Sincer

Am vrut sa fiu eu-insumi, dar nu am putut, deoarece m-am pierdut in imensitatea acestei lumi. Posibil, de as fi fost cu tine, nu ar fi trebuit sa scriu acum aceste rinduri. Dar nu am fost si acum realizez cit de departe am ajuns in singuratatea mea. Este o lege a vesniciei - nu trebuie sa-ti permiti o existenta mult prea indelungata departe de persoana iubita, risti sa o pierzi pe veci. Probabil ambii am realizat aceasta in debutul relatiei noastre, insa nu am dorit sa ne resemnam, am continuat sa ne iubim si sa credem. Si, hai sa recunoastem, eram fericiti! Nu ne pasa de legile lumesti, existam impreuna si ne iubeam. Asta conta. Chiar de am platit scump pentru fericirea noastra, recunoaste ca a meritat - acele clipe nu sunt date tuturor, le-am simtit cu-adevarat in iuresul relatiei noastre si, cel mai important lucru, ne iubeam.
Sunt regrete la mijloc, multa tristete si durere se asterne acum intre noi doi, dar conteaza ceea ce am putut simti impreuna cu tine. Si, cind in vis iti aud zimbetul, iti vad ochii si imi reamintesc pasiunea ce ne unea, atunci surid si stiu ca am fost cu-adevarat fericit, la 100%. Asa precum multi nu au fost si nu vor fi niciodata.
Nu sunt trist, pentru ca te iubesc si mi-ar fi mult mai greu daca as sti ca pentru tine nu a contat.
Dar, citeodata, realizez ca nu esti alaturi si atunci vreau sa scriu pe acest blog... despre tine, despre iubirea mea (noastra?) si despre noi. De aceea scriu, iubesc... si... te doresc.

Vreau o minune

Daca ar fi sa-mi simti durerea, te-ai opri din drum pe-o clipa si mi-ai scrie. Sunt sigur ca nu ai putea sa suporti atita disperare si tacere. Pieptul te-ar apasa insuportabil si te-ar stringe ceva aidoma unui lant invizibil, lasat de cineva peste corpul tau. Ai simti cum sufletul se zbate undeva in cosul pieptului si te sfisie cu fiecare zvicnire, si doare... tare.
Ai intelege cum ne-am regasit ambii in aceasta relatie intirziata, dar plina de atita pasiune. Ai realiza cit de mult te iubesc si cit adevar se ascunde dupa aceasta durere, aceasta litera si acest regret asternut pe blog. Ai incerca sa zimbesti, dar inima nu ti-ar permite, inclestata in acel lant de durere ce te sfarima. Si ai incerca si tu ceea ce am incercat si eu de infinite mii de ori: muzica, chemarea muta, scrisul, un inceput de uitare, dar nu-ti va reusi sa eviti inevitabilul: te-ar durea si ai recunoasteca inca ma mai iubesti.
Si daca ar fi sa simti cele scrise de mai sus, ar trebui sa revii si sa imi zimbesti. Apoi sa ma iai de mina si sa-mi spui simplu "Ce mai faci?"... Dar nu simti, nu poti sau nu doresti sa o faci si ma pierd in nenumaratele posibilitati de a-ti vorbi ce mi se ivesc in vis. Te vad, te sarut, iti vorbesc si ... ma trezesc fara tine.
Dar daca as sti ca simti si tu la fel si asculti aceeasi melodie, as zimbi si ti-as spune "Nu am uitat", deci inca ne mai iubim si merita sa traim, caci traim cu-adevarat.
Dar nu te-am auzit de o vesnicie si nu mai stiu daca doresti sa simti dragostea mea. Eu ramin sa o astern undeva aici, sperind ca poate vei simti si vei intelege cit de mult te doresc in viata mea.

Stii ca ai putea face azi o minune? Doar spune-mi ca inca mai doresti sa fii cu mine si ca inca mai tii minte acea ploaie ce ne unea cu fiece picatura presarata pe corpul tau...

Stele

Am crezut ca te-am pierdut pe veci. Eram trist. Nu te mai vedeam. Nu mai stiam unde esti si te-am simtit plecata pentru totdeauna. Dar stii, am privit cerul... si am vazut aceleasi stele. Aceleasi stele care ne uneau cindva imi sclipeau acum. Si ele imi sclipeau pe-ascuns, le vedeam si te simteam... Credeam ca esti linga mine, credeam ca nu ai plecat.
Am crezut pe o clipa ca inca mai sunt fericit si ca inca, poate, ma mai iubesti.
Acum privesc stelele. Vreau sa te vad alaturi si astept sa-mi sclipesti din nou precum acum imi stralucesc aceste stele. 

fara titlu

Stii pentru ce traiesc?.. Pentru a auzi iarasi de la tine "te iubesc"...
Dar tu nu spui nimic...

Singuratate, tristete, chemare.
Durere.
Chin.
Doare, inima...
Picura.
Insa taci si totul se repata: singuratate, ...