v=Te11UaHOHMQ'}]}" >

sâmbătă, 4 iulie 2009

Tirziu


Era prea tirziu pentru a mai schimba ceva. Si ne urmaream ca doua pasari indepartate de valul de nori gata de a stirni o furtuna.
Imi era trist, stiam ca nu se va mai repeta. Realizam imposibilitatea existentei noastre impreuna, asa precum ne-am fi dorit-o intr-o zi... Cind? Demult, cred. Mult prea demult pentru a putea schimba destinul nostru din prezent.
O melancolie dulce, suava, dar si atit de dureroasa m-a coplesit. Cit de departe suntem acum! Cit de puternici am fost cindva impreuna. Sufletul imi este ravasit si as vrea sa cred ca si tu simti la fel. Nu cred ca ar putea schimba prea multe, dar gindul de a nu fi singur, de a imparti un regret comun mi-ar da, cred, puteri mai mari. Si atunci as incerca sa schimb durera mea (a noastra) intr-o poezie, un vers sau un cintec. Ar avea un mare succes si ar calatori prin intreaga lume. Multi ar incerca sa descifreze mesajul real, ascuns al acestei dureri, al acestui plins inabusit, al acestei tristeti ce parca ar veni din Valea Regretelor aparent uitate... Dar putini vor fi acei ce vor gasi adevaratul sens a celor scrise si cintate. In acest moment ar exista cel putin un vers, un cintec, o fraza ce va fi a noastra si nu s-ar supune realitatii crude care ne desparte. Am suride launtric la auzirea acestei opere si am sti ca este doar a noastra, doar noi o intelegem...
Dar acum imi este trist si nu stiu daca mai sunt capabil de a face asa ceva. Nu cunosc daca mai simti ceea ce simt acum. Esti departe si gindul acesta nu imi permite de a mai crede in ceva. Regretul unei fericiri posibile nu imi permite sa judec rational. Sunt trist, mult prea trist poate, pentru a putea recunoaste ca te iubesc.

Un comentariu:

  1. …am pus muzica clasica. Ma ajuta sa gindesc clar, sa analizez lucrurile si ma ajuta sa inteleg ca poate in lume inca nu-I totul pierdut. Imi place muzica clasica. Cel mai mult imi place cea interpretata la pian.
    Ascultam “Claire de Lune” de Debussy.(trebuie sa incerci, o sa-ti placa si tie). Citeam gindurile tale…cu ochii in lacrimi chiar de la prima fraza…
    Nu stiu de ce. Nu mi-am putut nici eu explica, dar ma simteam bine si nu vroiam sa fie altfel…
    Incercam sa gasesc raspunsuri la toate intrebarile pe care le gaseam acolo, dar iti dai seama si singur ca e stupid, nu? Tu nu ai raspunsuri, eu de ce as mai incerca sa le caut? Si cu atit mai mult sa le gasesc?
    Dar ,totodata, am inteles multe lucruri, multe ginduri, chiar daca acestea incearca sa-mi umple capul haotic.
    Iubesti ?... Si de ce nu?
    Ca nu sunt sentimente pentru femeia care-ti apartine legal?... Ei si ce?
    Ca e neimpartasita ? …Dar de fiecare data e astfel !
    Trebuie sa te bucuri de insasi faptul ca inima ta simte! de faptul ca sufletul viseaza ! de faptul ca visele tale zboara! - inseamna ca traiesti!!! Si viata desi se pretinde a fi dupa un scenariu standart - deviaza! Si asta e cel mai important. De ce trebuie sa traim ca toti? Sa facem ceea ce fac toti? Sa nu ne abatem de la normele morale? Asta ar insemna deacum existenta si nu viata!
    Si pina la urma , am inteles de ce plingeam………. . …ma durea…..

    RăspundețiȘtergere

Poti adauga un comentariu aici