v=Te11UaHOHMQ'}]}" >

sâmbătă, 29 septembrie 2012

Ca-n filme

Am vrut sa fie ca-n filme si nu a fost. Te iubeam si de aceea credeam ca ar fi posibil. Iar apoi te-am pierdut, exact ca-n filme. Si am realizat ca aici scenariul s-a repetat exact ca intr-un film holywoodian cu o singura diferenta: nu te-ai mai intors. Si atunci am inceput sa pling. Am crezut ca astfel ma voi simti mai bine, dar nu a fost, adica nu a fost sa pling... Lacrimile au ramas undeva in inima si nu au mai dorit sa plece de acolo...
Si am continuat sa sper precum spera personajul principal din acele filme. Credeam ca ceva se schimba, caci asa vazusem in filme. Speram, caci te iubeam si credeam cu adevarat ca vei reveni intr-o zi, imi vei spune ca esti cu mine si ca vei fi cu adevarat. Nu a fost sa fie si am ramas in afara scenariului, undeva uitat pe o margine de hirtie, aidoma unui personaj ce nu si-a gasit rostul si locul lui in acel film. Si stii ce este cel mai trist? Nimeni nu are nevoie de asa oameni in acele filme de dragoste, dorim cu totii sa avem un happy end...
Te-am pierdut anume atunci cind am continuat sa sper. Si nu am vrut sa fie asa, caci anume atunci te iubeam cel mai mult si chiar credeam ca va fi totul bine. Zimbesc, caci imi reamintesc de noi, dar ma doare acum, deoarece anume tu imi lipsesti cel mai mult in aceasta viata. Ai fi elementul lipsa din acest puzzle ce se numeste viata. Ma uit in jur si nu te vad, dar stiu ca in filme intotdeauna eroul este urmarit de ochii iubirii si ades i se intimpla o minune... si as vrea sa cred ca traiesc acum int-un film si mergind pe drum intr-o zi obisnuita te voi intilni pe tine. Iar tu vei zimbi...
Stiu ca-n filme totul e altfel, insa mai continui sa sper si sa cred ca scenariul istoriei inca nu s-a scris, iar filmul nu este inca terminat. Si sfirsitul nu mai este atit de aproape precum pare, iar eu te voi intilni intr-o zi, intr-o alta viata, intr-un alt episod unde nu te voi pierde niciodata. Imi este greu sa respir acum, atit de mult imi doresc cu adevarat sa mi se intimple aceasta, chiar si de va fi doar intr-o alta viata...


luni, 24 septembrie 2012

Vorbe

Daca ar fi sa-ti vorbesc acum, ti-as povesti cum te-am visat. :-) Ti-as zimbi din nou pentru a reda acea bucurie de a te fi revazut in visul meu crezind ca esti alaturi. Ti-as intinde mina pentru a te invita in placerea existentei noastre comune, pline de nopti fierbinti si de zile insorite in care ne regasim mereu impreuna. Daca ar fi sa-ti pot rosti citeva cuvinte, ar fi acelea de amor pe care ti le-am spus pentru prima oara in acea seara plina de farmece, atunci cind inimile nostre si-au vobit pentru prima oara fara sa fi avut nevoie de traducator: eram noi doi, un tot intreg. Si daca ar fi sa-ti spun adevarul ce zace adinc ascuns de dupa atita timp, ar fi unul simplu si plin de intelepciune: nu pot trai pe deplin far de tine...
Dar nu-ti pot vorbi acum. Si aceste mii de cuvinte mor undeva in inima mea. Se astern peste ea si nu-mi permit sa simt cu adevarat lumea far de tine, imi este greu, rasuflu si continui sa le depozitez undeva in mine, aceste cuvinte ce-as dori sa ti le spun doar tie... Si timpul trece, eu te caut si cuvintele mor...
Am vrut sa-ti sun, sa fiu sincer in ceea ce simt si sa te intreb unde esti acum? Cit de departe ai ajuns de mine?.. Dar nu stiu daca as vrea sa aud adevarul. Daca ar fi mult prea crud pentru mine, nu as mai gasi ce sa fac cu atitea cuvinte uitate in mine si as ramine trist... iar de mi-ai spune ca esti inca acolo, alaturi de dragostea mea, as zimbi fara a-ti marturisi cit de mult te iubesc. Si stii de ce? Pentru ca o stii deja citind aceste rinduri...

P.S. Vocea ta im lipseste mult mai mult decit ai putea sa-ti imaginezi. Mai mult ca oricind imi doresc sa ai curajul sa-ti privesti inima si sa vezi ce gasesti in ea. A ramas un loc si pentru mine?..

duminică, 9 septembrie 2012

Am obosit

Am obosit sa ma stiu nefericit. Si daca as putea schimba ceva acum, as dori sa te stiu fericita. As putea crede ca anume asa voi disparea de pe harta Tristetii fiind drept un punct de popas prielnic. As sti atunci ca nu mai exista singuratate in jurul meu si as putea fi cu tine.
Am obosit sa te stiu departe de mine. De fiece data te caut pe orizontul vizibilului meu si nu te gasesc. Iar tu, crezind ca am uitat, te scalzi in atentia altcuiva ce, stii prea bine, nu te merita si nu te iubeste asa precum ti-ai dori tu. Ar fi o lume mai mica daca te-as regasi in fiece dimineata linga mine, o lume mai binevoitoare, lipsita de atita pustiitate.
Am obosit sa nu te mai aud. Esti undeva peste miile de glasuri ce rasuna zilnic si nu reusesc sa te deslusesc. Te aude doar inima, insa nu si urechile. Si, iarasi, nu esti alaturi. Imi lipsesc buzele tale, caldura inimii si flacara unirii noastre.
Am obosit sa traiesc fara iubirea ta. Citeodata, imi pare ca ai devenit atit de rece, incit mi-ar fi frica sa te aud, sa te vad si sa te sarut. Mi-e frica ca te-as pierde in aceasta lume mare si nu ai dori sa-ti aduci aminte cit de mult ne iubim.
In asa clipe realizez ca am obosit atit de mult, incit nu mai stiu de ce as mai trai fara iubirea ta.  

luni, 3 septembrie 2012

A crede

Citeodata imi pare ca nu ma mai iubesti si anume atunci incerc sa cred ca cuvintele "cred" sunt anume acelea pe care ar trebui sa le utilizez in aceasta fraza. Vreu sa cred cu disperare ca exista doar cuvintul "cred" si nu altul ce ar putea sa-l înlocuiasca. "Vreau sa cred ca nu ma mai iubesti", deoarece daca as sti ca nu ma mai iubesti cu adevarat lumea din jur si-ar pierde culorile si as ramine un sur pe linga miile de alb-negru din jurul meu...
Nu vreau sa ajung la acest gind, dar totul din jurul meu ma face sa ma gindesc cit de departe sunt acum pentru tine si cit de mult as dori sa gresesc... dar cred ca ai uitat de  mine. Nu mai simt ceea ce simteam cindva, imi pare ca te-ai indepart undeva in adinc, departe de lumea mea. Probabil, doar imi lipsesti mai mult ca oricind si acest gind ma turmenteaza intr-atit, incit nu mai stiu unde sa caut un refugiu, un inteles: sa fie in ploaia ce ne privea cindva de sub stresina sau in ultimul straluci de un Soare lenes... undeva, te mai vad inca, o stii prea bine si doresc din adincul departarii mele sa te stiu inca prezentā pentru mine. Stiu ce imi vei spune - a trecut mult prea mult timp pentru a-ti reprosa absenta si atunci iti voi aduce in dar aceasta scrisoare pentru a-ti marturisi dragostea mea. Iar tu vei zimbi si in al tau suris va incapea durerea despartirii noastre precum si lacrima unui viitor neimplinit, unei fericiri posibile, dar uitate in mijloc de acea vara...
A fost un vis disparut, uitat la un mijloc de iubire, la un posibil etern ce nu am stiut sa-l pastram... si ma doare, ma doare aceasta eterna posibilitate de fericire ce am lasat sa plece de linga noi, ce am pierdut-o undeva in cintecul acelei interprete (stii tu care), ce am lasat sa se prelinga lin prin cuvintele unui poet... Mi-e dor de iubirea noastra deoarece anume ea putea sa schimbe ceva in aceasta lume, sa spuna sus si tare  cit de frumoasa ar putea fi viata in doi, in aceasta ecuatie ce nu se cere rezolvata si rezultatul careia este evident. Asi fi vrut sa cred mereu ca am reusit, deoarece aceasta iubire nu ar trebui uitata precum si acel prim sarut plin de dorinta ce ne-a unit atunci, demult pe cind eram alaturi si te doream mai mult ca oricind... mai tii minte?
Dorul meu este nemarginit si aceasta nu poate fi schitat sau asezat undeva intr-un mesaj ca acesta. Niciodata. Insa unicul lucru care as putea face acum este sa-ti spun ca imi lipsesti si sa ma ierti... pentru ce? Pentru a crede acum ca ai uitat de mine si pentru a-ti cere sa-mi spui ca nu este adevarat...