Gol

Azi s-a prabusit ceva in mine. M-am simtit la un moment dat pustiu. Era un gol ce se cerea umplut si ce aparuse din senin, fara a putea fi prevenit si completat cu ceva anume. Era acolo si... ma golea de ceea ce as fi putut sa am in suflet. Nu intelegeam de unde venise si ce anume voia sa insemne. Nu puteam determina originea acestui desert. Dar ma ardea si ma macina... Imi lipsea o picatura ce ar fi incercat sa-i potoleasca setea si sa-mi crute sufletul, as fi incercat cel putin sa mai taraganez ceva din timp, as fi avut mai multe sanse. Insa nu era nimic in jur ce ar fi putut incapea in acea picatura de apa, totul era departe precum si tu...

Stii ce a fost? Un vis. Un vis in care te pierdusem din nou si in care nu eram cu tine. M-am trezit, am zimbit si apoi am incercat sa ma bucur: a fost totul doar un vis si golul ar trebui sa dispara... dar cred ca am ramas un naiv, un inocent ce mai crede inca in povesti. Te-am cautat alaturi, am incercat sa-ti gasesc lucrurile si chiar sa te strig pe nume. Insa nu erai. Iar golul din vis nu voia sa plece, ba dimpotriva, se statornicise in interior si apasa... Am deschis fereastra crezind ca ai iesit undeva in curte... vintul de dimineata m-a facut sa-mi reamintesc totul: noi doi, iubirea, despartirea si dorul, tristetea far de tine... Am oftat si am inteles ca golul din mine nu disparuse niciodata, pur si simplu il luai pe el in vis si nu reusisem sa-l las acolo deoarece tu nu mai esti cu mine: nici in realitate si nici in acest vis.
Nu mai inteleg unde traiesc acum: in acel vis sau in acea realitate - in ambele nu te mai gasesc...

Sa ramîi fericit

Am incercat sa fiu fericit si mi-a placut senzatia: era precum o muzica de atit timp uitata si regasita in sfirsit intr-un colt de suflet. Iti parea ca i-ai uitat deja ritmul, dar de la primul acord i-ai regasit in memorie cuvintele si circumstantele locului unde pentru prima data ai indragit-o. Si ea rasuna: acea extraordinara melodie ce te face sa ramii fericit. "... sa ramîi fericit" - ce frumos suna.
Si anume atunci am inteles ca zimbetul exista cu adevarat doar in suflet. Si cind stii a zimbi cu adevarat, o faci anume cu el, nu cu buzele. Ele nu vin decit sa finalizez acea pornire sincera a launtricului tau, o raza de lumina se aseaza apoi pe buze... Mi-am reamintit de tine acum, anume asa zimbeai tu: cu o raza de Soare, un strop din rai, o adiere de vint primavaratic...
A venit de undeva din interior, l-am simtit sincer, acel suris si stiam ca anume in acel moment eram cu adevarat fericit. Nu stiu cum am reusit: imi parea ca nu sunt eu, ca lumea din jur m-a schimbat pentru a-mi reda ceva speranta in viitor, sincer nu mai conta. Zimbeam si voiam sa fiu asa, asa as fi fost daca nu eram sa te pierd. Probabil asa si ar fi fost. Insa nu am reusit sa-mi pun aceasta intrebare pentru a nu ma mai pierde in atitea raspunsuri, atita durere in jur, atita suferinta... Nu erau acolo si continuam sa ma stiu asa precum ar fi trebuit sa fiu intotdeauna. Imi placea sa ma pot bucura de viata si sa-i admir fiece senzatie. Traiam cu adevarat!..
Puterea muzicii m-a fascinat dintotdeauna. Nu credeam ca as mai fi putut simti asa ceva, dar am reusit sa-ti zimbesc cu sufletul. Sper ca i-ai simtit atingerea si ai strecurat si tu un suris in aceasta noapte...