O piatra

Tacerea ta ma asurzeste. Nu aud nimic decit TACEREA salbatica ce imi umple urechile. Acum nu mai simt nimic decit golul de substanta ce umple spatiul din jurul nostru. Nu te vad, nu te aud, nu te simt, dar... inca te mai iubesc.
Astept sa-nteleg unde te-ai ascuns, de ce nu mai vrei sa fii pentru mine... Sunt disperat si nimic nu mai poate sa-mi readuca speranta... o piatra aspra, plina de taisuri imi roade acum sufletul. S-a infipt adinc in esenta lui si nu mai doreste sa plece... sta acolo si taie incet totul ce este viu, taie fara a intreba, fara a dori sa stie ceva, taie fara a-i pasa de efect... pur si simplu taie... incet, lin, fara graba, dar taie...
Ma doare lipsa ta, dar ce asi putea face acum?... Tu nu mai esti si zadarnic am deschis adineaori usile dragostei mele: zadarnic am asteptat sa revii cu cel putin un suris, un cuvint sau un semn. Sa fi fost cit de mic, dar ar fi fost doar al meu si doar spus pentru mine... si as fi fost cel mai fericit indragostit de pe Terra, chiar si daca nu te-as fi vazut atunci. Dar nu a fost sa fie si ramin sa-ncerc sa-nteleg de ce ai plecat, de ce ai crezut sa fii fericita far de mine in acest sfirsit de vara...
Am crezut ca deja am invatat sa te pierd. Am crezut ca n-o sa ma mai doara... Am crezut ca ma iubesti, dar nu mai pot intelege acum ce am stiut cu adevarat si ce am crezut ca stiu. Cert e un fapt: o piatra aspra imi taie acum tot ce era cel mai frumos din mine: iubirea mea. Si stii de ce-mie frica? Ca nu va reusi s-o faca pin la capat, iar tu nu te vei mai intoarce niciodata, lasandu-mi rana deschisa si insingerata... De ce nu vii?..