In largul marii

Si stii de ce ma doare sa scriu de sarbatori? Pentru ca stiu ca nu vei citi decit doar dupa toate evenimentele de iarna si doar dupa ce vei obosi de el, prieteni si nenumaratul sirag de rude ce persista de sarbatori. Si doar dupa ce vei obosi de suita de voarbe goale, pronuntate in vid de sarbatori, doar atunci vei reveni la blogul meu. Dar, vai, stii cit va dura aceasta?... Mult, mult prea mult pentru mine. Probabil vei regasi ceva bizar in cele scrise de mine, dar ma grabesc sa ma bucur de sarbatori pentru a nu intra prea mult in detalii - odata intrat in ele voi incepe sa pling. De aceea si nu doresc sa scriu de sarbatori: te vad mereu si stiu ca acum te vad doar eu. Tu te bucuri undeva de gloata de petreceri, de prieteni, rude, cunoscuti, colegi, etc.
Iar eu totusi scriu. Ti-am mai spus-o: scriu pentru ca te caut. Mi-as dori sa te vad pe tine in aceste sarbatori, sa fiu alaturi de vesnicie, alaturi de iubirea noastra. Si aceasta dorinta nebuna vine sa predomine peste durerea unei postari citite abia undeva la sfirsitul lunii ianuarie si... scriu. Scriu din nou pentru tine, pentru noi.
Si stii ce mai fac? Ma uit la statistici, la comentarii, la mesaje... Si, iarasi, ma conving ca esti undeva fericita de sarbatori, asa precum ai fi putut sa fii cu mine. Stiu ca ceea ce scriu acum si ceea ce simt in aceste clipe va rasuna in sufletul tau mai tirziu aidoma unei sticle aruncate de un naufragiat in mare: cine stie cit va calatori ea, pina cind mesajul va fi citit: o ora, o zi, o luna, un an sau o vesnicie.

Un nou An

De sarbatori obisnuiam sa iti scriu ca te iubesc si ca imi e trist sa "trec" de aceste sarbatori far de tine. Scriam, ma intristam si oftam... iar tu, posibil, in viltoarea sarbatorilor de iarna nu reuseai sa remarci sincera lacrima ce se prelingea din textul meu. Deveneam si mai trist si atunci intelegeam cit de singur am ramas de feeria sarbatorilor. Acum ajung sa-nteleg ca nu mai doresc sa repet durerea anilor trecuti, ca vreau cu-adevarat sa nu mai sufar. E straniu ca acum, la sfirsit de an si la un nou inceput revin iarasi la trecut. Ar trebui, probabil, sa privesc inainte fara de a revedea cenusa sentimentelor arse. Dar nu pot sa fiu nepasator si las fata de iubirea noastra, nu pot sa uit si cred ca niciodata nu voi fi in stare. Ajung sa constat, paradoxal, ca ma bucur sa pasesc intr-un nou an sperind ca totusi citesti acest blog.
Cindva am crezut ca nu mai tii minte si ca totul s-a uitat, iar eu ramin singur sa sper ca inca mai iubim... Dar m-am inselat, am simtit prezenta ta aici in vocea ta - si acum doresc sa-mi amintesc de tine anume atunci cind mi-ai marturisit ca inca mai citesti si ca inca nu ai uitat. Si daca inca o mai faci, atunci as simti caldura inimii tale la acest miez de noapte glacial. Si as dori sa sfirsesc aceasta postare zimbind si gindindu-ma la tine de sarbatori...