zâmbet care ne-ar apropia. Acel zâmbet ce îmi lipsește atât de mult. Îl mai ai? Mai păstrezi un zâmbet pentru mine? Acum? Atunci îl aveai și mă făceai fericit doar admirându-l pe buzele tale. Îl mai deții acum când ai o înghețată?... Zâmbești... Da? Te simt că zâmbești, poate nu cu buzele, dar o faci cu ochii, cu sufletul. Zâmbesc și eu, mi-aș dori acum să te văd lângă mine. Ți-aș aduce o înghețată. Vreau să te văd zâmbind împreună cu mine. Vreau să te văd acum. Magia zâmbetului tău ar topi nu doar înghețata: ai dori, probabil, să știi ce a fost atunci și ce este acum. Iar zâmbetul tău și înghețata ar aduce atunci spre acum și te-aș simți fericită alături de mine... Zâmbește acum doar pentru mine, te rog. Azi îmi voi cumpăra o înghețată și mă voi gândi din nou la tine.
