Iarna

Iarna a intrat pe neasteptate si s-a asezal linga mine. Eram atit de ocupat incit nici nu am avut timp pentru a o remarca, pentru a o intimpina sau pentru a-i propune dragostea mea...
S-a instalat rapid la locul potrivit pe care-l ocupa in fiece an si m-a privit in ochi. Am ramas fara cuvinte, nu stiam ce sa-i spun, dar simteam intrebarea muta din ochii ei: voia sa stie daca te mai iubesc.
Ce sa-i spun? Ce asi putea rosti acum, cind nu mai stiu daca vei dori sa vorbesti cu o Iarna impertinenta ce apare pe neasteptate in viata noastra? Am tacut. Am continuat sa lucrez si am pretins ca am uitat sa-i raspund la intrebare...
Insa Iarna abai a sosit. 3 luni... o interogare muta ramine sa se aseze intre mine si ea: o iarna ce se va dori mult prea pretentioasa si plina de mistere. Stiu ca nu voi putea rezista prea mult si intr-o zi va trebui sa-i marturisesc totul. Va trebui sa fiu eu-insumi si sa-i asezi totul pe altarul sinceritatii. In acea zi voi fi doar eu, ea si adevarul asezat pe albeata acestui anotimp. Totul va fi mult prea evident pentru a fi voalat. Evidenta sentimentului meu va rasari pentru a straluci cu si o mai mare forta. Stiu ca asa va fi totul anume asa, dar nu mi-e frica de acea zi. Stii ce ma-nfioara cu-adevarat? Ca voi fi de unul singur asezat in fata celui mai infiorator, rece si ucigator anotimp cunoscut de omenire vorbindu-i despre adevaratele sentimente unui simplu romantic. Si nu vei fi alaturi pentru a-mi incalzi sinceritatea, imi va fi frig si nu voi rezista unui nou An far de tine...