Obosit

Acum imi este dor de tine. E banal, nu?... Dar este adevarat si nu mai pot gasi alte cuvinte pentru a explica ceea ce simt acum. Le iau la intimplare din vocabularul meu obosit si le arunc aici, pe blog. Sunt obosit... Am cautat sa incerc sa-ti spun cit te de mult imi lipsesti, dar... imi pare ca nu vrei sa ma auzi. Ti-am scris si iarasi am repetat in gura mare: te doresc... Dar, imi e frica ca nu ai inteles. Si acum ramin obosit de speranta de a fi inteles de tine.

Stii de ce avem nevoie cel mai mult in aceasta viata: sa fim intelesi de cineva. Suna banal si stupid la prima vedere, dar stai: gindeste-te un pic, ce inseamna a fi inteles cu adevarat? Ar fi oare sa fii sigur de a putea spune totul ce crezi fara a cauta cai alese? Ar fi oare sa stii sa vorbesti asa cum ti-ai dorit fara a incerca sa ascunzi ceva? Ar fi oare sa fii sigur de a nu minti niciodata, fiind sigur ca esti inteles pe deplin?... Ti-ai imagina o viata unde ai fi sigur de a fi inteles la 100 %, uitind de murdaria vicleana a cuvintelor amagitoare? Uitind de cautarile interminabile de cuvinte potrivite pentru a nu fi "gresit inteles de cineva"?... Ar fi o lume ideala ce nu ar putea exista niciodata... Inteleg acest lucru si, poate, de aceea sunt atit de obosit acum.

Imi lipsesti la nebunie si nu mai stiu ce sa zic pentru a fi sigur de a fi inteles de tine. Iarta-mi oboseala: voi incerca sa uit totul mine, cind voi avea mai multa energie si cind, sper, voi primi un raspuns de la tine... Stiu ca nu-l voi primi, poate, niciodata si voi continua sa fiu un vesnic si neprihanit obosit in aceasta lume... obosit de dragostea pentru tine.

Pe malul unei mari

In noaptea aceasta nu voi putea sa adorm. Ma voi gindi la tine si te voi chema alaturi. Stiu ca nu vei putea veni, dar gindul la tine imi va mentine speranta de a te revedea intr-o zi. Unde esti acum? Ce faci, te gindesti la mine?.. Imi lipsesti, te doresc alaturi si nu mai pot intelege de ce mai pot exista fara tine. Fiecare respiratie ma face sa ma gindesc cit de mult te doresc acum...
Ieri te-am vazut in surisul cuiva... am tresarit si am inteles ca, de fapt, niciodata nu te-am uitat: ai continuat intotdeauna sa traiesti in sufletul meu si ai continuat sa fii alaturi chiar si de nu erai. Te iubeam in fiece zi, continuam sa inteleg cit de departe esti chiar si atunci cind nu mai intelegeam eu-insumi unde ma aflu si ce fac. Imi lipsesti acum atit de mult, incerc sa menti totul in interiorul unui univers... dar ma sfisie aceasta dorinta de a te sti alaturi...
O durere infernala ma apasa cind realizez totul ce numai ce am asternut aici... Am plasat aceste cuvinte alaturi fara a incerca de a cauta forma lor atragatoare, am scris doar pentru a marturisi ceea ce simt acum... si imi dau seama cit de mult doare inca... Dar incerc sa zimbesc. Da, incerc sa zimbesc incercind sa sper ca, inca, te mai gindesti la mine... ma doare, sunt trist si inima-mi cere sa te simta alaturi, dar nu pot face nimic si incep a asterne aceste ginduri aici, pe acest blog. Rasuflu adinc si continui sa scriu. Iar tu ramii undeva departe sa traiesti fara a intelege cit de mult te mai iubesc... cit de mult imi lipsesti.
Si atunci ma intreb: cum voi putea sa continui sa mai traiesc?.. Cit timp?... Nu gasesc un raspuns logic (as putea vreodata oare?), aplec capul si... incerc sa zimbesc. Hm... e straniu - sa incerci sa zimbesti atunci cind esti trist si cind intelegi ca iubesti... Un suris dureros se aseaza pe buzele mele: este ceva indescriptibil, acest suris singuratic ratacit undeva pe buzele mele la mijloc de durere... dar el exista acolo, tupilat parca in spatele unei mari dureri si singuratati... Incerc sa continui sa zimbesc, si stii la ce ma gindesc?.. La un rasarit de soare petrecut pe malul unei mari cu tine... iar tu sa fii unicul Soare din viata mea, unica iubire, unica speranta.

Zimbetul tau (2)

...Zimbesti si imi aduc aminte cit de mult ne iubeam atunci... te vad si imi strecor o lacrima ascunsa de speranta. Ma gindesc ca, poate, te voi revedea iar si voi putea sa simt caldura acestui zimbet pe bratele mele. Imi doresc la nebunie sa te vad zimbind linga mine, asa cum se intimpla atunci... Mai tii minte? Era zimbetul ce ma facea fericit. Stiai sa surizi doar cu un gest, doar cu o atingere si doar cu o privire.
Acum cind te privesc, stiu cit de mult ne iubeam. Inteleg cit de puternic era acel sentiment ce ne-a facut sa traim doar pentru a ne vedea si a ne atinge sufletele. viata avea sens atita timp cit stiam ca mai traiesc pentru a te vedea alatuti... si erai atit de frumoasa si fericita!... Nu as crede ca as fi putut intelege valoarea celor scrise de nu era sa simt dragostea adevarata impreuna cu tine. Cita finete era in jurul tau si cite energie se simtea in aer... Ne iubeam si nu mai intelegeam nimic... dar voiam oare?... Eram fereciti. Punct.
Acum astept. Ce anume?.. Vreau sa simt din nou ca traiesc, sa stiu ca Soarele rasare atunci cind te sarut si apune stiindu-te in bratele mele. Vreau sa adorm cu gindul ca ma visezi si sa simt caldura ta. Vreau sa revin la punctul nostru de fericire si sa-l transform intr-un sentiment continuu... Vreau sa fiu din nou cu tine.