fara titlu

Am invatat sa fac totul fara tine. Te trezesti, mergi in baie, iti asterni patul si viata continua cu ritmul ei obisnuit... o rutina far de tine pare sa apese zilnic existenta mea... sunt doar eu si lumea din jur. Sunt doar eu.
Astept doar o minune si realizez cit de imposibila este. Te visez si ma trezesc c-un gust amar de dezamagire: nu esti linga mine. Merg la serviciu, lucrez si incep a-ntelege cit de mult imi lipsesti. Nu esti acasa cind revin si nu-ti gasesc buzele acum, cind am nevoie de ele, cind am nevoie de tine, cind te iubesc atit de mult. Dar continuu mai departe viata unui om trist si romantic. De unde atita rabdare si atita speranta? Cit imi mai ramine oare?... De ce sa nu opresc totul chiar acum si sa-ncerc cu-adevarat sa traiesc far de tine?...
Am crezut ca am invatat sa traiesc far de tine, dar m-am inselat. Continui sa traiesti in gindurile mele si nu mai pot sa nu fiu trist si singur...