v=Te11UaHOHMQ'}]}" >

marți, 21 mai 2013

Ultima postare



Am vrut sa-mi promit ca va fi ultima postare. As fi scris un "La revedere" mare, dar trist, undeva in titlul blogului. As fi asezat, probabil, una dintre cele mai frumoase postari din istoria blogului si... m-as fi "evaporat" pe veci. De ce anume "evaporat"? Pentru ca iubirea noastra nu ar fi murit. Ea s-ar fi transformat in ceva mult mai frumos. S-ar fi alaturat vesniciei si s-ar fi facut o parte a ei. Ar fi ramas undeva ascunsa, depozitata si ferita de toate cele trecatoare. Ar fi revenit intr-o alta viata pentru a ne uni din nou si pentru a ne schimba destinul. 
As fi scris ca te iubesc. As fi spus totul si, in acelasi timp, as fi spus nimic.
Dar nu cred ca imi voi putea cu-adevarat sa-mi onorez promisiunea. Nu cred ca asi putea vreodata sa ma opresc din scris. Si acest blestem al dragostei ma urmareste inca.
Astazi te-am revazut. Ai fost in coafura acelei blonde ce traversa strada, in surisul acelei intreprete clipul careia il priveam, te-am ghicit in privirea femeii ce mi-a verificat actele. Erai si esti tu. Pretutindeni. Repetat. Mereu. Tu. Cum as putea inceta sa scriu?

sâmbătă, 4 mai 2013

Telefon

Am vrut sa-ti vorbesc. Am vrut sa-ti spun: "Salut, cum o mai duci? Imi este dor de tine". Dar nu ai dorit sa-mi vorbesti. Am sunat repetat. Probabil, ai banuit ceva si nu ai dorit sa-mi raspunzi. Nu cred sa fie o coincidenta: am sunat de doua ori si nu ai raspuns. Vai, cit de banal suna aceast inceput de durere... Am sunat si nu ai raspuns, iar eu sunt trist. O banalitate exagerata ce nu se vrea scrisa. Dar asta e: nu ai dorit sa vorbesti.
Ce sa fac? Sa cred ca a fost doar o coincidenta si inca mai esti undeva acel inger ce ma iubea? Sau sa ma pierd in presupuneri pierdute la limita dementii si sa ma prabusesc intr-o postare ce va veni pentru a-mi sfisia din nou inima? Ce sa fac acum? Cindva, am scris ca nu mai doresc sa traiesc fara a sti dragostea ta... Sau eram mult prea obosit de cele ce se intimpla cu noi doi si nu mai intelegeam unde e viata reala? Imi parea ca voi sari de pe acel pod pentru ma regasi intr-o lume reala cu tine? Nu mai stiu exact, a fost demult si nu vreau sa revin la trecut. Cineva mi-a scris in comentarii sa nu ma pierd in el, sa continui cu ceea ce exista cu-adevarat in jurul meu. Asa si fac. Doar ca adeseori revin cu gindul la tine si incerc sa-ti vorbesc. Dar tu nu raspunzi, esti undeva intr-o cetate de tacere. Iar eu stiu ca ma vezi de dupa zid asteptind sa-mi fluturi o batista. Stii si de ce culoare si de ce trebuie sa o fluturi... Dar tu nu o faci, iar eu nu mai pot sta linga zid, asa precum nu mai pot astepta acele trei puncte la postarea mea...
Imi pare ca imbatrinesc, dar de fapt realizez ca ai dori sa spui ca nu mai pot fi acel, ce am fost cindva pentru tine, acel, ce era unicul barbat adevarat din viata ta. Si stii care e adevarul? Ca inca mai sunt anume acel unic, precum si tu mai esti inca acea unica, adevarata femeie din viata mea. Insa, in acelasi timp, tu esti acea unica din noi doi ce incearca sa se ascunda in cetatea tacerii.