v=Te11UaHOHMQ'}]}" >

marți, 20 decembrie 2011

Iarna

Iarna a intrat pe neasteptate si s-a asezal linga mine. Eram atit de ocupat incit nici nu am avut timp pentru a o remarca, pentru a o intimpina sau pentru a-i propune dragostea mea...
S-a instalat rapid la locul potrivit pe care-l ocupa in fiece an si m-a privit in ochi. Am ramas fara cuvinte, nu stiam ce sa-i spun, dar simteam intrebarea muta din ochii ei: voia sa stie daca te mai iubesc.
Ce sa-i spun? Ce asi putea rosti acum, cind nu mai stiu daca vei dori sa vorbesti cu o Iarna impertinenta ce apare pe neasteptate in viata noastra? Am tacut. Am continuat sa lucrez si am pretins ca am uitat sa-i raspund la intrebare...
Insa Iarna abai a sosit. 3 luni... o interogare muta ramine sa se aseze intre mine si ea: o iarna ce se va dori mult prea pretentioasa si plina de mistere. Stiu ca nu voi putea rezista prea mult si intr-o zi va trebui sa-i marturisesc totul. Va trebui sa fiu eu-insumi si sa-i asezi totul pe altarul sinceritatii. In acea zi voi fi doar eu, ea si adevarul asezat pe albeata acestui anotimp. Totul va fi mult prea evident pentru a fi voalat. Evidenta sentimentului meu va rasari pentru a straluci cu si o mai mare forta. Stiu ca asa va fi totul anume asa, dar nu mi-e frica de acea zi. Stii ce ma-nfioara cu-adevarat? Ca voi fi de unul singur asezat in fata celui mai infiorator, rece si ucigator anotimp cunoscut de omenire vorbindu-i despre adevaratele sentimente unui simplu romantic. Si nu vei fi alaturi pentru a-mi incalzi sinceritatea, imi va fi frig si nu voi rezista unui nou An far de tine...


duminică, 20 noiembrie 2011

Imi lipsesti

Imi lipsesti acum...
Daca ai putea sa-ti imaginezi cita durere incape in aceste rinduri acum, ai plinge o saptamina in sir si nu ai putea vedea capatul tristetii mele. Ai rasufla adinc si ai simti cutitul despartirii noastre infipt in muschiul viu, ai tresari de atita durere si m-ai intreba unde sunt, de ce nu vin... Daca asi putea spune cita deznadejde se scurge lin in fiece zi din acea rana, asi irosi toate cuvintele Pamintului, as incerca sa ma opresc acolo unde nu mai sunt cuvinte si durerea s-ar exprima doar prin privire... dar stiu bine ca nu asi mai putea... de ce nu ma crezi? De ce doresti sa ajung acum sa sufar atit doar pentru a-ti confirma dragostea mea? De ce nu mai ai nevoie de ea, de acea iubire ce ne-a unit cindva pe veci... credeam ca mai tii minte...
Daca asi incerca sa-ti traduc toata tristetea mea, mi-ar trebui veacuri. As cauta cele mai dureroase slove, fraze, texte... dar sunt sigur cu nu asi gasi: adevarata durere nu poate fi tradusa!... De aceea acum mi-i frica. Stii de ce? Ca nu vei dori sa-ntelegi adevaratul sens al acestor cuvinte ce vin sa-ti vorbeasca despre tristetea mea...
Daca as dori sa-ti cint cit imi lipsesti, as muri undeva la mijloc de acel cintec, anume asa asi putea exprima adevarul sentimentului meu. Nu asi putea minti in cintec cit de mult te iubesc si cit de mult sufar acum, nu asi putea fi altcineva si sa-ti spun un simplu "te iubesc"... As fi eu-insumi si m-asi identifica in acel cintec cu trup si suflet si, evident, asi spune ceea ce simt acum cu-adevarat si ceea ce sper sa poti deslusi dupa plapuma acestor cuvinte: nu pot trai far de tine... 

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

0.00

0.00 inseamna ca ma iubesti?... Sau e pur si simplu tacerea surda a celor trei cifre... Miezul noptii ar trebui sa ma gaseasca linga tine, sa te vad si sa-mi zimbesti.
E superba aceasta senzatie de nesinguratate, cind te trezesti stiind ca nu esti absolut singur si ca este totusi cineva alaturi de tine, il simti si te incalzeste gindul unei vieti in doi.
Ai simtit si tu atunci aceasta caldura? Ai dorit sa deschizi inima ta pentru a-i spune ca o primesti? Mai tii minte?..
Ideea de a trai impreuna cu tine ma bintuie ades. Stiu ca nu trebuie s-o accept, nu am voie sa traiesc stiind ca am fi putut sa ne iubim ca-n filme... dar, totusi, si daca... Si daca ar fi fost, iti imaginezi cita fericire am fi impartit la doi?.. O imensitate, un vesnic continuu, un prezent infinit, o eternitate, un viitor... Si am fi putut sa scrim o carte, romanta vesnica a iubirii noastre, o idila, o continuitate.
Si ma intreb ades cum ai fi dormit, ce asi fi putut citi pe chipul tau: o liniste sufleteasca sau un zimbet nevinovat al fericirii?.. Ce asi fi admirat intr-o dimineata la tine: sinceritatea ochilor tai sau dorinta sincera de iubire?.. Cum ai fi fost intr-o alta viata, in acea viata in care ai fi trait cu mine?..
Sincer, te vad adeseori dimineata si-ti ghicesc gesturile pe care le-ai fi facut alaturi. Si imi pare, citeodata, ca chiar esti acum linga mine si traiesc un vis real...
Am vrut azi sa-ti spun cit de mult te doresc in diminetile mele si cit de departe esti acum de ele, dar ma regasesc intr-un miez de noape continuu din care nu gasesc nici o iesire spre dimineata, spre o dimineata alaturi de tine...

luni, 31 octombrie 2011

Luni

Mâine voi incepe o noua zi in care nu te voi gasi. Voi incerca sa cred ca nu este o zi obisnuita far de tine, ci una in care te vei gindi la mine. Si atunci voi zimbi: acest gind imi va da putere sa cred ca iubirea noastra nu-i pierduta, ca inca mai pot trai si spera far de tine.
Mâine voi uita ca este luni si nu voi putea evita dorinta de a-ti vorbi despre inventia mea: sa traiesti o zi de luni de parca ar fi una de vineri. Imi va lipsi vocea ta si zimbetul cu care ma incurajai... insa voi incerca sa presupun ca ma auzi atunci si voi simti, poate, aprobarea ta muta...
Mâine voi fi foarte obosit. Si voi dori nespus de mult sa te intreb cum te simti azi, esti si tu istovita sau ai reusit sa crezi ca e o alta zi?.. Dar nu voi putea vorbi cu tine, voi incerca sa cred ca ma vei auzi printre zecile de voci ce te vor striga in acea zi. Voi fi gelos pentru ca nu sunt si eu printre ele, voi rasufla adinc si voi continua sa fiu obosit...
Mâine voi incepe o noua zi, un alt inceput, o noua saptamina si o alta luna. O realitate apasatoare ce se va declara existenta din nou far de tine... imi va fi iarasi greu sa cred in singuratatea mea, dar va trebui.
Mâine voi dori sa citesti acest blog, voi spera ca nu te va lasa indiferenta si vei dori sa-ncepem aceasta zi impreuna de parca am fi inceput din nou o alta viata...  

joi, 20 octombrie 2011

Obosit

Eram atit de obosit incit am uitat sa-ti scriu. Nu mai intelegeam daca am facut-o sau ba. Eram cuprins de viltoare evenimentelor futile, lipsite de importanta pentru noi si am uitat sa-ti spun cit de mult te iubesc. Nu mai stiam unde ma aflu atunci, eram pierdut undeva inte serviciu si somn, undeva intre noi doi... iarta-mi sinceritatea, dar nu am stiut cum sa reactionez: in aceasta lume rapida am uitat sa-mi reamintesc de ochii tai. Apoi, cautind ceva in trecut, am redescoperit flacara dragostei noastre: lumina undeva ascunsa dupa perdeaua tacerii...
...era un vis urit ce-mi inclestase inima, credeam ca nu te mai vad si am inteles ca nu a fost totul decit doar un vis pierdut cind am citit in indiferenta ta o picatura de speranta: o speranta ce-mi soptea ca inca am putea fi impreuna. Atunci am deschis acest blog si am scris ca te iubesc. Nu mai stiam de vei citi sau nu, dar am dorit sa-ti strecor acest sincer sentiment in pofida tuturor celor ce ne despart. Am deschis inima pentru a-ti darui adevarul ascuns ce-l pastreaza doar pentru tine. Nu am sperat sa-l citesti vreodata aici, dar gindul ca poate il vei intelege si-l vei accepta ma incalzea in acel moment. Eram doar tu si eu, doar adevarul iubirii noastre presarat printre cele mii de iubiri ce cuprind si mentin lumea.
Acum zimbesc. Stiu ca nu esti alaturi, dar zimbesc deoarece stii ca te iubesc. Iar tu, de ai permis sa se aseze un suris pe buzele tale, ai acceptat acel strop de caldura ce vine acum sa coboare direct in inima ta. Zimbesti?.. Sper ca da si atunci stelele vor straluce in noapte mai puternic, iar tu si eu (doua luminite pierdute undeva in viltoarea acestei lumi nebune) vom ghici de ce in aceasta noapte lumea este mai buna, mai linistita si mai luminata. Te vei ghindi la mine, iar eu voi incerca sa te pastrez cit mai mult in visul meu pentru a-ti spune cit de mult imi lipsesti si cita durere se asterne intre noi. Nu vei auzi, caci vei fi doar in visul meu, dar stiu ca te vei gindi la mine: nu vei putea uita...
Acum scriu aceste rinduri pentru a-ti spune ca nu te pot uita, nu vreau, dar si nu pot. Umbra ta ma urmareste mereu si nu pot crede ca exista o lume far de tine, chiar si de nu esti a mea acum.
Ascult pianul si ma gindesc la tine, la mine, la noi doi si la ceea ce am fi putut sa fim intr-o zi. La ceea ce am fi vrut sa fim si la ceea ce am vista dintotdeauna sa devenim impreuna. ...ma doare inima, sunt sigur ca voi muri intr-o zi de prea multa sensibilitate, de prea multa suferinta, de prea multa singuratate impartita la unu.
Am rasuflat si am inteles acum un secret: nu poti trai decit doar atunci, cind simti cu adevarat suferinta si bucuria persoanei iubite... si acum ma intreb daca ai simtit si tu cu adevarat pustietatea ce ma-nconjoara far de tine...
M-am asezat cuminte la marginea noptii, stii ca te astept acolo de mult timp. Am asternut plapuma amintirii si mi-am deschis inima. Astept sa ma simti acum si sa-mi spui ca inca ma mai iubesti...

duminică, 16 octombrie 2011

Acum ploua (doare)

Am vrut sa-ti spun ca acum ploua. Iar eu sunt fericit, caci in ploaie este mai usor sa-ti ascunzi durerea. Lacrimile par a fi niste picaturi uitate undeva intr-un colt de pleoapa si nimeni nu va putea banui cit de mult sufera un cineva...
Era un timpl ploios, maii tii minte? Stiu ca acum citesti aceste rinduri si zimbesti, iti reamintesti si privesti pe fereastra, te gindesti cum ar fi daca ne-am iubi intr-o ploaie calda de fericire, o ploaie ce ne-ar uni asa precum ne unea cindva dragostea intr-un sfirsit de acel anotimp...
Vreau sa stii ca mi-asi dori sa-mi scrii receta: as fi un elev exemplar, asi cauta o hirtie, un creion si asi astepta sa-mi spui receta existentei tale far de mine. Asi nota fiece litera, acord si simbol. Stii de ce? Pentru ca nu pot trai far de tine si nu-nteleg cum ti-ar reusi tie sa crezi de a fi fericita. De fapt, chiar si de ai fi, nu cred ca ai simti cu-adevarat fericirea noastra, acea unica si datatoare de viata.
Dar stii ce-nteleg acum? Ploaia nu poate fi vesnica, dupa ea va rasari soarele, iar eu va trebui sa continui sa-mi ascund durerea si tristetea unei vieti far de tine. Ce sa fac? Spune-mi, cum sa rezist?.. Unde este remediul?
...azi am vrut sa-ti vorbesc. Te-am cautat in fiece picatura de ploaie ce cadea usor pe geam. Am incercat  sa-ti spun cit de mult imi lipsesti si cita durere se ascunde in jur. Am vrut sa ma simti, caci durerea mea nu mai incape in limitele lacrimilor ce cad...

luni, 19 septembrie 2011

Spune-mi, vis sau realitate

Am visat ca ma iubeai :-) Era multa lumina in jur, te vedeam si te admiram. Am visat cit de mult tii la mine, am simtit in vis dorina ta nebuna de a ma avea alaturi. Ti-am strins mina si te-am privit in ochi: erau anume acei ochi ce i-am iubit cindva, demult, intr-un infinit din trecut... Ah, din nou zimbeai si ma priveai: am realizat atunci cit de aproape esti, cit de aproape te visez acum.
Am fost fericit in noaptea ceea: am trait un vis comun, o iubire ce inca nu a murit, o sansa de un nou inceput.
Am vorbit cu tine: nu mai stiu ce spuneam, dar tu ma priveai si zimbeai. Erai linistita, iar eu vorbeam despre noi, despre cit de mult te asteptatm, despre problemele ce imi pareau depasite caci te vedeam alaturi, despre un viitor ce ne apartine, despre cit de mult am suferit... Iar tu ma priveai si imi zimbeai: imi spuneai ca esti fericita alaturi de mine si sa nu mai vorbesc atita despre durere si tristete. Voiai sa te sarut si nu mai conta nimic altceva atunci.
Stii, citeodata, cred ca stiai ca e un vis. De aceea si zimbeai indulgent la ceea ce-ti spuneam: stiai ca nu e decit un vis si in zori vom realiza cit de departe suntem unul de celalat... cit de mult suferim. Si atunci cind eram aproape nu mai conta nimic altceva, voiam sa pretindem la fericire.
Iar nu am inteles: continuam sa cred ca e un adevar si ca vom fi din nou impreuna.

Acum ma intreb daca tu ai stiut ca va fi totul un vis ce va continua sa ne urmareasca toata viata si daca mai doresti cu-adevarat sa-l prefaci in realitate?..

marți, 13 septembrie 2011

Aminteste-ti

Lacrima mea se va stinge in globul mare de lumina ce se va naste maine dimineata. Va disparea aidoma unui vis trist ce l-ai alungat azi in zori. Nu vei avea nevoie de ea si o vei topi in fierbinteala unei alte zi. Unei alte zi far de tine...
Melodia noastra va disparea in zgomotele strazii. Vuetul unei noi zile va stinga notele ce-ti amintesc de mine. Voi fredona in fiece noapte un cintec pentru a te simti alaturi, dar vai!.. Nu va rezista unei noi zile pline de atite sunete desarte, de atita zgomot... Iar tu, probabil, nu o vei dori sa o asculti, sa-ti reamintesti...
Numele tau il voi sopti la un miez de noapte, te voi chema. Oare ma vei auzi?.. Sau vei crede ca e doar un simplu vis revarsat dincolo de inconstient...
Durerea mea te va cuprinde ades, nu vei intelege ce este cu adevarat: racoarea unei toamne tirzii sau raceala unui inceput de iarna... nu vei dori sa simti cu-adevarat cit de mult doare... cit de frig e far de tine...
Tristetea unei clipe va trece neobservata. Nu vei dori sa-ntelegi cit de mult inseamna ea pentru mine, nu vei dori sa o alungi din sufletul meu. Stiu, vei crede ca e doar o melancolie neintemeiata...
Atingerile mele le vei uita, probabil, alinata de un alt barbat. Vei incerca sa crezi ca le-ai uitat si, poate, cine stie, vei reusi s-o faci crezind ca sunt la fel.

Iubirea mea nu o vei uita niciodata si atunci vei simti lacrima mea pe obrazul tau, vei auzi muzica soptita impreuna cu numele tau si vei suferi durerea noastra comuna, topita in amintirea atingerilor mele: vei simti atunci cit de mult te iubesc acum...
Ma intreb doar daca mai ai nevoie de ea...

Voi veni

Intr-o zi voi veni la tine si-ti voi spune cit de mult te iubesc, ma voi aseza la marginea dragostei noastre pentru a-ti vedea mai bine ochii si-ti voi repeta refrenul vesnicei noastre iubiri.
Voi sti ca nu ma vei astepta, vei fi pierduta in lacrima falsei tale fericiri si vei creder o efemera declaratie de dragoste ce te-a orbit, probabil, cindva, intr-un desert far de mine si rostita de un cineva... vei crede sa traiesti o viata plina de ceea ce ti-ai fi cindva dorit sa traiesti cu mine, o viata ce ti-as fi daruit-o doar eu, un viitor ce l-am fi avut doar impreuna. Dar nu a fost ca-n povesti si sfirsitul acestei istorii nu a fost sa fie atit de romantic.
Iar eu voi veni si tu o stii. Vei incerca zadarnic sa crezi intr-o viata feerica unde nu ar fi loc pentru mine. Vei incerca sa crezi ca m-ai uitat, dar nu vei reusi...
Iar eu continuu sa te iubesc si aceasta imi da aripi. Stiu ce am simtit: am trait o clipa unica cu tine aidoma unei vieti si aceasta amintire nestinsa imi lumineaza viata. Focul ei ma mistuie, dar si ma incalzeste mereu. Este o durere eterna, o cruce pusa pe umeri ce nu-ti permite sa dispari, sa te topeste intr-o lume sura si palida far de inteles. Anume aceasta iubire te ridica in slavi si te face sa vezi si sa simti lumea din jur altfel: asa precum o faceam noi doi cindva.
...voi veni pentru a-ti spune cit de mult te iubesc. Vei auzi vocea mea si inima-ti va sopti acel unic refren... refrenul meu, refrenul tau, melodia iubirii noastre. Pe ea nu o vei putea minti, va continua din nou sa-ti spuna ceea ce ti-e frica sa recunosti tu-insati: ar fi trebuit sa fim impreuna.

joi, 1 septembrie 2011

Greu

Stii de ce mi-e frica acum? Ca nu vei citi aceasta postare. Iar eu voi continua sa sper... sa sper ca inca ma mai iubesti, ca inca mai doresti sa fii cu mine si ca inca mai crezi intr-o viata cu noi doi, intr-o viata in care suntem fericiti.
Si stii de ce mi-e frica acum? Ca nu vei intelege cit de mult imi doresc sa fim impreuna si cita dragoste se asterne intre noi doi: chiar nu o vezi? Este in fiece raza de Soare si-n fiece freamat de vint, in fiece cuvint ce-l rostesc acum.
Stii de ce mi-e frica acum? Ca vei fi undeva mult prea departe de cuvintele mele si nu vei avea nevoie de sinceritatea marturisirii mele asternute undeva intr-un tirziu de noapte. Nu vei dori sa-ntelegi dragostea mea revarsata in sute de cuvinte de amor. Vei fi mult prea indiferenta la cele scrise de mine si nu vei dori sa stii ca sunt si vreau sa fiu cu tine  mereu... ca inca te mai iubesc.
Stii de ce mi-e frica acum? De tacerea ta. O liniste infioratoare se asterne si nu-mi da puteri sa mai cred in tine, in mine si-n noi... te rog, nu tacea... vorbeste, spune cit de mult iti lipsesc.
Si stii de ce acum iti scriu? Pentru ca te iubesc mult mai mult decit credeam ca as fi putut-o face vreodata si pentru ca vreau sa cred in dragostea noastra asa precum credeam pretutindeni si pentru ca-mi lipsesti acum mult mai mult decit mi-asi fi putut imagina...
Te rog, spune-mi ca inca nu ti-e frica si ca inca ma mai iubesti. Ma doare tacerea, ma sufoca aceasta liniste prevestitoare de ceva... vreau sa sper de un lucru bun, cald si sincer - asa precum este dragostea mea.
Imi e greu sa rasuflu acum, vreau doar sa te aud si sa-mi reamintesc acea voce ce mi-a dat un sens vietii mele cindva si ce-mi lipseste atit de mult acum...


Nu cred sa pot reda durerea unui suflet singuratic ce doreste sa-ti vorbeasca la mijloc de noapte. Dar sper sa auzi vocea iubirii noastre si sa-i intinzi mina. Sa nu o lasi abandonata aidoma unui copil orfan... Am nevoie de tine acum mai mult ca oricind. Te rog, nu ma uita...

joi, 25 august 2011

Durere, lacrimi si iubire

Inima mea e plina de lacrimi. Stau ascunse undeva dupa perdeaua tacerii. Le simt, insa nu pot face nimic pentru a le spune "plecati"... Mi-as dori sa pot trece peste dragostea mea si sa le fac sa cedeze. Dar nu reusesc.
Imi lipsesti si nu mai pot sa rezist de atita singuratate si dor. Inima mi se umple cu mii de lacrimi ce nu vor sa se revarse, nu le permit, caci stiu ca trebuie sa vii tu si astfel vei seca durerea ce ne desparte. Vreau sa pot crede in aceasta si sa stiu ca inca nu mai traiesc in zadar, ca inca nu sunt singur, ca inca ma mai iubesti... Iar acum sunt asezat linga durerea mea si astept sa-ti vorbesc, astept sa-ti aud marturisirea ta. Stiu ca inca mai existi si cel mai mult acum asi vrea sa-mi spui ca doresti sa fii cu mine.
O durere ascunsa, tupilata pe linga suflet ma apasa acum. Nu pot respira asa cum o faceam cindva, nu pot zimbi asa precum mi-asi dori si nu pot sa mai cred asa cum te credeam cindva. Dar stiu: pot sa iubesc ca si mai inainte. Atita timp cit gasesc forte pentru a o face, voi continua sa te astept.
Dar imi este greu. Atit de greu sa traiesc fara vocea ta incit incerc sa o  ghicesc pretudindeni: in soapta vintului, plinsul ploii sau chiar in tacere... Am inceput sa urasc aceasta tacere ce se asterne intre noi! Dar ce sa fac?.. Tu nu spui nimic. Iar mie nu-mi ramine decit sa te "caut" in aceasta singuratate. Ma simt un calator singuratic pierdut intr-o bezna far de tine. Am nevoie de un strop de lumina, o raza de Soare incalzita de iubirea ta.

marți, 16 august 2011

Izolare

M-am inchis in cochilie. Am tras zavorul sufletului obosit, am inchuiat usa. M-am grabit sa trag perdelele pentru a nu vedea nimic, obloanele si am stins lumina. Erau atit de grele, incit am facut un efort pentru a reusi sa ma izolez de lumea din jur... cred ca mi-am zgiriat un pic pofta de viata, dar nu-i nimic, imi va trece. Am reusit sa ma retrag undeva adinc intr-un intuneric lipsit de orice culoare si miros, lipicios si inconfortabil. Stau acum si astept.
Sunt imprejmuit de gindurile mele si de dorinta de a te vedea. Mi-am luat un ragaz pentru a-mi aduna ideile si pentru a vedea ce vei face acum. Stii cit de mult vreau sa-ti vorbesc si stii cit de mult ar conta pentru noi doi o raza de Soare strecurata in aceasta sumbra si grea izolare in care ma aflu eu (ne aflam noi?) acum. As dori sa-ti vad fata pentru a realiza inca o data cit de frumoasa esti si cit as da pentru a te sti fericita. As dori sa fii anume cu mine...
Unde esti? De ce esti si tu ascunsa undeva dupa usi si ziduri? Nu sta acolo, raspunde, scrie, striga ceva pentru a sparge zidul de tacere ce se asterne intre noi doi. De ce doresti sa nu spui nimic acum, anume acum cind avem atita tristete si dor intre noi si cind stiu ca asi putea sa te pierd pentru totdeauna?..
De ce nu incerci sa salvezi ceea ce exista de milenii si ce nu s-a inteles niciodata printr-o explicatie logica: dragostea adevarata... aceasta dragoste ce ne urmareste si ce o simtim inca...

miercuri, 10 august 2011

Acum in inima ta

Am ascultat azi ploaia. Iar inima a incercat sa te auda in soaptele lacrimilor. Picaturile voiau sa spuna ceva. Nu am indraznit sa deslusesc ce anume, asi fi preferat sa te aud pe tine spunindu-mi acest adevar. Dar nu erai alaturi.
Am auzit eterna chemare a vintului. Voia sa ii primesc cuvintele suflate si rupte de pe buzele tale... am zimbit, iarta-mi sinceritatea, dar mi-a reamintit de zimbetul tau si de gingasia buzelor ce le sarutam... nu am dorit sa-l aud pentru ca banuiam ce-mi va spune. Am preferat sa nu-i accept suflarea.
...am iesit in strada si am realizat ca nu mai vad Soarele: martorul iubirii noastre ratacite undeva la mijloc de mai. Sau sa fi fost toamna cind totul a inceput?.. Oricum, era linga noi si ii simteam caldura precum te simt acum undeva departe.

Revin cu gindul la un inceput de iubire ce as dori sa o derulez inca o data in viata reala si asi incerca sa-i schimb finalul. Te-asi vedea din nou asa precum te-am vazut atunci cind ne iubeam si cind ploaia, vintul si Soarele ne apartineau si ne alinau iubirea noastra unica.
Te iubesc si ma doare sa accept indiferenta ta. Nu vreau sa ascult ploaia, vintu si Soarele atita timp cit nu vei avea curajul sa ma privesti in ochi si sa-mi spui ce cu adevarat se-ntimpla acum in inima ta. 

joi, 4 august 2011

Unde esti?

Am vrut sa scriu cit de mult imi lipsesti si sa sper ca vei citi aceste rinduri. As spera atunci ca inca ma mai iubesti si nu se prelinge in zadar atita tristete intre noi doi, ca inca mai tii minte valoarea si puterea dragostei noastre. Sa-mi spui daca inca iti amintesti...
Iar de nu vei citi, asi spera ca aceste rinduri ti le va sopti vintul, atunci cind la miez de noapte nu vei avea somn si nu vei intelege de ce el este atit de trist. Ar incerca in acea clipa sa-ti spuna despre iubirea mea si sa-ti mingâie inima asa precum am facut-o eu cindva. Il auzi?...
Am vrut sa cred ca citesti ceea ce scriu. Iarta-mi naivitatea, sunt doar un simplu romantic ce mai crede inca in dragostea eterna si adevarata. Am tins atit de mult sa incerc sa fiu sincer pentru tine si, in acelasi timp, pentru o lumea intreaga. Am vrut sa fiu eu-insumi si, in acelasi timp, sa fiu un altul, acel ce te iubeste inca. Si am sperat ca vei fi si tu acea unica, ce nu se va schimba si va fi cu gindul la mine. Am crezut sa pot spunea aceasta printre miile de cuvinte postate pe blog. Am incercat din rasputeri sa fie asa. Sa-mi spui daca ai simtit...

Am vrut sa continui sa te iubesc si am reusit sa o fac. Stiu aceasta fara a te intreba. Dar ma intreb daca mai am cui darui dragostea mea, daca mai ai nevoie de ea... unde esti?

luni, 1 august 2011

Departe

Ma simt atit de aproape de tine incit nu mai stiu ce cu adevarat asi fi in stare sa-ti daruiesc: un zimbet, o petala din trandafirul dragostei mele sau o vesnica promisiune de amor... As dori sa ti le dau pe toate si sa te vad din nou, sa stiu iarasi ca esti doar a mea si ca impartim aceeasi dorinta de a trai impreuna. Te simt alaturi azi si nu mai vreau sa privesc lumea din jur: nu vreau sa pierd timpul vazind ceea ce remarcam atunci cind eram singur, vreau sa te admir doar pe tine si sa te iubesc. Sa o fac cu pasiune si sinceritate, sa te simt iubita de mine. Stiu ca vei zimbi si vei intinde mainile pentru a ma cuprinde, vei suride si imi vei sopti la ureche melodia asteptarii tale, o melodie ce o cunosc si eu prea bine...
Te simt chiar linga mine si imi imaginez ca acum traim in doi, iar experienta zilnica o impart la noi doi: te vreau atit de mult linga mine incit simt de parca ai fi cu adevarat alaturi.
Simt prezenta ta in ceea ce ma inconjoara: un vis, un strop de lumina, o raza de infinit, o soapata de vint sau o picatura din ploaia ce a trecut. Te simt si te chem alaturi: azi stiu ca vei veni si vom fi doar noi doi! Cred in visul meu si continui sa zimbesc asteptarii mele: vreau sa cred ca nu este zadarnica. 

Ma simt atit de aproape de tine incit nu vreau sa-mi reamintesc cit de departe esti cu-adevarat si cit de singur sunt acum.

luni, 4 iulie 2011

Intuneric mut

Ma doare linistea ce s-a creat intre noi doi. O tacere plina de nelineste, de teama si de intuneric. Nu pot sa te vad dupa aceasta bezna a tristetii si a tacerii, nu pot intelege unde esti acum. Vreau sa-ti vorbesc, sa sparg aceasta tacere asurzitoare ce-mi apasa sufletul si-mi sfarima in mii de bucati inima... ma doare, chiar nu vezi? Nu simti durerea mea?.. Nu mai pot rabda aceasta liniste, acest intuneric si aceasta singuratate. Unde esti? De ce nu spui nimic, de ce taci?..
Ma doare si in fiece zi o parte din intuneric patrunde undeva in adincul meu. Incerc sa-l indepartez, insa nu am arme. Se hraneste din tacerea ta si devine tot mai puternic, nu ma mai pot opune lui. Imi lipseste vocea ta, doar citeva cuvinte ar fi suficiente pentru a-mi aduce acea lumina datatoare de viata pe care o pastrezi undeva in adincul fiintei tale pentru mine. Da, anume pentru mine, stiu ca-ntotdeauna ti-ai dorit o continuitate cu mine, un viitor cu poetul ratacit printre stele ce s-a pierdut undeva pe pamint pentru a te gasi si pentru a-si afla soarta...
...Ar fi trebuit sa ne cunoastem intr-o alta viata si intr-o alta epoca. Tu ai fi fost destinatia finala, scopul vietii mele si sursa unui nou inceput, unei vieti create in doi. Ai fi ramas cu mine pentru ca ai fi stiut ca a fi fost fericita mai mult decit o viata. Si atunci ai fi vorbit doar asa precum mi-ai vorbit atunci, cindva, cind ai crezut pe o noapte ca vei fi cu mine vesnic...
Stiu ca te voi cunoaste in alta viata si stiu ca ne va fi dat sa fim impreuna. Vreau sa cred aceasta pina cind intunericul nu a pus stapinire pe ceea ce inca imi reaminteste de tine: vise. Te rog, spune ceva...

marți, 28 iunie 2011

Daca ai sti

Daca ai sti cit de mult te doresc alaturi, nu ai mai fi acolo, departe, ascunsa dupa voalul alb al indiferentei. Ai veni linga mine si mi-ai sopti la ureche misterul cintecului iubirii noastre: un mister ce inca nu i-a fost dat cuiva sa-l inteleaga, o taina ce trebuie sa o impartasim doar noi doi. Ai fi cea mai dorita femeie de pe timpul Evei si as fi alaturi pentru a te indragi si a te purta pe aripile melodiei noastre.
Daca ai sti cit de mult ma gindesc la tine, ai veni sa-mi spulberi gindurile prin prezenta ta. Te-ai aseza alaturi in miez de noapte si mi-ai oferi cel mai frumos cadou pe care l-as putea accepta de la tine: m-as trezi simtindu-te alaturi si asi zimbi. Iar tu ai raminea sa-mi povestesti eterna fabula - istoria dragostei noastre.
Daca ai sti cit de mult te visez, ai fi geloasa. Stii de ce? Pentru ca ai intelege ca incep sa te iubesc in vise, iar acolo nu esti tu, ci doar imaginea ta, o proiectare a celeia pe care am indragit-o pe veci. Si, atunci, ai veni pentru a ma ruga sa nu te uit si sa te iubesc anume pe tine: acea unica si adevarata dragoste din viata mea.
Daca ai simti suferinta mea... nu, nu vreau sa o simti, doar asa voi fi sigur ca esti fericita si, poate, nu mai are rost sa scriu aceste cuvinte.

Daca ai sti cit de mult te iubesc, nu ai mai citi aceste rinduri, ci ai fi acum linga mine....

vineri, 10 iunie 2011

E atita liniste intre noi

Intotdeauna am stiut ca vreau sa fiu sincer si am fost: scriiam ceea ce simt si voiam, evident, sa citesti. Voiam sa stii cit de mult te iubesc si sa intelegi valoare adevarata a celor scrise. Nu mai stiu cum, dar gaseam intotdeauna maniera potrivita de a-ti spune sincer si evident ceea ce simt pentru tine. Sa-mi spui anume tu de reuseam sa trezesc in tine acel unic si sincer sentiment ce ne-a unit cindva. Scriam si simteam cit de mult as dori sa-ti spun cele scrise simtindu-te alaturi si iubindu-te asa cum ne-am iubit atunci... voiam din rasputeri sa-mi deschid sufletul si sa-ti arat acea unica dragoste din viata mea, acel unic suspin de amor.
Ma durea, dar gindul ca vei citi cele scrise ma incalzea si ma facea sa continui sa sper. Astfel imi parea ca voi reusi sa rezist unei vieti far de tine, unei realitati in care trebuie sa ma trezesc fara a sti cine sunt eu cu adevarat si de ce nu suntem impreuna. Dar scriiam, caci te iubeam asa precum te iubesc si acum cu tot sufletul meu si cu tot ceea ce sunt si, poate, cu tot ceea ce as vrea sa fiu. Imi lipsesti si adeseori ma intreb unde incape atita tristete intr-un suflet, cum de mai rezista el si ce-ar fi daca te-ar regasi, totusi, intr-o zi...
Dar stii ce il ucide acum?.. Tacerea ta. Acest raspuns surd la ceea ce e scris pe acest blog il face sa se piarda pur si simplu intr-o bezna tacuta, atit de tacuta incit de ai cadea in ea, ai muri asurzit de caderea muta a corupului tau, ai innebuni de atita vid gol, plin doar de amintiri si tristete. Asa ma simt ai eu acum: cazut intr-un spatiu nul, gol si plin de desertaciunea unei taceri ce ma omoara-tacerea ta... Eram naiv, probabil, crezind ca ai putea cu adevarat sa-ntelegi durerea mea si ca, poate, citesti aceste rinduri. Presupun ca nu ai vrut (sau putut?) intelege ceea ce se ascunde in totul ce exista pentru tine, totul ce este scris si rostit doar pentru tine pe acest blog. Nu vreau sa cred ca nu citesti, in asa caz nu as mai stiu unde sunt si ce fac. Si, crede-ma, nu mai stiu cum as putea altfel marturisi adevaratul sentiment ce il port in sufletul meu. Speram cindva ca ma iubesti si tu, dar acum nu mai cred ca te revad in aceasta bezna a tacerii in care ma cufund in fiece zi. Imi este greu sa tac si sa ascund ca iubesc, dar si mai greu mi-ar fi sa stiu ca nu ma mai iubesti si ca ai uitat ceea ce te facea cindva sa fii fericita cu mine.
Tacerea ta ma sufoca in aceasta vara torida. Ea ma stringe intr-un infinit diabolic si nu-mi permite sa scriu... Si stii ce-as vrea acum cel mai mult? Sa-mi vorbesti nu doar in vis, ci si in realitate si sa-mi spui ca inca mai esti pentru mine.

vineri, 6 mai 2011

Mai

O noua zi iti va sopti cit de mult te iubesc, lumina unei zile de mai va aluneca aidoma unei priviri admiratoare si-ti va incalzi sufletul. Luna de mai iti va sopti ca e timpul sa-ti amintesti: nu vei avea dreptul sa uiti cit de mult ne-am iubit atunci si cit de mult inca te mai iubesc, iar tu?...
Voi astepta un raspuns si eu: voi privirea razele moi ale acestei luni si voi intreba Soarele: unde esti, ma mai iubesti ca atunci?... Voi astepta sa revii la mine si sa-mi spui intr-un vis ca inca tii minte imbratisarea mea si ca nu ai uitat sarutul primei noastre iubiri: sarutul adevaratei dragoste de primavara. Apoi voi incerca sa iti vorbesc. Stiu ca nu voi reusi: in lumina acelei raze de soare nu voi putea gasi un raspuns - ele nu vor reveni pentru a-ti transmite cit imi lipsesti acum, vor fi obosite de atita deznadejde.
Dar voi incerca. Voi incerca sa-ti vorbesc acolo unde te voi intilni: in vis, in surisul unui trecator, in lumina primavarartica de mai, in inima mea... voi cauta cu disperare si tristete o cale spre inima ta, o modalitate de a te vedea... si, probabil, iarasi nu te voi gasi. Si anume atunci stiu ca voi deveni trist, iar inima mi se va umple de o dorinta nebuna de a spune tuturor cit de mult te astept, de cind te astept si cit de mult te iubesc!... Sunt ani si anii par tot mai grei, tot mai apasatori, tot mai viscosi atunci cind nu te mai vad...
Ma voi aseza atunci (a cita oara!) la marginea noptii si te voi chema. Plinsul meu il va auzi luna de mai si stelele: anume acele stele ce ne priveau cu invidie in noaptea cind ne iubeam si cind nu mai exista decit doar dragostea noastra. Iar unei din ele i se va face mila de durerea mea: ea te va trezi in vis si-ti va sclipi neobisnuit, iti va sopti dragostea mea si tu vei zimbi, vei deschide in memorie cartea iubirii noastre si vei reciti o pagina. Stiu ca te vei gindi la mine si imi vei permite sa-ti spun cit de mult te iubesc...
Asa va fi oare sau deja sunt obosit de tristete?..



Este a 100-a postare si sunt bucuros ca am ajuns impreuna la acest numar.  
Va urez tuturor o primavara plina de iubire adevarata! Lectura placuta.

joi, 28 aprilie 2011

Vis

Am visat dragostea mea: am visat bucuria de a te veadea si de a te auzi, placerea vietii petrecute linga tine si... multe flori!... Le tineai in brate si ma priveai de parca eram linga tine cu adevarat si ma simteai. Imi spuneai ceva. De fapt, nu te auzeam, caci in jur era doar melodia dragostei depline, adevarate si implinite, era acel unic si tainec refren pentru care traim toata viata, il cautam, il gasiml, il pierdem si din nou incercam sa-l gasim la incrucisari de drumuri si de fapte.
E atit de greu sa scriu acum despre aceasta, incit daca as fi scris cu cearneala, ar fi secat calimara incalzita de tristetea mea, tristetea unui barbat ce si-a pierdut undeva in vis unica si adevarata dragoste: o dragoste ce nu se repeta.
Acum mi-as dori cel mai mult sa citesti acste rinduri si sa te gindesti la mine. Asa voi sti ca nu m-ai uitat si voi intelege doar eu acel unic si tainic suris de iubire, ce-ti va lumina chipul in acest sfirsit de primavara.
Mine voi incepe o noua zi, dar voi continua sa pastrez cenusa unui vis ce doreste din rasputeri sa devina o parte a realitatii mele.

sâmbătă, 9 aprilie 2011

Minune

Nu te-am auzit de o vesnicie si nu ti-am mingiiat fata cu privirea mea de mai mult decit o viata... Imi lipsesti si incerc sa banuiesc ca inca mai insemn ceva pentru tine. Nu pot si nu vreau sa cred ca m-ai uitat. Nu-mi pot permite luxul de a continua o viata far de tine, nu vreau sa fiu din nou singur... cu toate ca iarasi sunt, si stii de ce? Pentru ca nu vrei sa ma auzi si nu mai exista acea unica si mare dragoste intre noi doi. Stii de unde o stiu? Mi-a soptit tacerea ta ieri in vis ca nu ma mai iubesti, iar inima mea s-a umplut cu mii de spini marunti ce s-au infipt adinc pentru a-mi spune ca na mai doresti sa stii de mine.
Nu te inteleg. Nu pot sa accept tacerea ta si nu vreau sa traiesc intr-un intuneric ascuns de iubirea ta. Vreau sa stiu ca te iubesc si ca mai astept... ce astept oare? O minune, o continuare si iubirea ta... Ma doare si simt ca nu mai stiu unde asi putea gasi raspuns la intrebarile mele, ele rotesc precum pasarile in jurul castelului tacerii tale... Chiar ai uitat?.. Ai putut oare?..
Vreau sa-mi vorbesti si sa-mi permiti sa te ating cu privirea mea, voi fi asa precum am fost atunci cind mi-ai permis sa o fac pentru intia oara... stiu ca inca nu ai uitat.
De fapt, stii ce vreau sa cred acum? Ca tacerea ta m-a mintit si a fugit undeva in adincul visului meu pentru a se ascunde de tine si de adevarul Iubirii noastre.

Imi lipsesti si nu vreau sa cred in nimic altceva decit tine: vreau sa fiu ateul ce nu crede decit in dragostea noastra... te rog, vino in hramul meu, fa o minune si marturiseste-ti dragostea ta. 

sâmbătă, 12 martie 2011

Pentru tine

Am scris de mii de ori cit de mult imi lipsesti si cit de mult imi doresc sa te simt alaturi. Am plins si am suferit gindindu-ma la tine, am trait doar stiind ca anume tu esti acea unica si irepetabila femeie ce ar trebui sa fie fericita alaturi de mine si ce inca ma mai iubeste. Am sperat ca vei citi aceste rinduri si vei intelege valaorea fiecarui cuvint, sinceritatea sentimentelor mele si tristetea mea... durerea sufletului indragostit. Am fost trist, am suferit si inca mai sufar pentru ca iubesc cu adevarat. Am vrut sa intelegi si sa simti cit de mult doresc sa-ti simt sufletul si rasuflarea ta in fiece dimineata alaturi de a mea. Am strins durerea mea intr-un pumn si am rabdat toate chinurile singuratatii pentru a-ti spune intr-o zi ca te-am iubit doar pe tine si intotdeauna mi-am dorit sa fim impreuna. Am scris mii de versuri si le-am soptit in fiece noapte la tine-n vis, am vrut sa-ti apartina doar tie si sa le auzi doar tu. Am incercat sa-ti spun acest adevar cind veneai la mine-n vis, increcam sa te opresc, dar in zadar...
Ma doare o realitate in care nu te vad, nu te aud si nu-ti simt dragostea. Si-mi e frica sa nu mai poti niciodata simti ce-ar fi daca am fi impreuna.

marți, 8 martie 2011

Vis si realitate

Imi e dor de zimbetul tau
Asteptam sa-ti vorbesc. Deja dureaza de secole, se asterne praful timpului peste noi si peste lumea-ntreaga. Nu te vad si nu am cui sa-i povestesc acea unica si vesnica poveste: istoria unei dragoste adevarate, istoria dragostei noastre.
Voiam sa te vad pentru a-ti marturisi ceea ce nu am marturisit nimanui, ceea ce se spune doar o data in viata si se simte doar cu inima. Te cautam pentru a-ti putea darui sinceritatea sentimentelor mele, adevarul unui barbat ce inca mai iubeste, inca te mai iubeste cu adevarat.
Ai auzit chemarea mea in noapte?.. Ai simtit tristetea acelor nopti reci din aceasta iarna?.. Ai inteles de ce plingea vintul?.. As dori sa cred ca nu sunt acel unic romantic din lume ce inca mai crede in adevarul sentimentelor mele, ca voi gasi reflectia gindurilor mele in ochii tai, ca voi intilni acolo aceeasi dragoste si credinta, ca voi vedea in tine acea unica femeie ce inca ma mai asteapta.
Atitea sperante si atita durere in jur!..
Daca as sti ca citesti acum aceste rinduri, as dori sa zimbesti si sa-ncerci sa ma gasesti in noaptea aceasta acolo unde te astept de atitia ani: la o margine de noapte si la inceputul unui vis, unui vis cu tine ce imi doresc atit de mult sa devina realitate.

vineri, 4 februarie 2011

Conditional

As dori sa scriu acum cit de mult te iubesc sau cit de mult as dori sa ma asculti, dar nu pot... As vrea sa stiu sa te ajut mereu si sa uit ca exist, as dori sa fiu acel unic barbat din viata ta care sa te ridice-n slavi, iar tu sa ramii acea unica femeie din destinul meu. As dori sa stii cit de mult tin la tine si sa-ti vorbesc ore-n sir despre noi doi. As putea atunci sa-ti povestesc despre noi doi: o interminabila poveste de dragoste ce nu ar dori sa se mai sfirseasca... Ar fi atit de frumoasa incit pasarile s-ar opri pentru a fura citeva frinturi de melodii pentru a le fredona mindre primavara, iar poetul ar putea scrie cea mai frumoasa poezie de dragoste compusa dupa Eminescu.
As vrea sa-ti spun acum toate acestea, iar tu sa ma auzi... acum, mai mult ca oricind, am nevoie de intelegerea si tacerea ta. Tacerea, deoarece as vrea sa ma asculti... Si stii de ce? Asa ai auzi cit de mult sufar acum fiind depasit de toate celea ce se intimpla in jur. As vrea sa poti acum sa-ntelegi cit de mult as avea nevoie de tine: un vesnic interlocutor indragit de mine.
As incerca sa fiu eu-insumi si sa-ti zimbesc ca-ntotdeauna, dar mi-e frica ca nu as putea s-o fac acum. Sunt atit de trist, incit vreau sa uit ca as putea exista pe aceasta lume fara tine si fara dragostea ta.
Doare si simt doar un gol, o pustietate-n jurul meu...

duminică, 23 ianuarie 2011

Am vrut sa fiu fericit

As dori sa-ti fac o asa surpriza intr-o zi...
Azi am vrut sa fiu fericit. Dar nu am reusit.
Am vrut sa fiu fericit, caci mi-ai spus ca inca ma iubesti. Am zimbit si am simtit dragostea ta. Erai inca cu mine si nu m-ai uitat. Deci, am vrut sa fiu fericit. Am incercat sa fiu, dar nu mi s-a primit. Dar eram sigur ca as fi reusit...
Am vrut sa te aud si sa ma conving ca mai esti tu - femeia pe care am iubit-o mereu si care inca poarta in suflet acel unic si tainic sentiment ce face lumea sa se-nvirte inca. Am vrut sa-mi atingi timpanele cu al tau te iubesc aidoma aceluia rostit cindva demult, intr-o noapte plina de mistere si de adevaruri regasite de noi doi: doua suflete sortite sa cunoasca adevarata dragoste, anume acea unica si sincera ce revine unuia din milioanele de paminteni. Am vrut sa-ti vad ochii si sa fiu fericit. Mi-ar fi fost de ajuns sa stiu ca inca rasufli si oftezi acele sentimente ce mi le purtai cindva.
Am vrut sa fiu fericit, este oare asta un pacat?... A dori sa fii fericit?... Am asteptat sa te aud si sa-ti vad zimbetul.
Imi lipsesti acum atit de mult... Nu-ti cer decit sa te aud, sa-ti vad chipul si sa-mi zimbesti... E oare atit de mult?.. Chiar nu vrei sa fiu o zi fericit?.. Doar o zi... oricum stiu ca nu va dura, nu imi va ajunge pe mult timp, dar voi fi!... O zi, te rog...
Azi am inteles ca am uitat ce inseamna sa fii fericit. Am incercat din rasputeri sa-mi amintesc, dar nu am reusit. Voi astepta sa-nvat de a fi fericit din nou cu tine. Sunt sigur ca stii cum s-o faci.

miercuri, 12 ianuarie 2011

Do you feel me?..

Durerea goneste undeva zimbetul de pe buze
Incerc sa-nteleg pentru ce mai traiesc
Nu gasesc un raspuns la aceasta intrebare, sunt mut.
Atunci ma asez undeva la mijloc de suferinta
Si astept sa vii linga mine.

Dar nu vii,
Te ascunzi dupa lacrima invizibila a dragostei noastre.
Te caut, iar tu nu vrei sa te gasesc.
Incerc sa-nteleg de ce, iar tu pleci undeva la rascruce de aceasta viata.
Si simt cum suferi, simt cum plingi...
De ce nu vrei sa pui capat durerii? De ce?..

Sunt atit de singur incit as putea sa-mi aud respiratia.
Iar tacerea din jur imi sparge timpanele.
Esti doar tu in viata mea si nimic altceva. Nimeni.
Ma intreb daca mai tii minte. Stiu ca da.
Atunci nu pot intelege de ce vrei sa suferim atit...

Stiu ca viata poate fi frumoasa, poti fi si fericita,
Pot fi si fericit.
Inchid ochii si iti vad zimbetul
Este doar pentru mine, iar ochii ma cheama la tine.
Esti ceea ce mi-as fi dorit sa am in viata
Ceea ce putem gasi doar o data in viata noastra
Si ceea ce trebuie sa pastram ca o comoara
Esti tu si punct. Nu pot intelege un alt destin. Doar tu.

Imi lipsesti.

miercuri, 5 ianuarie 2011

Vreau sa zimbesc

Durerea mi s-a oprit undeva la mijloc de cale... voia sa zboare prin gitlej si sa-si exprime acea unica suferina ce ma sfisie acum. Dar nu a putut. A ramas undeva la mijloc de cale si s-a statornicit in piept. Acum o simt in fiece zi cind rasuflu, nu pot s-o evit doar trebuie cumva sa respir. Sta acolo deoarece stie ca nu o pot alunga si ma taie cu singuratatea ei de gheata; imi spune vorbe dulci si sirete prin amintiri si ma taie... Nu curge singe, deoarece totul se produce in suflet. Ma apasa, ma stringe si ma taie...
Iar eu respir. Cum as putea trai fara a respira?.. Nu pot. De aceea si doare, de aceea si sufar. Apoi oftez adinc, incerc s-o alung de acolo, dar nu pot. Ea stie ca atita timp cit te voi iubi, va avea dreptul deplin de a locui acolo fara a-mi cere permisiunea. Ambii stim aceasta. Oftez si iarasi continui sa respir. Simt acea greutate sufleteasca zilnic.
Stii ce fac?.. Incerc s-o mint si ma gindesc la tine: in acele clipe in pare viata mai frumoasa si, parca, pe citeva clipe, nu mai simt suferinta... dar nu dureaza mult, caci exist intr-o realitate in care nu te gasesc alaturi.
Am incerca sa scriu aceste rinduri pentru a o lasa in aceste litere, pentru a-i spune suferintei ca nu o mai doresc in casa mea, o implor acum sa plece... as dori sa cred ca citesti acum si vei simti durerea mea, vei constientiza cit imi lipsesti si o vei alunga hat departe, iar eu ma voi trezi intr-o dimineata cu sufletul iluminat de cuvintele tale te iubesc. In acea zi voi putea rasufla adinc si voi zimbi cu sufletul, nu doar cu buzele asa precum o fac acum.
Acum scriu si ma doare sa respir...

luni, 3 ianuarie 2011

Sinceritate

Nu am reusit sa-i vorbesc lui Mos Craciun. As fi dorit sa ii spun dorinta mea. I-am scris o scrisoare, asa am facut anul trecut, dar cred ca nu a vrut sa-nteleaga ceea ce imi doream cu adevarat si mi-a ignorat dorinta. De aceea l-am asteptat in noaptea magica pentru a-i spune ceea ce-mi doresc. Voiam sa fiu sincer precum am fost intotdeauna cu tine: voiam sa stie adevarul - Nu mai pot trai far de tine.
Dar, ciudat, am adormit aidoma unui copil in acea unica noapte din viata mea cind as fi putut sa-mi realizez visul... eram obosit de atita asteptare si de o viata traita in zadarnic, neluminata de dragostea ta.
Imi era trist si eram singur la marginea acelei nopti magice ce-mi doream s-o petrec doar cu tine si ce ar fi putut sa fie cea mai frumoasa noapte din viata noastra.

...Vrei sa stii adevarul?... Nu mai stiu cum sa scriu acum acest text. Este unica data cind nu mai am cuvinte pentru a exprima cit de mult sufar far de tine... intotdeauna stiam sa scriu asa, incit puteam sa intrevad in cele asternute pe acest blog o mica raza de lumina, o mica felie de fericire ce venea pentru a-mi da puteri. Speram mereu de a te gasi intr-o zi si intrevedeam in ceea ce ma inconjura o chemare muta a dragostei tale. Traiam anume cu aceasta speranta si datorita ei mai continuam sa fiu eu-insumi.
Acum, nu mai stiu unde si ce sunt... Te rog, spune-mi ca inca ma mai iubesti, nu ma lasa sa dispar undeva la marginea acestei vieti... Vreau sa ramin eu-insumi.