luni, 4 martie 2013

Gara (am obosit)

Am obosit sa te astept in gara. Trenurile trec, oamenii pleaca, se intorc si nu mai pot privi acest dute-vino etern in care nu te gasesc.
Sunt intr-o gara in care am intepenit de-o vesnicie si nu mai stiu ce data e. Astept si cred ca te vei intoarce si ma vei striga de undeva, de pe acest peron. Si eu stau cuminte crezind in fiece zi ca te voi vedea si ca vei repeta acel episod din filmul de dragoste vazut de pe timpuruile cind eram adolescent si cind inca mai credeam...
Am obosit sa fiu nefericit si sa te astept. Imi este rusine sa recunosc, dar acesta este adevarul existentei. Tu apari pe o secunda in fereastra trenului grabit, imi dai din mina si... iarasi dispari pentru o vesnicie intreaga, iar eu stau si astept din nou minunea. Reusesti sa-mi insufli o doza de speranta si eu ramin pe peronul prafuit si ravasit de vint sa cred ca intr-o zi vei cobori din acel tren, in care stiu ca te afli cu el. Nu mai pot suporta aceasta vesnica taraganare de o minune ce nu mai doreste sa se produca. Ma simt aidoma unui credincios din filme, ce asteapta precum au asteptat si predecesorii sai ca minunea sa se produca. Si chiar de stie ca nu va fi sa fie in acest mileniu, el continua sa creada si sa astepte. Nu mai sunt acel credincios din romane si nu mai cred ca vei fi a mea in acest mileniu. Poate in urmatorul, dar atunci nu voi mai fi eu si tu nu vei mai fi tu. Si chiar de a fi sa fie intr-o alta viata, aceasta va fi intr-o alta lume paralela in care va fi un alt eu si o alta tu...
Imi este trist. Te iubesc. Dar si ma doare. Aceasta durere nu o pot smulge din mine asteptind sau ba in gara ceea batuta de atitea vinturi... Eram cindva in doi acolo, dar acum am ramas doar eu si in jur nu mai vad ceea ce vedeam cindva. Si aceste culori spalacite nu ma pot seduce asa precum o faceai tu atunci cind eram in doi, si eu nu mai cred sa pot rezista de a mai astepta acum. Stiu ca voi regreta publicarea acestor cuvinte, dar am vrut sa scriu acum cit de mult ma doare singuratatea mea si tacerea ta si nu ma stiu daca as mai rezista din nou atita timp fara tine...
Dar stii, am si o solutie. Flutura-mi mai des din acel vagon si, intr-un sfirsit, paseste pe peronul prafuit.
Cred ca voi dori sa ramii acolo pe veci, linga mine. Insa stiu ca nu vei putea. Oricum, cred ca aceasta ma va face cel mai fericit si cel mai rabdator indragostit de pe acest pamint... nu te-am vazut de-atita timp... 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Poti adauga un comentariu aici