Multumesc

Daca ar fi acum sa-ti pot vorbi, ti-as spune cit de mult iti multumesc. Pentru ce?
Pentru ca mi-ai daruit cele mai frumoase clipe din viata, pentru ca am cunoscut cu tine niste culmi ale placerii si niste dimensiuni indescriptibile ale dragostei, pentru ca te mai iubesc stiindu-te asa cum esti. Cindva cineva mi-a zis: "Nu trebuie sa plingi la o despartire, incearca sa primesti lucrurile asa cum sunt si sa ii multumesti lui Dumnezeu pentru ceea ce ti-a daruit". Nu pot urma decit 50 la suta din cele sfatuite de acea cunostinta, pot sa ii multumesc sortii pentru ceea ce mi-a dat, dar nu pot primi lucrurile asa cum sunt: continui sa te iubesc. Am recitit recent un comentariu: cred ca ai dreptate Vi, risc sa ma concentrez asupra unei vieti iluzorii, in care sunt asa precum vreau sa fiu si in care ea ramine cu mine. Trebuie sa uit, sa rup, sa zmulg din mine acel posibil fericit cu ea ce nu-mi da pace sa traiesc, trebuie sa ii spun multumesc si sa o uit... de fapt nu, doar sa o pastrez ca o amintire placuta... As putea cu adevarat sa fac asa ceva? As avea puterea sa traiesc acolo, unde nu exista dragoste? Acolo, unde nu mai este nimic si acolo unde esti doar o umbra?.. Nu voi fi eu, voi fi doar o fantoma ce va bintui pe pamint crezind ca sunt fericit si, de fapt, nu voi fi nicicind...
In fine, adeseori cred ca lucrurile sunt inversate-ramine sa fie o fantoma ea, ce-mi suride noaptea si ea, ce nu mai doreste sa plece din inima mea. Nu o pot alunga, nu am puteri si nici nu prea vreau... iar ea continua sa-mi zimbeasca si continua sa-mi apara in vis si sa lumineze, sa straluceasca aidoma unui Soare. De fiece data cind ma trezesc ma intreb unde este, de ce a plecat si unde e hotarul intre reverie si adevar, intre iluzie si existenta, intre adevarata iubire si cea imaginata. Ma simt precum acest personaj din fotografie: nu mai inteleg de ce sunt atit de nefericit in prezentul far de tine, de ce imi lipsesti atit de mult. Imi pare ca am pierdut acea lume construita in doi unde ne iubeam atit de mult, de fapt, imi pare ca tu ai plecat din ea, iar eu m-am pierdut undeva intre cele doua lumi paralele: una in care sunt fericit cu tine si alta in care tu nu esti alaturi. Ce sa fac?..


Daca ar fi acum sa-ti pot vorbi, ti-as spune cit de mult iti multumesc. Pentru ce?
Pentru ca ai fost in viata mea. Si cel mai mult as dori sa-ti spun acum multumesc pentru ca inca mai esti in viata mea.