Oceanul ne desparte

goodfon.ru

Cind simt ca imi lipsesti atiti de mult incit nu mai pot respira, incep a scrie... Si nu mai pot rabda fara a-ti spune ca te iubesc, te doresc si te pling in toate insomniile mele. Iar cele ramase fara gindurile despre tine imi reamintesc aceea ploaie sau acea noapte... tu stii care. Si imi imaginezi cum surizi citind cuvintele mele si surizi cu coltul buzelor: asa precum o faci doar tu. Da, anume doar tu. Si vreau sa imi imaginezi ca inca o mai faci, tot asa precum te vad in vise si precum ai ramas in memoria mea.
Te voi iubi vesnic si aceasta dragoste va fi mereu, da, mereu mai puternica decit totul ce ti-a fost dat sa traiesti si sa simti. Va fi anume acea iubire despre care se cinta si despre care, se zice, ca nu poate dura mult timp. Paradox. :-) Zimbesc, sper o faci si tu.

Imi este dor de zimbetul tau, de tine si de acea privire ce ma iubea. Vreau sa o gasesc si sa aprind acea lumina ce ma facea sa-ti vad sufletul. Deveneam doi nebuni impreuna, tii minte? Si imi este dor de acea nebunie smulsa dintr-un infinit, eternul nostru refugiu in lumea dragostei. Te vreau acolo si acum nu pot decit sa iti scriu aici cit de des ma gindesc la tine.
Te sarut si te astept in visele mele. De fapt nu. Deja stiu ca nu vei veni precum o faceai cindva. Sau, mai bine zis, chiar si de vei veni, zimbetul tau il voi putea mereu auzi ...chiar si de ar fi oceanul sa ne desparta.