v=Te11UaHOHMQ'}]}" >

joi, 26 iunie 2014

Noapte

Am schimbat fundalul acestui blog. Am vrut sa incerc sa ma simți alaturi: anume noaptea am scris majoritatea postarilor in care te cînt, te chem, te vreau si te iubesc. Si nu cred ca voi inceta sa-ti spun cit de mult te iubesc. O voi face mereu, chiar de va raminea doar aceasta poza de pe fundal sa-mi aminteasca de fericirea noastra nocturna, chiar de va fi doar unul din noi doi ce va raminea sa simta acea caldura indescriptibila a iubirii. O adevarata si sincera dragoste ce ma face acum sa zimbesc, chiar daca stiu ca ma doare absenta ta.
Probabil, ma vad precum acest personaj de pe fotografie: incerc sa privesc intr-o noapte far de tine si sa te zaresc ascunsa undeva printre miile de lumini indepartate. Stiu ca nu ma vei incalzi pe mine, insa lumina ta mi-ar da forțe pentru a crede înca in noi doi, pentru a crede ca inca totul e posibil. Iarasi revin la niste fraze banale ce se repeta pe acest blog. Insa nu pot evita evidentul. Acest evident ce ma face sa sufar acum, acest evident ce inca ma face sa scriu dupa atita timp si atîția kilometri ce ne despart.
Tacerea ta o inteleg. Dar nu o pot accepta fara suferinta. Si stiu ca suferi si tu, e o durere impartita la doi ce nu-si pierde intensitatea. O simt precum te simteam atunci fericita. Si stii ca nu a mai fost sa fie asa precum cindva si vrei sa uiti, dar nu resusesti. Si chiar de-ti pare ca ai pierdut undeva ceea ce ai simtiti cu mine, chiar de crezi ca ai reusit sa devii fericita, stiu ca intr-un vis, o melodie sau un vers te vei revedea din nou linga mine... Recunosc, simt acelasi lucru. Si continui sa traiesc...
...Azi te-am vazut intr-o fotografie. Erai tu. Stii, citeodata cred ca imaginea ta nu este decit ceva vizibil doar de mine si exagerez crezind ca esti tu. Ar fi posibil, dar, oricum, pentru mine erai tu. Mi-am zis sa te caut... stiu unde, suntem intr-un secol mult prea avansat pentru sentimentele noastre pure si naive, dar iarasi ma intreb daca vei dori sa-mi asculti bataia mea la usa. Nu-ti cer sa-mi deschizi accum, dar stiu ca intr-o zi o voi dori.
Comentariile de la sfirsitul acestei postari le vad doar eu inainte de a fi publicate - am vrut doar sa ma asigur ca o stii si ca imi vei raspunde la bătaia mea de la usa inimii...

sâmbătă, 7 iunie 2014

White flag

La inceput nu intelegi ce se intimpla. Apoi incepe sa se prelinga printre degete: îi simti caldura si este lipicios. Apoi caldura devine molateca. Iti pare ca vrei sa adormi si nu te mai intereseaza nimic. Vrei sa deschizi ochii, dar nu poti. De fapt, nici nu prea doresti sa o faci: e bine anume asa. Si te cufunzi, te cuprinde o apa in jur. Cazi, te adincesti tot mai mult, nu intelegi unde se va termina totul, doar stii ca acum te afli tot mai adinc si mai adinc si ca nu vei mai avea scapare, te-a cuprins in iuresul sau si nu vei mai dori sa revii... si nici nu mai poti. Nu vrei.
Te simti de parca nu ai mai trait precum cindva: stii ca viata este alta fara ea si nu mai poti raspunde cerintelor din jur. Nu esti precum ei. Intelegi aceasta dupa ce ai pierdut-o. De fapt, nu e adevarat. Intelegi abia cind incepi a trai cu-adevarat singur. Abia atunci te cufunzi adinc in prapastia marianelor: in acel pseudo-lichid ce-l simti initial pe mâini. Iar apoi iarasi te doare inima si... vrei sa plingi. Vrei, insa nu mai crezi in ele: iti par lase aceste lacrimi ce cad totusi undeva si se sfarima in mii de cristale... cristalele se vor infige in tine. Te va durea... Va fi o melodie de nesfirsit, ceva ce va sta vesnic pe "repeat", nu o vei putea ocoli. Va rasuna iarasi. Mereu.
Am ascultat din intimplare piesa "White flag" de Dido. Am gasit traducerea : nu as fi fost capabil s-o inteleg pe deplin inainte de a te fi pierdut.
..."pierdut"... nu, nu vreau sa cred. Nu... simt bezna... cad...