Ti-am spus-o prin zimbet, prin sopata si prin acest mesaj. Zimbetul l-a sters timpul, sopata a furat-o vintul, iar aceasta scrisoare nu vei citi-o niciodata. Asa mi-am explicat tacerea ta, nu am dorit sa accept o alta posibla justificare a linistii... doar ca ma doare atiti de mult aceasta tacere incit undeva, in adincul inimii mele, se intilnesc toate trei: zimbetul, soapta si acest ravas pentru a se intreba unde esti. Doare.
Am cautat cea mai frumoasa poezie pentru a te minti ca am scris-o pentru tine. Am vrut sa te aduc inapoi in viata mea, chiar si de ar fi fost doar pentru o clipa, chiar si de ar fi doar pentru a-ti spune ca inca te mai iubesc. Dar am scris aceasta marturisire si nu am mai putut cauta, m-am oprit linga textul acestui mesaj pentru a suspina si a-mi linisti inima: atit de sincere sunt aceste cuvinte ce le-am asternut doar pentru tine. Si acum ma intreb daca ai inteles sinceritatea mea. Poate ar fi trebuit sa copii acea poezie?.. Si de ai intles, atunci de ce continui sa nu-mi raspunzi?..
Am vrut sa-ti dedic un cintec: melodia iubirii noastre o mai fredonez adeseori. Dar nu sunt compozitor si nu am putut sa o asez pe note. Unicul lucru ce am reusit sa-l realizez e sa fi scris acest mesaj fredonind, bineinteles, acel ritm ce ne-a unit cindva pe veci.Si m-am oprit aici, linga aceasta melodie si linga aceasta scrisoare pentru a te intreba daca inca ma mai iubesti si daca zimbetul, soapta, poezia si cintecul ar putea sa te faca sa-mi vorbesti despre dragostea noastra. Anume acea dragoste ce inca ne urmareste aidoma unei fantome ce niciodata nu-si va gasi linistea aici, pe pamint.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Poti adauga un comentariu aici