Stiu cà-n inima ta s-au ascuns ochii mei...

Te urmaresc in fiece zi, dar stiu ca nu reusesc si nu pot sa ma plictisesc. Nu ma pot satura de tine si continui sa te visez. Incerc sa compensez absenta ta prin tot: un vis, un cintec, o silueta vazuta din intimplare, o poezie, ba chiar si un suris... In zimbet incerc sa te regasesc pentru a te pierde si a te revedea din nou intr-un gest, intr-o silaba sau intr-o adiere de vint. Imi aduc aminte de cuvintele din filmul cela de dragoste: adierea de vint se aseamana cu dragostea mea - o vei simti intotdeauna, dar nu o vei putea retine prea mult linga tine.
Te vei mira stiind cum zimbesc Soarelui dimineata si cum incerc sa-ti revad chipul in oglinda Lunii si a stelelor. Te urmaresc de multe ori fara a realiza ca acum, poate, iti reamintesti de mine: posibil incerci sa ma revezi si tu undeva, si, posibil, asculti aceeasi melodie ca si mine... ea se strecoara lin in suflet, readuce niste amintiri, renaste niste iluzii si ramine petru a pastra un pic de caldura... e doar un strop de caldura ce pe neasteptate s-a nascut in suflet. Dar simti ceva, vezi atit de limpede totul incit ti se face dor... Nu vrei si nu poti sa alungi acest sentiment. Dimpotriva, incerci sa-l mai gazduiesti un pic. Ti-a lipsit atit de mult! nu intelegeai ce anume iti lipsea si acum, pe citeva clipe, realizezi cit de trista poti fi... Dar nu dureaza mult, intelegi cit de departe esti de adevarata viata si cit ti-ai dori sa SIMTI cu adevarat ca traiesti... si atunci distrugi totul printr-o revenire la o existenta banala.
Iar eu ramin sa pastrez acea caldura. Stiu ca intr-o zi vei reveni la ea. O vei gazdui doar pentru citeva clipe, iti vei aminit de noi si apoi din nou vei reveni la existenta ordinara. Dar anume pentru acele scurte momente continuu sa te iubesc pentru a retine acea caldura... Altfel, la ce bun as mai trai?...