Izolare

M-am inchis in cochilie. Am tras zavorul sufletului obosit, am inchuiat usa. M-am grabit sa trag perdelele pentru a nu vedea nimic, obloanele si am stins lumina. Erau atit de grele, incit am facut un efort pentru a reusi sa ma izolez de lumea din jur... cred ca mi-am zgiriat un pic pofta de viata, dar nu-i nimic, imi va trece. Am reusit sa ma retrag undeva adinc intr-un intuneric lipsit de orice culoare si miros, lipicios si inconfortabil. Stau acum si astept.
Sunt imprejmuit de gindurile mele si de dorinta de a te vedea. Mi-am luat un ragaz pentru a-mi aduna ideile si pentru a vedea ce vei face acum. Stii cit de mult vreau sa-ti vorbesc si stii cit de mult ar conta pentru noi doi o raza de Soare strecurata in aceasta sumbra si grea izolare in care ma aflu eu (ne aflam noi?) acum. As dori sa-ti vad fata pentru a realiza inca o data cit de frumoasa esti si cit as da pentru a te sti fericita. As dori sa fii anume cu mine...
Unde esti? De ce esti si tu ascunsa undeva dupa usi si ziduri? Nu sta acolo, raspunde, scrie, striga ceva pentru a sparge zidul de tacere ce se asterne intre noi doi. De ce doresti sa nu spui nimic acum, anume acum cind avem atita tristete si dor intre noi si cind stiu ca asi putea sa te pierd pentru totdeauna?..
De ce nu incerci sa salvezi ceea ce exista de milenii si ce nu s-a inteles niciodata printr-o explicatie logica: dragostea adevarata... aceasta dragoste ce ne urmareste si ce o simtim inca...