Stiu cà-n inima ta s-au ascuns ochii mei...

Te urmaresc in fiece zi, dar stiu ca nu reusesc si nu pot sa ma plictisesc. Nu ma pot satura de tine si continui sa te visez. Incerc sa compensez absenta ta prin tot: un vis, un cintec, o silueta vazuta din intimplare, o poezie, ba chiar si un suris... In zimbet incerc sa te regasesc pentru a te pierde si a te revedea din nou intr-un gest, intr-o silaba sau intr-o adiere de vint. Imi aduc aminte de cuvintele din filmul cela de dragoste: adierea de vint se aseamana cu dragostea mea - o vei simti intotdeauna, dar nu o vei putea retine prea mult linga tine.
Te vei mira stiind cum zimbesc Soarelui dimineata si cum incerc sa-ti revad chipul in oglinda Lunii si a stelelor. Te urmaresc de multe ori fara a realiza ca acum, poate, iti reamintesti de mine: posibil incerci sa ma revezi si tu undeva, si, posibil, asculti aceeasi melodie ca si mine... ea se strecoara lin in suflet, readuce niste amintiri, renaste niste iluzii si ramine petru a pastra un pic de caldura... e doar un strop de caldura ce pe neasteptate s-a nascut in suflet. Dar simti ceva, vezi atit de limpede totul incit ti se face dor... Nu vrei si nu poti sa alungi acest sentiment. Dimpotriva, incerci sa-l mai gazduiesti un pic. Ti-a lipsit atit de mult! nu intelegeai ce anume iti lipsea si acum, pe citeva clipe, realizezi cit de trista poti fi... Dar nu dureaza mult, intelegi cit de departe esti de adevarata viata si cit ti-ai dori sa SIMTI cu adevarat ca traiesti... si atunci distrugi totul printr-o revenire la o existenta banala.
Iar eu ramin sa pastrez acea caldura. Stiu ca intr-o zi vei reveni la ea. O vei gazdui doar pentru citeva clipe, iti vei aminit de noi si apoi din nou vei reveni la existenta ordinara. Dar anume pentru acele scurte momente continuu sa te iubesc pentru a retine acea caldura... Altfel, la ce bun as mai trai?...                                                      

Straniu

Nu intelegeam ce se intimpla. Era totul obisnuit, o zi ordinara si lipsita de sens deoarece o traiam fara tine... dar totusi ceva era diferit. Incercam sa inteleg ce este diferit. Nu reuseam. Apoi am oftat si mi-am zis: continua sa mergi  mai departe cu sau fara ea. Altfel nu mai rezisti si s-ar putea sa nu mi poti trece peste alta durere. Am reusit, cu toate ca continuam sa ma intreb ceea ce era diferit.
Nu mai tin minte cit a continuat, dar cert e ca la un moment dat am realizat ca totul a revenit la normal, eram in apele mele, imi parea ca totul s-a normalizat. Dar nu a fost sa fie si peste ceva timp iarasi am simtit schimbarea: lumea era diferita, parca mai linistita si mai insorita. Incercam sa inteleg de ce si iarasi nu reuseam.
Apoi te-am visat si am inteles. Am zimbit si am incercat sa ma acomodez cu noua situatie: era mult mai usor sa traiesc fara suferinta. Totul a revenit la normal cind am continuat sa ma gindesc la tine, atunci inima-mi suferea in tacere si nu mai voia sa afle un alt adevar, o alta realitate, suferinta era perceputa ca un lucru firesc. Iar ziua redevenea stranie cind incercam sa te uit: atunci nu mai incapea durere in ea si ma simteam atit de straniu...
Azi am realizat cit de frumoasa ar fi fost viata cu tine fara dorul inimii mele.

Am vrut sa-ti spun ca te iubesc

Am vrut sa-ti spun ca te iubesc. Am cautat in zadar cuvintele, nu reuseam sa o fac... te vedeam straina si eram sigur ca nu vei mai auzi disperarea dragostei mele: unica si adevarat declaratie de dragoste din viata mea... M-am simtit iarasi singur, cu toate ca stiam ca acum te gindesti si tu la mine...
Am incercat atunci sa iti spun orice: nu contau cuvintele, doar voiam sa-ti spun ceva ce te-ar face sa iti opresti privirea si sa-ntelegi cu adevarat secretul celor spuse de mine: te iubesc atit de mult! Dar nu ai inteles ceea ce am scris, nu ai descifrat adevaratul sens al cuvintelor mele, ai crezut ca au fost doar niste cuvinte banale...

Am incercat atunci sa iti vorbesc: si sa-ti spun ca, de fapt, inca te mai iubesc iar tu nici nu banuiesti despre dragostea mea... Mi-am luat inima-n dinti si... nu am spus nimic. Am inteles ca este prea tirziu si nu mai pot schimba ceea ce s-a intimplat deja: nu mai vrei sa ma auzi... sau nu mai poti?... si esti deja intr-o alta lume far de mine.
Atunci am simtit ceva straniu: o durere launtrica s-a strecurat printre lacrimi si a ramas in interior, alaturi de inima... m-am simtit slabit si am incercat sa iti aud vocea... sa te ascult. Doar aceasta imi raminea. Am reusit: vorbeai despre atitea lucruri! Erai fericita! Am inteles ca nu ar trebui sa-ti spun acum nimic, riscam sa fac nefericti doua suflete: pe tine si pe mine. De fapt, eu deja eram nefericit, dar mai traiam cu sperante unei noi vieti cu tine.
Nu a fost sa fie si am inceput sa scriu aceste rinduri...

Singur

Ma simt singur. Si, de fapt, nu trebuie sa ma simt asa... stiu ca existi si ar trebui sa realizez ca nu sunt singur: te am pe tine. Dar, esti oare pentru mine? Sau esti si pentru altcineva? Gindul de a te sti alaturi ar trebui sa ma faca fericit si sa imi dea puteri pentru a nu fi singur... dar nu esti alaturi. Si atunci incep sa ma simt singur. Asa precum sunt acum si precum ma simt acum: singur. Fiecare litera se aseaza incet deasupra mea si imi tine de urit cite o clipa. Doar o clipa, pentru a reveni din nou in urmatoarea. Iar eu zimbesc si imi aduc aminte cit de mult te iubesc si cit de mult te doream atunci cind eram doar noi doi si lumea inceta se existe din jurul nostru. Sau, mai bine zis, noi incetam de a exista pentru lumea din jur: eram singuri, insa eram impreuna. :-)
Te-am vazut ieri intr-o femeie. Pe o clipa mi-am permis sa cred ca esti tu, iarta-mi ochii: te cauta de atita timp!.. Au obosit si te-au intrevazut in altcineva. Mi-a tresarit inima si pe o clipa mi-a parut ca nu va reveni la locul ei, acolo, linga dragostea mea... nu erai tu si iarasi am inteles cit de singur am ramas.
Intr-o zi te-am simtit. Te-am visat si degetele iti atingeau obrazul. Dar nu erai tu, era doar o imagine palida a senzatiei mele din vis. M-am trezit obosit de aceasta viata unde sunt singur si trist fara tine.
In alta zi am vrut sa iti vorbesc, dar nu puteam caci nu erai linga mine. Am inceput sa vorbesc cu fotografia ta si apoi am realizat din nou cit de singur sunt. Sa vezi, vorbeam cu mine insumi... de parca tu ai fi putut sa imi raspunzi vreodata.
Apoi am auzit vocea ta. Era atit de fina si ma chemai... Am inteles cit de singur sunt cind mi-am dat seama ca ascult piesa noastra.
Nu cred ca as dori acum sa inteleg de ce scriu aceste rinduri. Sper sa le citesti si sa mi-o spui chiar tu: atunci, poate, imi voi dai seama ca nu mai sunt atit de singur.