v=Te11UaHOHMQ'}]}" >

luni, 4 iulie 2011

Intuneric mut

Ma doare linistea ce s-a creat intre noi doi. O tacere plina de nelineste, de teama si de intuneric. Nu pot sa te vad dupa aceasta bezna a tristetii si a tacerii, nu pot intelege unde esti acum. Vreau sa-ti vorbesc, sa sparg aceasta tacere asurzitoare ce-mi apasa sufletul si-mi sfarima in mii de bucati inima... ma doare, chiar nu vezi? Nu simti durerea mea?.. Nu mai pot rabda aceasta liniste, acest intuneric si aceasta singuratate. Unde esti? De ce nu spui nimic, de ce taci?..
Ma doare si in fiece zi o parte din intuneric patrunde undeva in adincul meu. Incerc sa-l indepartez, insa nu am arme. Se hraneste din tacerea ta si devine tot mai puternic, nu ma mai pot opune lui. Imi lipseste vocea ta, doar citeva cuvinte ar fi suficiente pentru a-mi aduce acea lumina datatoare de viata pe care o pastrezi undeva in adincul fiintei tale pentru mine. Da, anume pentru mine, stiu ca-ntotdeauna ti-ai dorit o continuitate cu mine, un viitor cu poetul ratacit printre stele ce s-a pierdut undeva pe pamint pentru a te gasi si pentru a-si afla soarta...
...Ar fi trebuit sa ne cunoastem intr-o alta viata si intr-o alta epoca. Tu ai fi fost destinatia finala, scopul vietii mele si sursa unui nou inceput, unei vieti create in doi. Ai fi ramas cu mine pentru ca ai fi stiut ca a fi fost fericita mai mult decit o viata. Si atunci ai fi vorbit doar asa precum mi-ai vorbit atunci, cindva, cind ai crezut pe o noapte ca vei fi cu mine vesnic...
Stiu ca te voi cunoaste in alta viata si stiu ca ne va fi dat sa fim impreuna. Vreau sa cred aceasta pina cind intunericul nu a pus stapinire pe ceea ce inca imi reaminteste de tine: vise. Te rog, spune ceva...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Poti adauga un comentariu aici