Nu pleca

Te rog, nu pleca din viata mea...
Nu m-a invrednicit creatorul cu darul cintecului, nu pot sa-ti scriu acea melodie care te-ar opri din drum, dar stii ceva?... Aceasta melodie rasuna-n sufletul meu in fiece zi... O aud si incerc sa cint si eu, incerc sa-ti spun prin ea cit de mult te iubesc si cit de mult imi lipsesti... Si, acolo, la mine-n inima ea rasuna atit de bine si sunt atit de constient de existenta ei, incit nu mai pot intelege de ce tu nu o auzi... uite ce lin rasuna, uite cit de mult te iubesc, uite aici iti soptesc cum te implor sa ramii linga mine pentru a nu mai pleca nicicind... iar aici, aici imi spun ca nu mai pot trai far de tine... Chiar nu o auzi?...  
Te rog, nu pleca... Am asternut ieri multe flori in fata ta, le-am asortat pentru tine si am scris cu petalele trandafirilor rosii Te iubesc... Nu ai vazut?... Nu ai auzit?... Am fredonat melodia dragostei mele: nu stiu cum se numeste, este atit de frumoasa incit nu pot alege titlul durerii mele... Dar o cint in fiece zi, in fiece clipa in care realizez ca ai aputea pleca... Si nu doresc sa mai stiu viata far de tine, nu mai pot intelege ce s-ar intimpla in jur... In acea melodie imi pun tot sufletul si-l incalzesc cu caldura inimii mele: uite aici se afla Dragostea mea pentru tine, o vezi?.. o simti?.. o auzi?.. In acest cintec se afla totul ce ar putea sa-si doreasca un suflet cucerit pe veci de farmecul iubiii... Stiu ca nu reusesc sa-l cint asa cum ar trebui, dar, crede-ma, il aud in fiece zi si ma gindesc la tine...
Rasuflu adinc si nu mai inteleg ce se-ntimpla... nu te vad alaturi si-nteleg ca ai plecat... ma doare... dar continuu sa cint, este unicul lucru ce-l mai pot face acum, la rascruce de sentimente si pustietate... o pustietate se aseaza acum undeva in interior si incearca sa-mi fure cintecul meu, melodia dragostei mele, viata mea... pe tine.

fara titlu

Am invatat sa fac totul fara tine. Te trezesti, mergi in baie, iti asterni patul si viata continua cu ritmul ei obisnuit... o rutina far de tine pare sa apese zilnic existenta mea... sunt doar eu si lumea din jur. Sunt doar eu.
Astept doar o minune si realizez cit de imposibila este. Te visez si ma trezesc c-un gust amar de dezamagire: nu esti linga mine. Merg la serviciu, lucrez si incep a-ntelege cit de mult imi lipsesti. Nu esti acasa cind revin si nu-ti gasesc buzele acum, cind am nevoie de ele, cind am nevoie de tine, cind te iubesc atit de mult. Dar continuu mai departe viata unui om trist si romantic. De unde atita rabdare si atita speranta? Cit imi mai ramine oare?... De ce sa nu opresc totul chiar acum si sa-ncerc cu-adevarat sa traiesc far de tine?...
Am crezut ca am invatat sa traiesc far de tine, dar m-am inselat. Continui sa traiesti in gindurile mele si nu mai pot sa nu fiu trist si singur...

O piatra

Tacerea ta ma asurzeste. Nu aud nimic decit TACEREA salbatica ce imi umple urechile. Acum nu mai simt nimic decit golul de substanta ce umple spatiul din jurul nostru. Nu te vad, nu te aud, nu te simt, dar... inca te mai iubesc.
Astept sa-nteleg unde te-ai ascuns, de ce nu mai vrei sa fii pentru mine... Sunt disperat si nimic nu mai poate sa-mi readuca speranta... o piatra aspra, plina de taisuri imi roade acum sufletul. S-a infipt adinc in esenta lui si nu mai doreste sa plece... sta acolo si taie incet totul ce este viu, taie fara a intreba, fara a dori sa stie ceva, taie fara a-i pasa de efect... pur si simplu taie... incet, lin, fara graba, dar taie...
Ma doare lipsa ta, dar ce asi putea face acum?... Tu nu mai esti si zadarnic am deschis adineaori usile dragostei mele: zadarnic am asteptat sa revii cu cel putin un suris, un cuvint sau un semn. Sa fi fost cit de mic, dar ar fi fost doar al meu si doar spus pentru mine... si as fi fost cel mai fericit indragostit de pe Terra, chiar si daca nu te-as fi vazut atunci. Dar nu a fost sa fie si ramin sa-ncerc sa-nteleg de ce ai plecat, de ce ai crezut sa fii fericita far de mine in acest sfirsit de vara...
Am crezut ca deja am invatat sa te pierd. Am crezut ca n-o sa ma mai doara... Am crezut ca ma iubesti, dar nu mai pot intelege acum ce am stiut cu adevarat si ce am crezut ca stiu. Cert e un fapt: o piatra aspra imi taie acum tot ce era cel mai frumos din mine: iubirea mea. Si stii de ce-mie frica? Ca nu va reusi s-o faca pin la capat, iar tu nu te vei mai intoarce niciodata, lasandu-mi rana deschisa si insingerata... De ce nu vii?..

Te rog, scrie...

Azi am crezut ca nu mai traiesc... si stii de ce? Pentru ca nu mai aveam vesti de la tine. Am inteles cit de departe esti de inima mea si am vrut sa pling. Dar nu puteam, se zice ca barbatii nu pling si nu aveam dreptul de a incerca sa pun la indoiala axioma.
Am crezut ca am ramas doar eu, unicul romantic eminescian ce in afara de tine nu mai crede-n nimic. Aparent, nu mai gaseam pe nimeni in jur pentru a ma-ntelege. NIMENI. Fiecare litera sa infige adinc in inima. Nimeni: rasuna aidoma unei lovituri din senin. Nimeni: doar tu si eu... insa nu te mai vad si nu mai stiu ce faci acum. Deci, ramin singur.
Apoi am realizat ca, probabil, continui sa existi, dar nu pentru mine. Poate nici nu erai constienta de aceasta si de aceea nu imi mai vorbesti. Insa nu voiam sa presupun asa ceva, nu puteam admite posibilitatea unei vieti far de tine, unei vieti sterse, palide, inodore si atit de triste...
Stii ce voi face azi? Voi astepta sa-mi scrii... voi deschide usa sufletului meu pentru a intelege fiecare semn venit de la tine, fiecare silaba, fiecare cuvint. Te rog, nu uita sa pui mult sens in cele asternute pentru mine, nu uita... Nu vreau sa cred ca nu mai traiesc. Te rog, scrie...

Un coment publicat

Imi permit sa public o poezie sosita pe adresa blogului ce mi-a placut mult de tot.

Stiu cà-n inima ta
S-au ascuns ochii mei
Cea verdeatà din ei
ìncà si-azi te-nfioarà
Si-i citesti zi de zi
Nu cumva ca sà piarà
De pe fila memoriei tale.

La vale,tot la vale
Se preling lacrimi grele de toamnà
Din izvorul cel verde;
Dar cine le vede?!

Sìntem douà lumi despàrtite
Douà vieti cu-n perete-ntre ele
Iar fereastra comunà de la care luàm noi luminà
E acel IDEAL ce sìnt eu pentru tine
ìar tu pentru mine.

Reflectii nocturne

Intotdeauna ai fost perfectuinea dragostei mele, stiam ca nu exista ideal in aceasta lume, dar credeam in tine si in dragostea noastra.
Privirea ta e cea mai sincera si calda privire din lume. Esti ceva deosebit si doar atingerea buzelor tale ar putea sa ma vindece de aceasta fierbinteala nebuna... imi lipsesti. Tin minte corpul tau: dar nu pot pronunta nimic, nu pot gasi cuvintele potrivite pentru a reda amintirile mele... fericit - acesta e primul cuvint care-mi trece acum prin minte, eram fericit: noi amindoi si multa dragoste-n jur.
Si stii ce ma face sa fiu mindru de mine: atunci erai doar pentru mine si totul ce-mi aduceai era doar sinceritatea ta: ma iubeai si te iubeam. Eram fericiti, caci ne-am gasit intr-un sfirsit - doua suflete obosite de atita cautare si atita falsitate-n jur. Eram noi doi si ... multa dragoste-n jur! Era perfectiunea-ntruchipata ceea ce se intimpla intre noi. Nu putem uita acele momente si incerc sa cred acum ca te gindesti si tu la fel.
Dar la ce bun atita amintire? Banuiesc ca nu mai poti fi asa cum ai fost cindva si scriu acum doar despre o dragoste uitata undeva la mine pe blog, o dragoste ce nu vrea sa moara inca... o dragoste ce o poti reinvia doar tu.

O noua zi

De ce acum nu esti linga mine?... Acum, cind am nevoie de alinare si de dragostea ta nu te regasesc si sunt singur... De ce nu pot sa te vad atunci cind doresc sa fiu fericit? De ce dorinta de a fi fericit este atit de dureroasa? De ce nu am putea fi fericiti? Pentru ce atita suferinta in jur, de ce nu esti acum cu mine?
Nu credeam ca as putea sa invat sa fiu singur si trist vreodata. Dar asta acum fac: invat de a trai fara tine si fara lumina ta ce m-ar incalzi aidoma unui Soare de toamna ce-si aduna ultimile puteri pentru a da viata unei noi iubiri. Stiu ca esti departe de inima mea, nu o simti acum si nu poti intelege durerea ce se revarsa de acolo... incerc sa intind o mina in bezna visului pentru a te simti si nu reusesc: esti mult prea departe pentru a ma auzi.
Nu credeam sa pot intelege vreodata ce ar insemna o viata far de tine. Imbatat de viltoarea fericirii noastre, eram inconstient de posibilitatea unei despartiri. Si acum platesc atit de scump pentru ignoranta mea.
De ce cind te strig nu ma auzi si cind iti soptesc cit de mult te iubesc nu poti deslusi sinceritatea dragostei mele? De ce acum stau in fata ta, dezgolindu-mi sentimentele, iar tu nu ma vezi?... Ce asi putea face acum, intr-un sfirsit de vara sufocatoare si plina de desertaciunile durerii mele?
Cit de mult mi-as dori sa auzi glasul meu, sa-mi raspunzi la chemare si sa fii linga mine... cit de mult...
Insa iarasi ramin de a fi singur in fata tacerii asurzitoare: o liniste ce prevesteste o noua zi fara tine, un nou chin, un nou supliciu... cit oare?..