v=Te11UaHOHMQ'}]}" >

luni, 24 aprilie 2017

Prezent

Mi-as fi dorit sa-mi scrii ca ma iubesti. Cuvintele tale de amor ar fi lunecat lin peste inima mea invelind-o precum o plapuma in miez de iarna. As fi crezut sinceritatea vocalelor si certitudonea consoanelor. As fi crezut ca fericitea este acolo, linga tine, ca totusi am putea sa fim. As fi devenit o stea pe o bolta cereasca unde as fi luminat doar pentru tine. 
Insa... daca mi-ai fi scris ca ma iubesti... nu pot sa stiu ce ar fi facut inima mea. Suferinta unei posibile vieti comune ar fi distrus realitatea inconjuratoare si m-as fi pierdut din nou in acest blog. M-as fi strecurat intre acele doua lumi: reala si posibila. Iar urmarile le-ai fi citit aici, asternute undeva intr-un spatiu virtual. As fi fost aici, din nou, singur pentru a te striga. 
...am redevenit public si contactabil, am redevenit real si nu virtual. Am obosit sa traiesc printre fantome. Am decis sa fiu aici si acum, vreau atit de mult sa fiu fericit. Si chiar de-mi vei scrie "te iubesc" voi incerca sa fiu real asa precum esti si tu, asa precum te-am cunoscut cindva si precum te-am iubit. Si chiar de te mai iubesc inca vreau sa o fac public, real si sa-mi traiesc sentimentele nu doar pe acest blog. Salut, iubire :-) 

duminică, 27 martie 2016

Acel ce te iubeşte încă

www.goodfon.ru/

Probabil durerea s-a născut undeva alături de inimă. A venit brusc şi a strâns cu o mână de fier totul ce se mai vedea în jur. Iar respirația s-a oprit pe o clipă pentru a continua apoi într-un ritm grăbit. Însă nu era o respirație ordinară sau una ce aparținea unei persoane grăbite sau obosite. A devenit o respirație întretăiată, plină de anomalii si dureri lăuntrece. Nu o poți controla. Doar ştii ca te depăşeşte şi te impune să fii altul. Unul mai nefericit şi mai singur. Şi, în acel moment, aceeaşi mână te apucă undeva in regiunea gâtului. Începi a răsufla altfel, mai adânc şi ai impresia ca devine şi mai rar. Dar e ceva fals. Răsuflarea devine una dificilă, căci te doare inima deja prinsă în cleştele deznădejdii. Vreau să te strig, să-ți spun cât de mult îmi lipseşti şi să-ți vorbesc. Te doresc acum mai mult ca oricând şi starea mea vine din acea dorință eternă de a fi cu tine. Simt acum cât de departe eşti, iar... inima şi răsuflarea mă trădează şi mă împiedică să pot fiu eu-însumi: acel ce te iubeşte încă. 

Nu pot decât să rămân sa răsuflu greu, sa simt o durere in înimă şi să încerc să cred că încă mai citeşti acest blog... şi că mă vei suna. Îmi e dor de vocea ta. Nu vreau să o uit. Îmi e dor de ochii tăi şi de acel surâs. Da, anume de el. Ştii doar tu de care. Şi ştii cum să mă găseşti...



sâmbătă, 27 februarie 2016

Din nou tu

Ochii tai i-am vazut azi si am vrut sa-ti spun ca te iubesc. Am dorit sa cred ca esti tu si, pe o clipa, am fost gata sa uit totul. Am ajuns atit de aproape de acea stare numita "fericire" incit am crezut ca sunt alaturi de tine... Ti-am vazut parul rebel in ritmul acelei melodii, dansai si te vedeam fericita impreuna cu mine. Iar apoi am realizat ca nu esti tu... sau erai?
Ma intreb daca ai avut aceeasi senzatie... Sunt sigur ca da. Si ma mai intreb daca a fost sa fie in acelasi moment. Caci de a coincis, sa stii ca ne-am vazut din nou peste miile de clipe si kilometri ce ne despart. Nu te-am auzit, dar stiu ca erai tu si ca imi sopteai melodia buzelor indragostite. Acelor buze ce se lasa sarutate cu dorinta pacatului ascuns, tainuit de aceasta lume imperfecta.
Ai fost tu si eu. Si din nou muzica, multa muzica ce ne unea si ce incerca sa ne ameteasca intr-un iures de dans, dorinta si multa iubire. Prea multa iubire ce nu doreste sa plece. Imi zimbeai si nu voiam decit sa stiu ca esti fericita anume acum, anume cu mine, pe veci. Eram, si cuvintul "noi" era de prisos.

Si mi-am zis sa nu inchid acest blog. Am decis sa il las abandonat, uitat de propriul stapin, precum cel mai mare las ce se ascundea de propria-i oglindire. Si asa si am facut. Dar iata ca stafiile trecutului ma urmaresc inca si inca nu pot sa fiu eu-insumi, si inca mai scriu... 

sâmbătă, 24 octombrie 2015

Sunt aici

Şi daca aş dori acum să ştiu adevărul, cred că aş întreba inima ceea ce simte ea cu-adevărat. Dar nu vreau să o fac, căci raspunsul nu-mi va permite să fiu ceea cu sunt eu. Iar dacă nu îmi pun această întrebare, ajung să scriu aici aceste rânduri cu speranța că le vei citi şi că nu mă voi simți singur şi uitat. Da, recunosc că-mi lipseşti atât de mult, încât acele întrebari şi răspunsuri nu doresc sa le pronunț nicicând.
De ce nu pot să mă exprim prntr-un cântec? Să fiu un Carla's dream ce le spune lucrurilor pe nume, dar ştie, în acelaşi timp, să păstreze şi un mister în piesele sale? Aş face un cântec unde aş putea să-ți spun ceea ce simt. Iar tu l-ai auzi la radiou sau pe youtube şi ai pricepe că te cânt şi te întreb dacă încă mai eşti aşa precum erai când ne iubeam... dacă încă nu ai dorit să uiți... şi dacă nu ai reuşit.
Te simt adeseori în vis. Dar începe să fie penibilă trezirea. Cred că merităm cu toții o realitate plăcută, confortabilă cel puțin. Şi dacă nu e să fie, de ce atunci să nu ne vedem altfel în vis? Şi dacă este mai bine acolo, de ce continuăm să ne trezim? Cred cu-adevărat că încă merită să nu rămânem acolo, precum nişte prizonieri, ba dimpotrivă: să fim aici fericiți.
Cred ca undeva mă contrazic pentru că continui să scriu. Dar vreau să ştii ca încă mai contezi pentru mine şi că încă iubesc ploaia. Şi dacă o iubeşti şi tu, atunci când cad picăturile, există cel puțin doi oameni ce continuă totuşi să fie fericiți din amintiri si ce zâmbesc.

P.S. Am dorit nebuneşte să te fac să surâzi. Îmi lipseşte acel surâs al tău. Sper am reuşit, chiar şi de nu plouă acum. 

vineri, 21 august 2015

Zâmbet şi pasiune

Am simțit ca eşti fericită. Am vrut să mă bucur pentru tine. Să-ți spun cât de mult îți doresc sa fii mereu aşa. Să-ți auzi propriul zâmbet in fiece zi oglindit în ochii ce-i iubeşti. Am vrut să te privesc în ochi şi să fiu sincer. Dar nu cred că aş fi putut vreodată cu-adevărat să-ți mărturisesc toate acestea. În ochii mei vei fi întotdeauna acea unică si irepetabilă femeie menită să-mi tulbure liniştea si creată din acel mozaic tainic adus cândva de îngeri. Uitat poate, însă ce a păstrat cele mai bune sclipiri de Soare. Farmecul tău mă urmăreşte încă adesea in vise... şi nu mai pot să te uit.

Am simțit că eşti fericită şi am înțeles ca viața ar trebui să continuie şi că, poate, ne este sortit să fim împreună într-o altă lume. Aşa precum scriam într-o altă postare şi aşa precum am văzut-o în filme. Două suflete pereche se vor regăsi mereu şi nu le va păsa de viața unde vor fi împreună. Vreau să cred în asta şi mă simt precum acel personaj care din răsputeri doarea sa creadă în minuni si ce nu reuşea niciodată să găsească destule dovezi pentru a-i convinge pe cei din jur.
Însă lumea din jur nu este un film. Scenariul nu a fost încă scris, îl creăm noi-înşine pe parcursul vieții. Nu avem spectatori si binele nu întotdeauna învinge. Fataliştii mă vor contrazice şi poate vor avea dreptate undeva. Dar nici ei nu vor găsi o explicație rațională de ce nu suntem împreună.

La marginea acestei filozofii mă voi opri de scris. Îmi lipseşte un zâmbet de Soare răsărit în colțul buzei şi pasiunea unei dorințe nesăbuite născute într-un început de primăvară.

sâmbătă, 6 iunie 2015

Mr. Nobody

http://www.kinopoisk.ru/picture/1696384/
As fi vrut sa fii tu. Cit de mult mi-as fi dorit sa stiu ca anume atunci, cind stiam ca viata nu trece pe alaturi de mine, sa te aud anime pe tine. Vorbeam si ii zimbeam, dar stiam ca nu esti tu. O palida naluca imi ratacea in privire, stiam ca este imposibil, dar continuam sa cred ca ai putea sa ma auzi. Si anume in acele clipe lumea capata sens si totul in jur este atit de sincer si placut! As fi vrut sa iti spun cit de mult te iubesc. Ai fi ascultat zimbind strengar precum o faceai mereu. As fi crezut ca incerci sa joci cu mine, dar mi-ai fi alungat indoiala cu un sarut. Ai fi reconfirmat adevarul vietelor noastre: ne iubim si dragostea adevarata inca mai exista. Ai fi confirmat mitul originii si puterea cuvintului. Te-as fi iubit precum o facusem prima data: sincer si cu pasiune. Iar tu mi te-ai fi daruit cu ardoarea celei ce nu uita. Am fi fost fericiti si am fi inteles cit de mult ne iubim si cit de fericiti suntem impreuna.
Dar nu erai tu si am continuat sa vorbesc. Cred ca regretul mi s-a strecurat in voce. Nu putea sa nu sa se prelinga. Iar in ochi a aparut acea tristete pe care am simtit-o ambii in acea ultima intilnire ce ne-a fost daruita de destin. A fost suficient pentru a intelege ca sufar far de tine si ca nu esti pentru mine acum. Ma repet, dar asta e... Ascult "November rain" (Gun's and roses) si ma intreb daca sunt unicul ce vede ca coincidentele sunt prea evidente. Zimbesc intristat si ramin mereu la marginea acestei dileme... si daca ai fi fost tu... 

joi, 16 aprilie 2015

Ti-am vorbit

goodfon.ru
Am vorbit cu tine si am incercat sa cred ca inca ma mai iubesti. Paradoxal, dar pe o clipa am crezut cu-adevarat ca erai anume tu. Ai cochetat si mi-ai zimbit frumos drept raspuns. Am vrut sa cred ca esti tu si am incercat sa continui discutia, ma agatam de orice posibilitate doar pentru a pretinda ca discut anume cu tine. Stiam ca nu puteai fi, dar iti vorbeam si era ceva in acea conversatie ce-mi amintea nebuneste de tine... Si vorbind intelegeam ca continui sa incerc sa ma apropii de ceea ce am cunoscut cindva impreuna. Nu ma certa, stii ca o faceam doar din iubire pentru tine si pentru ceea ce ramine depozitat in inimile noastre. Apoi am incetat sa ma mint si am revenit la banalitatea vietii.
Acum zimbesc, deoarece pe citeva minute am crezut ca te-am revazut si ca ti-am auzit vocea. :-)
E ceva deosebit in aceasta intimplare. Citeodata mi se pare ca ma auzi si ca te aud cu-adevarat. E straniu acest sentiment: continui sa cred ca inca ma auzi cind te strig si ca inca ma cuprinzi atunci cind mi se intimpla sa ma trezesc visindu-te... 

luni, 30 martie 2015

O noua postare

www.goodfon.ru
Am uitat cum arati. Mai bine zis nu am uitat, ci nu mai stiu cum arati acum cu-adevarat. A trecut atita timp, incit imi permit sa revin doar la cele vazute in acea ultima noapte: imi reamintesc cit de fierbinte era respiratia ta... si tu. Vesnica tu. Un ultim far din toiul noptii vazut de acel marinar in largul oceanului. Probabil, ai fost ultimul meu reper real in viata. Si acum nu ma aseaman decit c-un pribeag pierdut in marea vietii. Ai fost raza de soare ce mi-a luminat drumul. Din pacate, a fost unul fara tine. Si cit de straniu suna: in clipele in care eram in doi, simteam deja cit de mult mi-ai lipsit inainte de a te intilni. Acum, privesc in acel trecut si simt cit de fericiti am fost. In acea noapte am iesit sa privesc stelele si am inteles ca sunt toate mute: nu le raminea decit sa ne lumineze iubirea. Si nu puteau s-o faca mai mult decit le permiteam noi:  eram mult mai puternici si abia acum inteleg plapinda lor dorinta de a ne sustine in toiul acelei nopti. Admirau fericirea noastra.
Cind am fost aproape de tine am crezut ca ma voi regasi intr-un film american unde exista un happy end. Credeam ca uitindu-ma din acea fereastra, atunci cind te lasam in trecutul nostru, atunci cind inima mi se stringea de durere, credeam cu-adevarat ca te voi revedea. Am ridicat privirea stiind ca nu vei fi, insa imaginatia mea te-a desenat acolo. Ti-am zimbit si am plecat cu inima impacata. Era o a doua oara cind te vedeam unde nu erai cu-adevarat. Dar am stiut ca ma vei visa. Am simtit ca asa va fi. As fi putut sa vin si sa-ti spun ca te iubesc. Sper asa si am facut. Sunt lucruri ce nu le poti stapini si dragostea noastra este unul din ele. Ea se prelinge lin peste timpul tăios si patrunde incet in adincuri, la origini. Am construit ambii un inceput, stiu ca ai simtit si tu in acele nopti cit de reala era viata noastra
Imaginea ta, ultima nopate, stelele, vocea ta la telefon, despartirea inexistenta, visele si... o noua postare.

P.S. Nu se vede clar cine sunt acei doi in acea foto, dar se vede clar ca sunt fericiti.
Orice n-ar fi in jurul nostru, impreuna ne-am simti precum si ei. 

marți, 24 martie 2015

:-)

Imi este greu sa inteleg ce anume se intimpla cu mine. E ceva neobisnuit, un sentiment straniu, ceva ce nu am mai simtit de atita timp incit il credeam pierdut pe veci. Dar stiu ca inca mai sunt capabil sa traiesc anume datorita acestui moment. Stiu ca anume acum totul capătă sens si devine colorat.
Am visat ca inca ma mai iubesti si ca lumea exista nu doar la conditionalul din postarea mea precedenta. Acest vis imi da forte si incerc sa cred ca nu ramine totul dupa perdeaua trecutului si a uitarii.
Am sa te astept la marginea noptii, stii tu unde, acolo unde gindurile noastre se unesc mereu si unde vom exista vesnic impreuna, acolo unde dragostea noastra nu are hotare. Anume acolo unde zvicnesc inimile noastre si se cauta privirile indragostite. Vom exista atita timp, cit acest sentiment ne va uni.
Apropro, stii ce simteam adineaori? Cred ca era Speranta. :-) Iti multumesc pentru ea.

P.S. Am devenit laconic. Sa fie oare vreun semn? :-) Sincer, sper asa sa fie. Am obosit sa fiu nefericit. 

sâmbătă, 21 februarie 2015

Lumea la conditional

Din miile de lumi in care am fi putut sa fim impreuna si in care am fi putut fi fericiti ne-am intilnit in aceasta, aici, unde totul este la un conditional trecut, unde traim ambii o ipoteza irealizabila plina de regrete. Si intelegem ca nu ar fi trebuit sa fie asa si ca lucrurile ar fi putut sa... si ca iarasi gindim la un conditional ipotetic. Acest mod ne urmareste, ne persecuta si nu putem evita de a ne gindi la el.

Te-am visat. Erai tu, acea pe care o iubeam in acea lume unde eram impreuna. Universul ne permitea sa traim intr-un prezent continuu, ignorând un posibil conditional. Si nu trebuia decit sa te privesc: ambii intelegeam cit de mult ne adoram. Ne sarutam... simt inca senzatia de a-ti atinge buzele. Mi-e frica sa nu o pierd precum si aceste cuvinte ce le astern acum, aici. Vin toate din vis. De multe ori simt nevoia de a scrie de indata ce te-am revazut. Esti tu, chiar si daca te ascunzi dupa vualul trecutului si al imagintiei mele. Nu stiu ce esti acum: acest lucru ma face sa cred ca poate nu este decit o inchipuire a mea si ca poate nu ar fi trebuit sa scriu acum. Si din nou acest conditional ma strapunge in spate, doreste sa fie el acel care sa decida cum sa scriu despre... Imi e greu sa il evit. Nu reusesc.

Stii ce voi face acum? Ïl voi sterge din aceste rinduri si nu-i voi mai permite sa revina. Voi scrie asa precum de-ai fi alaturi: mi-ai lipsit atât de mult incât mi-am permis sa cred ca nu ma mai iubesti. Te rog, ramâi cu mine.