White flag

La inceput nu intelegi ce se intimpla. Apoi incepe sa se prelinga printre degete: îi simti caldura si este lipicios. Apoi caldura devine molateca. Iti pare ca vrei sa adormi si nu te mai intereseaza nimic. Vrei sa deschizi ochii, dar nu poti. De fapt, nici nu prea doresti sa o faci: e bine anume asa. Si te cufunzi, te cuprinde o apa in jur. Cazi, te adincesti tot mai mult, nu intelegi unde se va termina totul, doar stii ca acum te afli tot mai adinc si mai adinc si ca nu vei mai avea scapare, te-a cuprins in iuresul sau si nu vei mai dori sa revii... si nici nu mai poti. Nu vrei.
Te simti de parca nu ai mai trait precum cindva: stii ca viata este alta fara ea si nu mai poti raspunde cerintelor din jur. Nu esti precum ei. Intelegi aceasta dupa ce ai pierdut-o. De fapt, nu e adevarat. Intelegi abia cind incepi a trai cu-adevarat singur. Abia atunci te cufunzi adinc in prapastia marianelor: in acel pseudo-lichid ce-l simti initial pe mâini. Iar apoi iarasi te doare inima si... vrei sa plingi. Vrei, insa nu mai crezi in ele: iti par lase aceste lacrimi ce cad totusi undeva si se sfarima in mii de cristale... cristalele se vor infige in tine. Te va durea... Va fi o melodie de nesfirsit, ceva ce va sta vesnic pe "repeat", nu o vei putea ocoli. Va rasuna iarasi. Mereu.
Am ascultat din intimplare piesa "White flag" de Dido. Am gasit traducerea : nu as fi fost capabil s-o inteleg pe deplin inainte de a te fi pierdut.
..."pierdut"... nu, nu vreau sa cred. Nu... simt bezna... cad...