Ieri te-am vazut in surisul cuiva... am tresarit si am inteles ca, de fapt, niciodata nu te-am uitat: ai continuat intotdeauna sa traiesti in sufletul meu si ai continuat sa fii alaturi chiar si de nu erai. Te iubeam in fiece zi, continuam sa inteleg cit de departe esti chiar si atunci cind nu mai intelegeam eu-insumi unde ma aflu si ce fac. Imi lipsesti acum atit de mult, incerc sa menti totul in interiorul unui univers... dar ma sfisie aceasta dorinta de a te sti alaturi...
O durere infernala ma apasa cind realizez totul ce numai ce am asternut aici... Am plasat aceste cuvinte alaturi fara a incerca de a cauta forma lor atragatoare, am scris doar pentru a marturisi ceea ce simt acum... si imi dau seama cit de mult doare inca... Dar incerc sa zimbesc. Da, incerc sa zimbesc incercind sa sper ca, inca, te mai gindesti la mine... ma doare, sunt trist si inima-mi cere sa te simta alaturi, dar nu pot face nimic si incep a asterne aceste ginduri aici, pe acest blog. Rasuflu adinc si continui sa scriu. Iar tu ramii undeva departe sa traiesti fara a intelege cit de mult te mai iubesc... cit de mult imi lipsesti.
Si atunci ma intreb: cum voi putea sa continui sa mai traiesc?.. Cit timp?... Nu gasesc un raspuns logic (as putea vreodata oare?), aplec capul si... incerc sa zimbesc. Hm... e straniu - sa incerci sa zimbesti atunci cind esti trist si cind intelegi ca iubesti... Un suris dureros se aseaza pe buzele mele: este ceva indescriptibil, acest suris singuratic ratacit undeva pe buzele mele la mijloc de durere... dar el exista acolo, tupilat parca in spatele unei mari dureri si singuratati... Incerc sa continui sa zimbesc, si stii la ce ma gindesc?.. La un rasarit de soare petrecut pe malul unei mari cu tine... iar tu sa fii unicul Soare din viata mea, unica iubire, unica speranta.
Ai schimbat aspectul blogului. E mai bine acum, mai plin de lumina, la prima vedere iti da si un pic de implinire, de optimism.Insa doar la prima vedere... E deajuns sa citesti primul cuvint ca sa vezi ca e un suflet care inca nu si-a gasit astimpar si liniste. E ca-n versurile marelui Minulescu:
RăspundețiȘtergere" …iubire, bibelou de porţelan,
Obiect cu existenţa efemeră,
Te regăsesc pe-aceeaşi etajeră
Pe care te-am lăsat acum un an..."
Imi parea ca ma regasesc in unele postari, dar ar fi prea fantastic si ireal.Si-apoi de foarte mult timp nu am mai comunicat. Stiu ca am zis (mai corect - am scris ) multe ce poate ca nu ar fi trebuit sa le spun, dar a fost esenta reactiei, instinc de aparare (drept ca nu stiu impotriva a ce... ) Poate ca ai incercat sa ma indepartezi atunci si am reactionat...
In fine, a fost. au fost cuvinte grele , urite si spuse la furie si imi pare rau. Poate ca odata ma vei ierta, pentru ca imi lipseste prietenul care era atit de aproape de sufletul meu...
...un Ràsàrit de Soare...sà ìnsemne oare dorinta de o nouà viatà,o viatà nitel diversà?! un nou ìnceput cu o altà sansà...
RăspundețiȘtergereMultumesc cà (ne/ì-mi) permiti sà hoinàrim cu si prin gìndurile tale.
Mereu-Eu.
atit de frumos... aici, in postarea asta ca si in "Tirziu" parca ti-ai fi pus chiar inima pe blog spre vizualizarea tuturor. e feeric si totdata atit de dureros... Si la fiecare cuvint citit imi pare ca traiesc impreuna cu tine tot ceea ce simti si tu, desi sunt absolut convinsa ca acest sentiment il au toti cei ce-ti citesc viata pe care o traiesti si-ti asculta sufletul zbuciumat.
RăspundețiȘtergeredraft
Multumesc, draft pentru cuvinte calde.
RăspundețiȘtergere