Durere, lacrimi si iubire

Inima mea e plina de lacrimi. Stau ascunse undeva dupa perdeaua tacerii. Le simt, insa nu pot face nimic pentru a le spune "plecati"... Mi-as dori sa pot trece peste dragostea mea si sa le fac sa cedeze. Dar nu reusesc.
Imi lipsesti si nu mai pot sa rezist de atita singuratate si dor. Inima mi se umple cu mii de lacrimi ce nu vor sa se revarse, nu le permit, caci stiu ca trebuie sa vii tu si astfel vei seca durerea ce ne desparte. Vreau sa pot crede in aceasta si sa stiu ca inca nu mai traiesc in zadar, ca inca nu sunt singur, ca inca ma mai iubesti... Iar acum sunt asezat linga durerea mea si astept sa-ti vorbesc, astept sa-ti aud marturisirea ta. Stiu ca inca mai existi si cel mai mult acum asi vrea sa-mi spui ca doresti sa fii cu mine.
O durere ascunsa, tupilata pe linga suflet ma apasa acum. Nu pot respira asa cum o faceam cindva, nu pot zimbi asa precum mi-asi dori si nu pot sa mai cred asa cum te credeam cindva. Dar stiu: pot sa iubesc ca si mai inainte. Atita timp cit gasesc forte pentru a o face, voi continua sa te astept.
Dar imi este greu. Atit de greu sa traiesc fara vocea ta incit incerc sa o  ghicesc pretudindeni: in soapta vintului, plinsul ploii sau chiar in tacere... Am inceput sa urasc aceasta tacere ce se asterne intre noi! Dar ce sa fac?.. Tu nu spui nimic. Iar mie nu-mi ramine decit sa te "caut" in aceasta singuratate. Ma simt un calator singuratic pierdut intr-o bezna far de tine. Am nevoie de un strop de lumina, o raza de Soare incalzita de iubirea ta.

Izolare

M-am inchis in cochilie. Am tras zavorul sufletului obosit, am inchuiat usa. M-am grabit sa trag perdelele pentru a nu vedea nimic, obloanele si am stins lumina. Erau atit de grele, incit am facut un efort pentru a reusi sa ma izolez de lumea din jur... cred ca mi-am zgiriat un pic pofta de viata, dar nu-i nimic, imi va trece. Am reusit sa ma retrag undeva adinc intr-un intuneric lipsit de orice culoare si miros, lipicios si inconfortabil. Stau acum si astept.
Sunt imprejmuit de gindurile mele si de dorinta de a te vedea. Mi-am luat un ragaz pentru a-mi aduna ideile si pentru a vedea ce vei face acum. Stii cit de mult vreau sa-ti vorbesc si stii cit de mult ar conta pentru noi doi o raza de Soare strecurata in aceasta sumbra si grea izolare in care ma aflu eu (ne aflam noi?) acum. As dori sa-ti vad fata pentru a realiza inca o data cit de frumoasa esti si cit as da pentru a te sti fericita. As dori sa fii anume cu mine...
Unde esti? De ce esti si tu ascunsa undeva dupa usi si ziduri? Nu sta acolo, raspunde, scrie, striga ceva pentru a sparge zidul de tacere ce se asterne intre noi doi. De ce doresti sa nu spui nimic acum, anume acum cind avem atita tristete si dor intre noi si cind stiu ca asi putea sa te pierd pentru totdeauna?..
De ce nu incerci sa salvezi ceea ce exista de milenii si ce nu s-a inteles niciodata printr-o explicatie logica: dragostea adevarata... aceasta dragoste ce ne urmareste si ce o simtim inca...

Acum in inima ta

Am ascultat azi ploaia. Iar inima a incercat sa te auda in soaptele lacrimilor. Picaturile voiau sa spuna ceva. Nu am indraznit sa deslusesc ce anume, asi fi preferat sa te aud pe tine spunindu-mi acest adevar. Dar nu erai alaturi.
Am auzit eterna chemare a vintului. Voia sa ii primesc cuvintele suflate si rupte de pe buzele tale... am zimbit, iarta-mi sinceritatea, dar mi-a reamintit de zimbetul tau si de gingasia buzelor ce le sarutam... nu am dorit sa-l aud pentru ca banuiam ce-mi va spune. Am preferat sa nu-i accept suflarea.
...am iesit in strada si am realizat ca nu mai vad Soarele: martorul iubirii noastre ratacite undeva la mijloc de mai. Sau sa fi fost toamna cind totul a inceput?.. Oricum, era linga noi si ii simteam caldura precum te simt acum undeva departe.

Revin cu gindul la un inceput de iubire ce as dori sa o derulez inca o data in viata reala si asi incerca sa-i schimb finalul. Te-asi vedea din nou asa precum te-am vazut atunci cind ne iubeam si cind ploaia, vintul si Soarele ne apartineau si ne alinau iubirea noastra unica.
Te iubesc si ma doare sa accept indiferenta ta. Nu vreau sa ascult ploaia, vintu si Soarele atita timp cit nu vei avea curajul sa ma privesti in ochi si sa-mi spui ce cu adevarat se-ntimpla acum in inima ta. 

Unde esti?

Am vrut sa scriu cit de mult imi lipsesti si sa sper ca vei citi aceste rinduri. As spera atunci ca inca ma mai iubesti si nu se prelinge in zadar atita tristete intre noi doi, ca inca mai tii minte valoarea si puterea dragostei noastre. Sa-mi spui daca inca iti amintesti...
Iar de nu vei citi, asi spera ca aceste rinduri ti le va sopti vintul, atunci cind la miez de noapte nu vei avea somn si nu vei intelege de ce el este atit de trist. Ar incerca in acea clipa sa-ti spuna despre iubirea mea si sa-ti mingâie inima asa precum am facut-o eu cindva. Il auzi?...
Am vrut sa cred ca citesti ceea ce scriu. Iarta-mi naivitatea, sunt doar un simplu romantic ce mai crede inca in dragostea eterna si adevarata. Am tins atit de mult sa incerc sa fiu sincer pentru tine si, in acelasi timp, pentru o lumea intreaga. Am vrut sa fiu eu-insumi si, in acelasi timp, sa fiu un altul, acel ce te iubeste inca. Si am sperat ca vei fi si tu acea unica, ce nu se va schimba si va fi cu gindul la mine. Am crezut sa pot spunea aceasta printre miile de cuvinte postate pe blog. Am incercat din rasputeri sa fie asa. Sa-mi spui daca ai simtit...

Am vrut sa continui sa te iubesc si am reusit sa o fac. Stiu aceasta fara a te intreba. Dar ma intreb daca mai am cui darui dragostea mea, daca mai ai nevoie de ea... unde esti?

Departe

Ma simt atit de aproape de tine incit nu mai stiu ce cu adevarat asi fi in stare sa-ti daruiesc: un zimbet, o petala din trandafirul dragostei mele sau o vesnica promisiune de amor... As dori sa ti le dau pe toate si sa te vad din nou, sa stiu iarasi ca esti doar a mea si ca impartim aceeasi dorinta de a trai impreuna. Te simt alaturi azi si nu mai vreau sa privesc lumea din jur: nu vreau sa pierd timpul vazind ceea ce remarcam atunci cind eram singur, vreau sa te admir doar pe tine si sa te iubesc. Sa o fac cu pasiune si sinceritate, sa te simt iubita de mine. Stiu ca vei zimbi si vei intinde mainile pentru a ma cuprinde, vei suride si imi vei sopti la ureche melodia asteptarii tale, o melodie ce o cunosc si eu prea bine...
Te simt chiar linga mine si imi imaginez ca acum traim in doi, iar experienta zilnica o impart la noi doi: te vreau atit de mult linga mine incit simt de parca ai fi cu adevarat alaturi.
Simt prezenta ta in ceea ce ma inconjoara: un vis, un strop de lumina, o raza de infinit, o soapata de vint sau o picatura din ploaia ce a trecut. Te simt si te chem alaturi: azi stiu ca vei veni si vom fi doar noi doi! Cred in visul meu si continui sa zimbesc asteptarii mele: vreau sa cred ca nu este zadarnica. 

Ma simt atit de aproape de tine incit nu vreau sa-mi reamintesc cit de departe esti cu-adevarat si cit de singur sunt acum.