sâmbătă, 8 august 2009

Iti multumesc


Iti multumesc ca ai raspuns. Ti-am auzit vocea si ea s-a strecurat prin toata fiinta mea. A patruns adinc in suflet si a incercat sa il linisteasca. Aproape ca ti-a reusit (fara a sti) sa salvezi fiinta unui om ratacit in propriile amintiri si regrete. Tristetea a plecat, neputincioasa in fata vocei tale line. A fost aidoma unui clopotel primavaratic, a fost un suflu plin de incredere si optimist, a fost vocea ta.
Cit de mult aveam nevoie de ea! Cit de mult mi-a lipsit aceasta adiere de vint, acest simplu salut pronuntat de tine. Aveam nevoie de citeva cuvinte spuse de tine, aceste insulite de rational intr-o mare absurda si haotica de texte m-a retrezit la viata. Iti multumesc! Este cel mai bun cadou ce ai fi putut sa mi-l oferi azi, mine, peste o zi sau saptamina... Vreau sa te aud.
...Nu mai doream sa vorbesc, te ascultam. Era ceva magic in ceea ce spuneai sau, ma bine zis, in ceea cum spuneai. Erai tu, doar tu, si te recunosteam prin vorba ta. Ma indragosteam a nu stiu cita oara de tine prin felul in care spuneai ceva: te iubeam in cuvinte, si prin cuvinte iti intelegeam sufletul tau, existenta ta. Aceste cuvinte imi readuceau in fata mea un Univers intreg ingropat cindva sub Tristete si Timp. Chiar si de sufeream, nu imi parea rau: dimpotriva, admiram fiecare sunet, vocala, compozitie sonora. Erai iarasi tu, doar tu si cuvintele ce le spuneai! Si cit de bine o faceai!.. Indrazneam a crede ca sunt un mut ce poate auzi cele spuse in jurul lui si ce admira posibilitatile altora. Asa te admiram eu si nu indrazneam sa te intrerup. Incercam sa inregistrez in memorie vocea ta suava, ea ma facea sa traiesc cu adevarat...

duminică, 2 august 2009

Cind m-ai pierdut


Cind m-ai pierdut? Nu pot sa stiu: poate atunci cind ai refuzat primul meu suris? Nu cred, ar fi fost prea evident sa fi fost pierdut atunci.
Atunci, poate, se intimpla cind nu incercai sa intelegi zborul disperat al unei pasari suferinde?... Sau atunci cind nu voiai sa patrunzi in tainele melodiei mele preferate?... Sa se fi fost intimplat atunci, cind ceata in jurul orasului invaluia totul intr-o atmosfera ascunsa, iar tu nu aveai timp pentru a imi asculta impresiile?... De nu, ar fi putut sa se intimple cind descopeream frumusetea norului alb deasupra casei, iar tu nu aveai timp decit doar pentru a ma grabi sa plecam.
Ar fi putut sa se intimple atunci cind uitai sa imi telefonezi doar pentru a spune ca ma iubesti sau atunci cind nu mai raspundeai mesajelor mele...
Sa fi fost, probabil, atunci cind descopeream acel frumos de nepatruns ce zace in lucrurile simple din jurul nostru: un cintec ce merita atentia noastra la anumite acorduri, o raza de soare ce trece prin geam si se aseaza linga noi pentru a ne spune cit ii este dor de Soare, o ploaie ratacita ce isi cauta iubitul pierdut undeva in lume si ce il plinge, o zi trista ce se ascunde dupa aceasta ploaie si, poate, o noapte plina de stele mici si plapinde ce vor sa fie descoperite, cercetate si admirate!
Unde si cind m-ai pierdut? Nu stiu. Nu vreau acum sa imi aduc aminte, dar ma doare. O despartire doar mult, mult prea mult pentru a iti aduce aminte de ea asa de simplu.
Dar stii ceva? Poate nici nu ma aveai linga tine niciodata? Poate nici nu m-ai pierdut, caci niciodata nu ma aveai alaturi?