v=Te11UaHOHMQ'}]}" >

vineri, 11 decembrie 2009

Cind eram la imperfect


Cind eram doar tu si eu, lumea devenea plina de sens si de iubire. In acel moment timpul nu mai avea nici o semnificatie pentru noi doi: ambii zimbeam, caci nu mai aveam nevoie de el. Contai dar tu si eu: doua stelute ce au fost semanate pe bolta lumii si ce au stiut sa se regaseasca intr-un tot intreg. De ce "regaseasca"? Pentru ca stim ambii marele secret al dragostei noastre: am fost cindva un tot intreg, un suflet unic inseparabil... In alta lume, in alta viata sau in alt univers, dar stim mult prea bine cit de mult ne-am dorit si cit de puternici eram atunci cind puteam forma un tot intreg!
Cind eram noi doi, timpul isi oprea mersul sau obisnuit. Nu se incumeta sa-si puna amprenta sa pe aceasta minune a carei martor devenea - minunea iubirii noastre. Sau ne parea doar noua?... Cert este ca nimic nu mai conta atunci: erai iarasi tu si eu - acele doua fiinte insetate de amor.
Cind eram impreuna, aveam un univers mic de impartasit. Era minuscul, abia de incapeam noi doi in el, dar era al nostru si conta mult mai mult decit oricare alt univers din lumea-intreaga. Ne regaseam in el si ne cunosteam reciproc asa cum eram noi: cu defectele si cu calitatile noastre firesti. Dar... sa nu uiti ca gaseam doar calitati si nu ne pasa de celelalte...
De ce eram?.. Pentru ca nu pot sa cred ca totul s-a sfirsit. Nu vreau sa-mi perit asa ceva. Ramin sa te astept la marginea universului nostru... Hai, vino, te rog, nu ma lasa sa fiu iubit doar la imperfect... doare sa fii iubit la imperfect.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Poti adauga un comentariu aici