v=Te11UaHOHMQ'}]}" >

miercuri, 27 februarie 2013

Sincer

Am vrut sa fiu eu-insumi, dar nu am putut, deoarece m-am pierdut in imensitatea acestei lumi. Posibil, de as fi fost cu tine, nu ar fi trebuit sa scriu acum aceste rinduri. Dar nu am fost si acum realizez cit de departe am ajuns in singuratatea mea. Este o lege a vesniciei - nu trebuie sa-ti permiti o existenta mult prea indelungata departe de persoana iubita, risti sa o pierzi pe veci. Probabil ambii am realizat aceasta in debutul relatiei noastre, insa nu am dorit sa ne resemnam, am continuat sa ne iubim si sa credem. Si, hai sa recunoastem, eram fericiti! Nu ne pasa de legile lumesti, existam impreuna si ne iubeam. Asta conta. Chiar de am platit scump pentru fericirea noastra, recunoaste ca a meritat - acele clipe nu sunt date tuturor, le-am simtit cu-adevarat in iuresul relatiei noastre si, cel mai important lucru, ne iubeam.
Sunt regrete la mijloc, multa tristete si durere se asterne acum intre noi doi, dar conteaza ceea ce am putut simti impreuna cu tine. Si, cind in vis iti aud zimbetul, iti vad ochii si imi reamintesc pasiunea ce ne unea, atunci surid si stiu ca am fost cu-adevarat fericit, la 100%. Asa precum multi nu au fost si nu vor fi niciodata.
Nu sunt trist, pentru ca te iubesc si mi-ar fi mult mai greu daca as sti ca pentru tine nu a contat.
Dar, citeodata, realizez ca nu esti alaturi si atunci vreau sa scriu pe acest blog... despre tine, despre iubirea mea (noastra?) si despre noi. De aceea scriu, iubesc... si... te doresc.

Un comentariu:

Poti adauga un comentariu aici