Esti departe. Nu mai inteleg de ce ai hotarit sa ma uiti. Probabil, ai o alta viata ce-ti convine si care te face mai fericita acum. Iar iubirea mea o lasi undeva dupa geam, aruncata impreuna cu lucrurile vechi in podul casei sau prafuita in garaj. Stii de ea, te faci a nu o vedea de fiecare data cind treci pe-alaturi si... continui sa te minti ca ai uitat totul. Imi reamintesc vorba cintecului "dragostea, precum o pereche veche de pantofi", ai aruncat-o, deoarece ti-ai procurat alta. Nu te-ai intrebat cit cu-adevarat ai platit pentru ea, deaceea nici nu ai observat valoarea sentimentelor mele. Sau poate ai uitat, sau nu mai vrei sa stii de mine, fiind confortabila in lumea ta...
Iar eu sufar si incerc sa-ti strig dragostea mea. Vreau s-o auzi, pentru a-ntelege cit de sincer sunt acum si cita speranta mi-am pus in tine. Nu cred ca aceasta postare va schimba viata mea sau a ta: vei spune ca e prea tirziu si, cred, vei avea dreptate. Dar, mi-asi dori sa crezi, cel putin pe-o clipa, ca inca nu este totul pierdut, ca am putea fi impreuna si anume atunci sa-mi spui cit de mult ma mai iubesti...
Desi se zice ca niciodata nu e prea tarziu, uneori chiar e. Dar roata se intoarce intotdeauna cand te astpti mai putin si atunci vine si vremea ta. Si gandul trist se transforma in ganduri bune, si realizezi ca nu ai sperat degeaba. Frumos post ca de obicei. :) Un gand bun pentru tine de la o cititoare fidela...
RăspundețiȘtergereAi dreptate ,Allyna !
Ștergeremereu-Eu