Sa fi fost un vis?

De data aceasta erai iarasi tu. Te-am recunoscut. Nu stiu cum am facut-o, ce indiciu m-a facut sa te recunosc. Dar stiu: ai fost anume tu. Aveai un aer hollywoodian de actrisa un pic uitata de admiratori, dar, ce, inca, isi pastreaza reputatia si valoarea datorita rolurilor de altadata. Erai tu: am simtit-o si asta a fost suficient. Nu erai nici blonda nici bruneta: ceva intermediar probabil. Sunt surprins, dar nu asi putea spune ca erai frumoasa: simpla mai degraba, dar in acelasi timp atit de demna de tine... Am intrat usor in discutie cu tine... Ce mai conteaza ce am vorbit?.. Ceva interesant, extrem de interesant ce a putut sa ma faca sa ma simt alaturi de cineva cu care ar trebui sa imi petrec toata viata: anume acea unica fiinta...

Pur si simplu am simtit acest lucru: cum? Nu pot explica. Cum poti explica dragostea? Nicicum. Stiu ca erai tu, aceea, cu care, cel putin, ar fi trebuit sa incerc sa fiu impreuna. Ce putin... Cel mult: imi e frica sa-mi imaginez ce ar fi putut sa se intimple... poate o izbucnire, niste focuri de artificii, o uitare si o dedare de sine, cadere in bezna, zbucium, sfirsit, punct, renastere. Am incercat sa ramin cu tine. Cum? Banal, dar am incercat sa gasesc o scuza pentru a nu ramine cu familia, doar pentru a te revedea. Era o sarbatoare mare! Ce indrazneala! Dar, paradoxal, nimeni din familie nu a protestat propunerii de a reveni la prieteni (unde asi fi putu sa te revad) si de a sarbatori cu ei... Totul doar pentru a te revedea...
Si de ce anume o sarbatoare mare? Sa fi fost doar o simpla coincidenta, o alegere la intimplare sau sa fi insemnat ceva... Probabil a fost o simpla si banal intimplare: o alegere spontana a visului.
Dar nu am reusit sa te revad cu toate ca-mi doream cel mai mult anume acest lucru. Planul de a te invita pentru a petrece cel mai frumos Paste impreuna (asta, cred, era marea sarbatoare) nu a reusit... A trebuit sa revin brutal la alta dimensiune a vietii mele - viata banala. Reala sa-i zic? Nu stiu. Sincer, nu mai stiu daca acolo sau aici este mai reala existenta.... Unde existi mai real: acolo unde esti fericit sau unde, in cel mai bun caz, ai impresia ca esti fericit? Care ar fi barometrul determinarii existentei reale?.. "Unde?" ar fi intrebarea reala la care as cauta raspunsul.
Sa fi fost doar un vis? Te-as dezamagi: ai zice ca ai citit "fanteziile bolnavicioase" ale unui individ. Si, atunci, ce a fost?
O realitate visata sau un vis ce-si dorea sa devina realitate? Aidoma unui inger ce nu mai poate redeveni ceea ce a fost si incearca sa ajunga pe piedestalul ceresc, Visul, poate patrunde in esenta umana in fiece noapte pentru a... incerca. Dar ce?...

Poezia celei ce-i departe

Stii, mi-am adus aminte acum ca ti-am scris o poezie. Stiu ca nu mai ai nevoie de ea, acolo unde esti acum. Nu esti singura, esti fericita si nu ai nevoie de ea - poezia mea ce este trista si ce incearca sa te gaseasca. Am scris-o vreo 3 ani in urma. Eram atit de trist si singur... Imi lipseai si incercam sa te caut pe undeva, nu reuseam sa te aflu si atunci am scris aceasta poezie. A venit ca o adiere de vint, ca o adevarata poveste ce pare atit de reala... Te doream atunci linga mine si... te cautam. Nu stiam unde esti, de aceea tin minte ca poezia se numea "Celei ce-i departe". Stii ce imi imaginam? Credeam ca rindurile mele vor putea zbura peste sutele de kilometri ce ne despart, iar tu, ca si iubita in poezia lui Minulescu, "uitind ca m-ai uitat", iti vei aduce aminte de mine. Poezia iti va sopti cit de mult te doresc si, atunci, o minune!... vei veni la mine in vis spunindu-mi ca mai ai nevoie de mine si ca, evident, nu m-ai uitat... Dar nu a fost sa fie... Poezia a ramas sa straluceasca doar pe foaia mea de hirtie... si stii de ce? Pentru ca tu nu mai aveai nevoie de ea.
Stiu ca am scris o poezie pentru tine, dar stiu ca nu iti trebuie. Atunci, la ce bun sa o mai scriu?...

iata si eu

Buna, nu stiu sincer ce vreau sa scriu: poate vreau sa fiu foarte entuziasmat, caci am creat bloggul meu. Poate vreau sa fiu dezamagit: demult ar fi trebuit sa fac acest lucru pentru a putea scrie ceea ce gindesc. Acum imi pare ca totul ce am scris s-a pierdut pe undeva pe niste hirtii...
In fine vreau sa spun ca sunt un pic uimit: am reusit relativ repede sa fac ceea ce am vrut sa fac deja demult - sa ma pot impartasi cu sentimentele mele...
Ma bucur mult, un sentiment de satisfactie launtrica ma cuprinde acum! Salut tie, celui care citesti: ma bucur ca esti cu mine...