Iarasi dor...

Stiu ca intr-o zi ai citit ceea ce am scris aici. Ai zimbit, ai simtit dragostea mea si ai lasat un comentariu. Undeva, in adincul inimii mele s-a aprins o luminita si i-am simtit caldura sau, mai bine zis, ti-am simtit caldura ta peste mii de realitati. Te-am simtit pe o clipa datorita acelui comentariu, datorita acelei sclipiri de sinceritate ce mi-ai daruit. Si am continuat sa scriu anume atunci cind credeam ca nu mai merita sa spun prin acest blog unei lumi indiferente cit de mult te iubesc. Am scris si am iubit...
Acum vreau sa cred ca inca mai esti aici si inca mai citesti. Nu pot sa-ti cer nimic, nu am acest drept, deoarece cindva, demult ne-am pierdut in doua lumi diferite: tu in a ta si eu in a mea. Doua lumi ce nu ne-au permis sa fim impreuna si ce ne-au aratat cu degetul in semn de negare. De aceea nu-ti cer nimic decit doar sa citesti si sa-mi spui ca inca nu ai uitat si ca inca mai doresti sa-mi auzi vocea sinceritatii. Nu vreau sa-ti cersesc nimic, dar aproape in fice noapte vii pentru a-mi reaminti cit de frumos zimbesti si cit esti de atragatoare... iar eu ma trezesc fara a sti nimic din realitatea lumii tale, ma simt pustiit de visele in care te vad atit de aproape.
Nu stiu ce-as putea exact face acum pentru a continua sa cred ca inca mai esti undeva, intr-o lume paralela alaturi de mine si ca inca mai zimbesti asa pecum o faceai atunci pentru mine. Te iubesc la nebunie si nu-nteleg de ce apari in vose. Sunt fericit sa te vad atit de des, insa dimineata realizez din nou cit sunt de singur si cit e de trist sa te vad intr-o alta lume: acolo unde nu pot sa-ti marturisesc ceea ce simt acum si unde nu pot sa te sarut...