Acum in inima ta

Am ascultat azi ploaia. Iar inima a incercat sa te auda in soaptele lacrimilor. Picaturile voiau sa spuna ceva. Nu am indraznit sa deslusesc ce anume, asi fi preferat sa te aud pe tine spunindu-mi acest adevar. Dar nu erai alaturi.
Am auzit eterna chemare a vintului. Voia sa ii primesc cuvintele suflate si rupte de pe buzele tale... am zimbit, iarta-mi sinceritatea, dar mi-a reamintit de zimbetul tau si de gingasia buzelor ce le sarutam... nu am dorit sa-l aud pentru ca banuiam ce-mi va spune. Am preferat sa nu-i accept suflarea.
...am iesit in strada si am realizat ca nu mai vad Soarele: martorul iubirii noastre ratacite undeva la mijloc de mai. Sau sa fi fost toamna cind totul a inceput?.. Oricum, era linga noi si ii simteam caldura precum te simt acum undeva departe.

Revin cu gindul la un inceput de iubire ce as dori sa o derulez inca o data in viata reala si asi incerca sa-i schimb finalul. Te-asi vedea din nou asa precum te-am vazut atunci cind ne iubeam si cind ploaia, vintul si Soarele ne apartineau si ne alinau iubirea noastra unica.
Te iubesc si ma doare sa accept indiferenta ta. Nu vreau sa ascult ploaia, vintu si Soarele atita timp cit nu vei avea curajul sa ma privesti in ochi si sa-mi spui ce cu adevarat se-ntimpla acum in inima ta.