Nu te voi judeca. Nu cred ca as dori s-o fac acum, doar ca imi va fi trist si inima mea se va umple cu un bot de lacrimi neplinse si nevarsate pe umarul nimanui. Voi aduna durerea mea in pumn si voi incerca sa nu te mai caut cu gindul... Stiu bine ca nu voi reusi si de aceea voi asterne mii de cuvinte pe acest blog si mii de melodii fredonate intr-o dupa-amiaza sufocatoare de vara, intr-o superba dimineata de primavara sau intr-un miez de noapte iernatic. Voi incerca sa cred ca inca ma mai auzi, precum ma auzeai cindva si ca inca mai crezi in noi doi. Si anume in acele momente, imi va fi trist tot asa precum mi-e trist acum.
Stii ce ma va incuraja? Muzica, poeziile si amintirile. Cred ca anume cu aceste fidele insotitoare voi incerca sa continuu a crede ca inca nu este totul pierdut... banal, dar suna a lupta, de parca m-as afla intr-un infinit indepartat si as incerca sa ma regasesc in acest prezent solitar.
As fi dorit sa scriu ca te iubesc si ca iti urez un Craciun fericit si plin de dragoste. As fi incercat sa insir in acest blog durerea unui adevarat indragostit lasat de unul singur de sarbatori, dar nu am putut. Nu am reusit sa fac acest lucru, deoarece sunt singur acum si te simt mult mai departe ca oricind si nu mai am puteri sa sufar... si apoi tii minte? Cel mai trist lucru e sa ramii singur de sarbatori... De ce nu esti aproape?..
