v=Te11UaHOHMQ'}]}" >

marți, 29 ianuarie 2013

Scriu pentru ca simt

Mi-ai cerut sa nu fiu eu.
Si nu as fi crezut niciodata ca ai fi putut sa imi ceri sa fiu nu eu. Probabil, nu mai crezi in ceea ce eram noi doi si acest gind nu-mi da pace acum. Vei spune din nou ca nu trebuie sa fiu eu, insa ma doare. Si cind scriu aceste doua cuvinte undeva, in adincul entitatii mele ma strapunge durerea. As fi vrut sa aud altceva de la tine, un alt refren ce-l cintam in doi, un alt gind ce ne unea, o dorinta de a fi impreuna intrevazuta atunci cind ne iubeam... as fi vrut sa-mi spui ca inca mai poate exista acea unica legatura data noua de undeva din cer. Credeam ca inca mai continui sa crezi, sa speri, precum o mai fac si eu. As fi vrut sa stiu ca acele cintece inca iti mai aduc fiori in inima, deoarece doar noi doi stim cit au insemnat pentru noi doi acele acorduri ce ne uneau la o margine de noapte. In sfirsit, as preferat sa aud ca citesti ceea ce scriu si lasi cite o lacrima de parere de rau ascunsa in inima ta: o vei dori aratata mie la momentul unui sarut. O vei pastra pentru a-mi racori patima pentru tine si nu vei reusi...
Dar nu am auzit nimic din cele de mai sus. Nimic... Privesc acum aceste litere: N I M I C si inteleg ca am fost si sunt singur.
Ma uit in jur si ascult tacerea ta...
Oftez si simt cum doare...
Inca o data si iarasi doare...
O slabiciune indescriptibila se asterne in suflet. Nu stiu cum sa o depasesc si scriu, scriu pentru ca simt. Intotdeauna am scris pentru ca am stiut ca inca esti si ca inca te mai iubesc si ca inca mai sper... Dar acum nu mai stiu ce sa cred, sa presupun sau sa banuiesc. Incerc de a ghici care va fi urmatorul tau pas: vei tacea asa precum o faci adeseori sau ma vei ruga sa nu mai fiu eu... sau poate imi vei spune ca ai obosit si ca totul a fost cu-adevarat intre noi doi, vei dori sa revii la valoarea relatiei noastre si atunci imi vei spune ceea ce astept sa aud de la tine si ceea ce ma face sa continui sa scriu.
Te visez atit de des incit nu mai inteleg citeodata unde este limita visului si a realitatii. Si unicul mijloc de a intelge unde ma aflu ramine sa scriu. Atunci cind pot scrie, revin la o realitate trista far de tine, iar in caz contrar continui sa fiu imbatat de dulceaga aparenta a unui vis trait in doi. Acolo existi cu mine si acolo sunt fericit. Intotdeauna.  

Un comentariu:

  1. Nu cumva doar prin noaptea celei mai cuplite disperari si deznadezdi vom cunoaste intr-un final zorii izbavitori ai Sperantei si ai Pacii?

    RăspundețiȘtergere

Poti adauga un comentariu aici