Daca ai putea sa-ti imaginezi cita durere incape in aceste rinduri acum, ai plinge o saptamina in sir si nu ai putea vedea capatul tristetii mele. Ai rasufla adinc si ai simti cutitul despartirii noastre infipt in muschiul viu, ai tresari de atita durere si m-ai intreba unde sunt, de ce nu vin... Daca asi putea spune cita deznadejde se scurge lin in fiece zi din acea rana, asi irosi toate cuvintele Pamintului, as incerca sa ma opresc acolo unde nu mai sunt cuvinte si durerea s-ar exprima doar prin privire... dar stiu bine ca nu asi mai putea... de ce nu ma crezi? De ce doresti sa ajung acum sa sufar atit doar pentru a-ti confirma dragostea mea? De ce nu mai ai nevoie de ea, de acea iubire ce ne-a unit cindva pe veci... credeam ca mai tii minte...
Daca asi incerca sa-ti traduc toata tristetea mea, mi-ar trebui veacuri. As cauta cele mai dureroase slove, fraze, texte... dar sunt sigur cu nu asi gasi: adevarata durere nu poate fi tradusa!... De aceea acum mi-i frica. Stii de ce? Ca nu vei dori sa-ntelegi adevaratul sens al acestor cuvinte ce vin sa-ti vorbeasca despre tristetea mea...
Daca as dori sa-ti cint cit imi lipsesti, as muri undeva la mijloc de acel cintec, anume asa asi putea exprima adevarul sentimentului meu. Nu asi putea minti in cintec cit de mult te iubesc si cit de mult sufar acum, nu asi putea fi altcineva si sa-ti spun un simplu "te iubesc"... As fi eu-insumi si m-asi identifica in acel cintec cu trup si suflet si, evident, asi spune ceea ce simt acum cu-adevarat si ceea ce sper sa poti deslusi dupa plapuma acestor cuvinte: nu pot trai far de tine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Poti adauga un comentariu aici