marți, 31 ianuarie 2012

Ianuarie. 2012. Citeste, te rog

Esti departe. Nu mai inteleg de ce ai hotarit sa ma uiti. Probabil, ai o alta viata ce-ti convine si care te face mai fericita acum. Iar iubirea mea o lasi undeva dupa geam, aruncata impreuna cu lucrurile vechi in podul casei sau prafuita in garaj. Stii de ea, te faci a nu o vedea de fiecare data cind treci pe-alaturi si... continui sa te minti ca ai uitat totul. Imi reamintesc vorba cintecului "dragostea, precum o pereche veche de pantofi", ai aruncat-o, deoarece ti-ai procurat alta. Nu te-ai intrebat cit cu-adevarat ai platit pentru ea, deaceea nici nu ai observat valoarea sentimentelor mele. Sau poate ai uitat, sau nu mai vrei sa stii de mine, fiind confortabila in lumea ta...
Iar eu sufar si incerc sa-ti strig dragostea mea. Vreau s-o auzi, pentru a-ntelege cit de sincer sunt acum si cita speranta mi-am pus in tine. Nu cred ca aceasta postare va schimba viata mea sau a ta: vei spune ca e prea tirziu si, cred, vei avea dreptate. Dar, mi-asi dori sa crezi, cel putin pe-o clipa, ca inca nu este totul pierdut, ca am putea fi impreuna si anume atunci sa-mi spui cit de mult ma mai iubesti...

vineri, 27 ianuarie 2012

Vieti paralele

Ridic privirea si nu te vad aici. Ma intorc, vreau sa cred ca nu sunt singur... Insa in zadar: iarasi sunt doar eu si linistea ce sfarima acum o absurditate din jur, aud cum imi infige ascutisul in inima si-n eterna tacere din jur se aude doar zgomotul rotirii cutitului-n rana... Desigur, ma doare. Dar nu zic nimic. Nu ma auzi si nu cred ca altcuiva i-ar pasa de durerea mea...
Sunt atit de singur, incit o viata-ntreaga nu mi-ar ajunge pentru a crede ca sunt cu tine... As trai intr-o vesnica iubire si cautare de sens: asi incerca in fiece zi sa gasesc rostul acestei vesnicii, iubirii noastre. Asi descoperi rostul fericirii noastre pe pamint impreuna cu tine. L-am gasi si am trai impliniti toata viata. Doi. Impreuna.
Ultimele cuvinte se infig adinc in inima "doi", "impreuna"... Nu mai cred in ele: acum stiu doar "unu" si ... Ma doare, nu vreau sa recunosc cite lacrimi se opresc undeva dupa aceasta postare, intr-o alta viata pentru a nu raminea decit doar niste umbre ce se vor aseza pe sensul celor scrise...
...intr-o viata paralela stiu ca suntem impreuna! Sunt un alt eu si o alta tu, dar ACEEASI dragoste îi uneste pe ei si acelasi zimbet il vede pe buzele alteia tu. Sunt impreuna. Se iubesc, se doresc, sunt puternici, traiesc viata din plin si-nteleg cu adevarat ce inseamna a fi fericit.
Privesc cerul in fiece seara si vorbesc despre stele, viata, viitor, iubire... Citeodata imi pare ca le aud soaptele, le simt dorinta, îi intrevad undeva la mijloc de vis, intr-o realitate schitata de inima mea... Citeodata imi pare ca suntem noi doi cu-adevarat si nu mai doresc sa ma trezesc.
Deschid ochii: buna, draga Durere si Singuratate...

sâmbătă, 21 ianuarie 2012

Tacere repetata

Nu am avut ce spune: ma prelingeam lin pe marginea vietii si nu aveam cind sa-ti spun ca-mi lipsesti. De fapt, voiam s-o fac, dar vedeam ca nu ai nevoie de sinceritatea mea. Erai mult prea ocupata de o alta viata, o viata falsa far de tine si mine, far de noi doi. Atunci am hotarit sa nu mai spun nimic. M-a durut, am rabdat si am tacut. Nu mai credeam ca avea rost. De ce? Pentru ce?..
Am inchis fereastra, am stins lumina, am tras perdeaua si am fost singur in intuneric. De fapt, in esesnta, cred ca asa a fost intotdeauna. Dar imi parea cindva ca mai bati la usa si-mi strecori cite o scrisoare in vis. O gaseam a doua zi si ma bucuram aidoma unui copil de cadourile lui Mos Craciun lasate-n miez de noapte. Credeam in tine si ceea ce ar putea fi intre noi doi. Dar acum iarasi nu doresti sa recunosti ceea ce am trait impreuna, ceea ce ne-a unit atunci si continua inca sa ne uneasca, ceea ce a devenit blestemul nostru, dar si fericirea, in acelasi timp. O dragoste nemaivazuta se asterne intre noi doi, oare nu o simti? Oare nu vrei sa recunosti cit de mult ne iubime, oare ai uitat?..
Anume in astfel de clipe ma gindesc ca poate totul e in zadar, ca nu mai este capat suferentei mele si ca... nu mai crezi, ca nu mai ai nevoie de mine... Aceste cuvinte mi se infig adinc in inima si ma doare, imi picura singele pe haine, pe mini si cade pe podeaua rece. Incerc sa-l opresc punind minile la rana, dar in zadar: se strecoare fierbinte printre degete si murdareste totul in calea sa. Simt caldura mea, sinceritatea unui sentiment adevarat, durerea unui inceput de dezamagire si rasuflu adinc. Incep a pierde aceste sentimente, ma indoiesc, ezit... Ma doare tacerea ta, deoarece ar pute insemna ca am dreptate si nu mai iubesc decit doar o imaginea spalacita a aceleia pe care cindva o credeam unica mea iubire, unicul meu refugiu... mai esti?