Critic

Am aruncat o privire fugara asupra cuvintelor asezate in fraze logice. Erau diverse si adeseori imi pareau aranjate un pic ciudat, dar imi placea ceea ce citesc. Am incercat sa ma uit cu un ochi indiferent, arbitrar, lipsit de sentimente si dorinte... dar nu am putut. Am inteles cit de multa durere se acunde in spatele celor scrise. Si, in acea clipa, aproape ca mi s-a facut mila de el, autorul si poetul neprihanit. Am incercat sa-nteleg ce se ascunde dupa acele rinduri. In umbra literelor am presups un inceput de o dragoste neimplinita si o despartire dureroasa. Am ghicit multa dragoste adevarata, anume Dragostea ce unii nu o pot afla toata viata si traiesc in acea tristete ce te face sa-ngheti in miez de vara...
Am incercat sa-nteleg de ce. De ce este atit de trist si singur, de ce scrie doar despre durerea vesnicii singuratati. Am vrut sa-nteleg, dar nu am putut. Nu a incaput atita suferinta in inima mea si, posibil, ea s-a revarsat undeva mult mai departe de aceste rinduri. Dar am simtit placerea ascunsa de a constata ca nu sunt singur, nu ma mai simt un ultim romantic din secolul acesta. Am gasit pe cineva ce mai crede si mai traieste ca mine. Am zimbit si, iarasi, mi-am aminti cit de mult te iubesc si cit as da pentru a te revedea alaturi...
Posibil, in asa caz, as citi acele rinduri si as intelege ca nu mai sunt asa cum am fost cindva. Si l-as lasa pe autorul acelor rinduri singur in fata celor scrise. As fi fericit cu tine.

...am recitit citeva postari, am inchis ochii. Am oftat si am inteles ceea ce nu puteam nicidecum realiza anterior: citeam blogul meu.